facebook suntsanatos.ro    pinterest suntsanatos.ro    googleplus suntsanatos.ro    rss suntsanatos.ro

Durerea emotionala si cea fizica activeaza regiuni similare din creier

Spiritualitate

Când oamenii simt durere emoţională, se activează aceleaşi arii corticale ca atunci când simt durere fizică: zona anterioară a insulei şi zona anterioară a cortexului cingulat.

Insula este o porţiune a cortexului cerebral situată adânc în interiorul şanţului lateral al cortexului – scizura care separă lobul temporal de lobul parietal şi cel frontal. Se consideră că este implicată în starea de conştienţă şi că joacă un rol în diferite funcţii legate de emoţii sau reglarea homeostaziei trupului, incluzând resimțirea stărilor de compasiune, empatie, percepţie, controlul motor, conştienţa de sine, funcţionarea cognitivă, experienţa interpersonală. De asemenea, se consideră că este implicată în psihopatologie.

Durerea emoţională şi cea fizică activează regiuni similare din creier

Cortexul cingulat este situat în zona medială a cortexului și include girul cingulat, care este situat imediat deasupra corpului calos (partea care uneşte cele două emisfere cerebrale), și continuarea acestuia în şanţul cingulat. Cortexul cingulat primeşte impulsuri de la talamus şi neocortex şi trimite proiecţii la cortexul entorinal. Este parte integrantă din sistemul limbic, care este implicat în formarea şi procesarea emoţiilor, învăţare şi memorare. Conectarea acestor trei funcţii face ca girul cingulat să fie foarte important în ceea ce priveşte conectarea comportamentului de motivaţii (de exemplu, o anumită acţiune induce un răspuns emoţional benefic, care conduce la învăţare), ceea ce face ca cortexul cingulat să fie foarte important în perturbări precum depresia sau schizofrenia. De asemenea, cortexul cingulat joacă un rol în funcţiile de execuţie şi în controlul respiraţiei.

În cadrul unui studiu s-a observat că aceste regiuni erau activate când persoanele experimentau un rejet social din partea semenilor, în cadru experimental. Într-un alt studiu, s-a observat că aceleaşi regiuni erau activate când persoanele care s-au despărţit recent de partenerii de viaţă vedeau poze cu cei de care s-au despărţit.
Astfel, dacă durerea fizică şi emoţională au semnături neuronale similare, cercetătorii s-au întrebat de ce să nu se administreze un medicament analgezic pentru mâhnire, tristeţe sau disperare? Persoanele care au experimentat un rejet social recent au fost selectate în mod aleator pentru a li se administra acetaminofen (analgezic) versus placebo, zilnic, timp de trei săptămâni.

Cei care luau acetaminofen au raportat scăderea durerii (emoţionale) după această perioadă. Când creierele lor au fost scanate la finalul perioadei de tratament, cei care au luat acetaminofen aveau o activare mai scăzută a zonei anterioare a insulei şi a zone anterioare a cortexului cingulat.

Acest studiu a fost realizat cu scopul de a promova acetaminofenul şi alte analgezice ca medicamente psihoactive. Deşi ideea era de a arăta că de-a lungul evoluţiei organismul nostru a decis să facă economie de căi de transmitere şi să folosească un singur sistem neural pentru a detecta şi simţi durerea, indiferent de ce natură este aceasta – emoţională sau fizică. Cu toate că, potrivit studiului, pare a fi o bună idee să se ia un medicament analgezic în faza acută a unei dureri emoţionale, nimeni nu a propus această terapie pe termen lung pentru rezolvarea sentimentelor de rănire (emoţională, sufletească), mâhnire şi supărare.

Durerea, bineînţeles, este de fiecare dată o experienţă atât fizică cât şi psihică. Dacă ne înţepăm la deget, pe lângă durerea fizică, este posibil să fim supărați pe noi înșine sau pe cine ne convine să dăm vina ("De ce ai lăsat cutia aceea pe hol unde nu am putut să o văd până m-am lovit de ea? Acum uite ce ai făcut!").

Vorbind de vină, devenim încurcați când cei care fac aceste studii şi, de asemenea, cei care le aplică clinic nu merg suficient de adânc în organism: durerea emoţională nu doare doar psihologic, ea răneşte și organismul. Se pare că descoperirea unei legături între o regiune a creierului şi o experienţă psihologică dă experienţei o aură de autenticitate: acum ştim că este real. Oamenii spun uneori, după ce citesc sau aud despre faptul că depresia, anxietatea şi multe alte afectări psihologice au anumite semnături neuronale, că "nu este doar în capul meuˮ. Ei bine, dar creierul se petrece să fie localizat în cap și poate a spune "nu este doar în imaginaţia mea", ar fi mai precis.

Punând în evidenţă doar activarea creierului pentru o anumită experienţă, fără să se certifice o activare corespunzătoare în sistemul nervos periferic şi ceva simţit corespunzător în organism, nu convinge prea mult că experienţa ar fi în altă parte decât în capul nostru.

Dar iată aspectul pe care mulţi tind să îl ignore: creierul este conectat masiv cu restul trupului. Există conexiuni nervoase directe via trunchiul cerebral şi măduva spinării. Sistemul circulator şi limfatic, de asemenea, transportă neurotransmiţători, hormoni şi celule imune care găsesc receptori în creier şi generează astfel feedback şi modulează legăturile dintre creier şi trup. În acest fel, fiecare celulă din trup – fiecare celulă! – este conectată la sistemul nervos şi în felul acesta poate fi simţită şi trăită, chiar dacă ne dăm voie sau nu să fim conştienţi de acest fapt psihofiziologic.

