Crusinul
Plante medicinale
Crusinul este un arbust care poate fi intalnit in diferite regiuni ale tarii, prin lunci, la margina padurilor si in cranguri. In unele locuri este numit crasci, lemn-cainesc, patachina.
De la crusin se foloseste coaja ramurilor si tulpinitelor tinere - Cortex Frangulae. Proprietatile medicinale ale cojii de crusin se cunosc inca de pe la anul 1300.
Coaja contine principii antrachinonice cu actiune purgativa, care au avantajul fata de alte purgative de origine vegetala ca se pot folosi multa vreme fara a produce obisnuinta pentru organism.
Se intrebuinteaza mai ales in constipatiile cronice, sub forma de praf (1-3 g in 24 ore) sau ceai care se prepara astfel: o lingura de coaja maruntita se opareste cu 250 g apa. Dupa un sfert de ora, se fierbe la un foc incet timp de 30 minute. Se strecoara fierbinte, iar ceaiul se bea caldut, seara la culcare. In constipatiile rebele, se repeta doza indicata mai sus, dimineata, pe stomacul gol.
Cantitatea de coaja folosita pentru un ceai este in functie de starea de consitpatie a organismului. In cantitate mica are actiune laxativa. Intotdeauna se va incepe cu doze mici, care se vor mari in functie de efectul produs.
Coaja de crusin are proprietatea de a excita bila, marindu-i astfel secretia. Datorita acestei insusiri se recomanda in asociatie cu alte plante ca anghinarea , cicoarea, papadia, in afectiunile ficatului si mai ales in constipatiile datorate insuficientei secretiei biliare.
Bune rezultate da si in obezitate daca se ia in fiecare dimineata cate un varf de cutit de pulbere de coaja de crusin. Unii autori ii atribuie si proprietati vermifuge. Coaja de crusin intra si in conpozitia ceaiurilor: hepatic, laxativ, laxativ-antihemoroidal si a pulberei laxativ-purgative.