Trance Dance Experience
Exercitii fizice
"Trance Dance este un mix unic de mişcare corporală, sunete vinedecătoare, ritmuri dinamice de tobă, tehnici de respiraţie transformatoare (Respiratia focului, n.n.) şi folosirea unei banderole (pentru ochi) sau bandane – împreună stimulând o stare de „transă” care duce la treziri spirituale, claritate mentală, vigoare fizică şi bunăstare emoţională. Trance Dance-ul duce participanţii într-o „călătorie interioară” ce nu este limitată la percepţiile noastre obişnuite ale spaţiului/timpului.
„Dansatorul aparţine Spiritului”
Candva, dansul era o ieşire către suflet sau „spiritul din interior”, şi a dansa într-o stare de transă însemna să te conectezi complet la puterile vindecătoare ale spiritului. Noi abordăm Experienţa Trance Dance din aceasta perspectiva.
Trance Dance cuprinde urmatoarele elemente caracteristice: Banderola (de pus pe ochi), Intentia, Respiratia Focului, Ritm, Muzica, Miscare/Dans, Nemiscare, Re-integrare.
‘Nu noi creăm mişcarea intuitivă…mişcarea intuitivă ne creează pe noi’
...trebuie să fii dispus să te separi de orice simţ organic pe care îl foloseşti pentru a relaţiona, de la memoria exterioară pe care o ai, până la ceea ce numim realitate. Asta înseamnă să abandonezi tot ceea ce vezi, auzi şi simţi. Acest lucru îţi permite să intri în spaţii din interiorul tău despre care nu ştii NIMIC. Aceasta e transa.
Oamenii posedă cinci (5) simţuri dominante: vizual, auditiv, kinestezic, olfactiv şi tactil. De obicei simţul percepţiei vizuale este cel care domină şi le copleşeşte pe celelalte patru. Trance Dance face posibila o expansiune a clarităţii, folosind un instrument simplu – „orbirea” prin punerea banderolei pe ochi- pentru a crea temporar o situaţie profundă de întuneric absolut.
Întunericul crează o stare de suspendare sau ‘oprire a timpului’, o stare modificată de constiinta sau ‘stare de transă’ în care nu există nimeni altcineva decât propriul sine. În această călătorie interioară ne conectăm cu spiritul şi adevărul pe care acesta îl revelează. Bandana devine astfel un instrument spiritual permiţănd fiecărui participant să blocheze orice distragere din exterior şi să devină un martor la bogăţia propriei experienţe.”
(traducere: Marius Lazar)
Sursa: studioexperimental.blogspot.com