În cazul unei dureri fizice, există o legătură evidentă între experienţa psihologică a durerii şi o conştienţă a localizării fizice în trup. Durerea pare a veni de la cot, sau deget sau şold, de exemplu. În mod ciudat, noi putem simţi durerea în acel loc chiar dacă în cea mai mare parte, dacă nu chiar tot procesul se petrece în creier. Căile nervoasă, sanguină şi imună între creier şi trup sunt amprentate de informaţia localizării în trup, începând de la măduva spinării, şi cu o amprentare din ce în ce mai specifică succesiv prin trunchiul cerebral şi talamus, fiecare adăugând un alt nivel de redundanţă şi complexitate, până când experienţa devine conştientă şi mai departe identificată ca fiind "a meaˮ la nivelul insulei, a cortexului parietal şi motor. Miracolul sistemului nervos este acela că deși conştienţa sensibilităţii trupului este în cea mai mare parte o creaţie a complexităţii cortexului, noi simţim în 3D: durerea este "înˮ genunchiul meu, acel obiect este "acoloˮ în spaţiu etc. Nimeni de fapt nu ştie cum acetaminofenul creşte pragul durerii: poate acţiona specific în zona anterioară a insulei și în zona anterioară a cortexului cingulat, sau în toată reţeaua întregului trup.

Astfel, cu acest tip de logică, putem reveni la similarităţile nervoase între durerea emoţională şi fizică. Dacă similitudinea nu este doar în creier ci şi în trup, am fi perfect îndreptăţiţi să întrebăm: unde doare o durere emoţională? Dacă există cu adevărat o economie de reţele (de conducere nervoasă) pentru durere care includ atât durerea fizică cât şi cea emoţională, iar dacă durerea fizică are o localizare în trup, atunci acest simplu silogism conduce la concluzia că durerea emoţională are la rândul ei o locaţie fizică în organism.
În ce mod ar putea fi emoţiile întrupate? Toate emoţiile au o componentă motorie. Chiar dacă încercăm să ne ascundem emoţiile, vor exista micro-activări musculare de moment. Zona anterioară a cortexului cingulat este localizată exact lângă aria premotorie, unde se începe formarea expresiei emoţionale în trup. Aria premotorie este în legătură cu cortexul motor de deasupra ei şi înapoi cu muşchii specifici de expresie.

Durerea emoţională ar putea fi localizată în organism în aceste zone unde o expresie ar fi urmat să apară dar nu s-a mai materializat. Dacă simți că ai fi țipat la persoana care a lăsat cutia în hol, obiectul de care te-ai lovit, dar nu ţipi, şi nu ți-ai exprimat în exterior furia faţă de persoana respectivă, ai putea să ai o tensiune musculară reziduală la nivelul cefei, gâtului şi obrajilor (prin reţinerea strigătului de supărare). Acea persoană neglijentă este experimentată de tine ca o durere la nivelul cefei sau a muşchilor fesieri (suprimarea dorinţei imperioase de a trage un şut) sau că sunteți sub presiune (un sentiment în piept şi abdomen că sunteți gata să explodați). Emoţii mai adânci sunt resimţite mai profund în trup. Furia şi ura sunt cele mai teribile trăiri instinctuale şi au repercusiuni asupra sistemului digestiv ("sunt atât de supărat că îmi vine să vomit"; "m-ai făcut să-mi fie rău la stomac").

Studiile citate la începutul articolului erau despre rejetul social, respingerea din partea membrilor comunităţii. Unde se resimte aceasta în trup? O inimă frântă? Dezamăgire? Iubirea şi pierderea acesteia este oare mai mult decât metaforic legată de inimă şi piept? Da, spune cercetarea din cadrul medicinei comportamentale şi psihologia sănătăţii. Simţul siguranţei care provine de la a fi în compania celor dragi este parţial creată de activarea parasimpatică prin nervul vag, care promovează o integrare uşoară şi relaxată a respiraţiei şi bătăilor inimii, ambele activităţi fiind localizate în piept.

Sentimentele de insecuritate fac ca inima şi respiraţia să iasă din starea de sincronizare şi activează sistemul nervos simpatic, ca şi cum am avea de-a face cu o ameninţare (creşterea presiunii arteriale şi a frecvenţei cardiace), şi poate genera un sentiment de disconfort în piept, şi chiar durere. Persoanele care au fost rănite de altele deseori au cutia toracică retractată (nu uşor bombată, cum arată în mod normal) şi o postură cu umerii lăsaţi spre înainte, care arată o modalitate a musculaturii de a proteja inima şi de a retrage fiinţa de la o angajare deschisă total cu alţii, sau frică de a fi rănit din nou. Iar persoanele aflate în relaţii nesigure mult mai probabil prezintă probleme cardiovasculare (şi de altă natură) decât cei care se simt în siguranţă.

Cu durerea fizică am fi în mare încurcătură dacă nu am putea-o localiza în organismul nostru prin experienţă directă sau simţire directă. Cum am putea noi (creierul nostru) şti cum să gestionăm durerea (cum să ne mişcăm, cum să stăm, cum să ne întindem în pat fără să provocăm accentuarea acesteia) în absenţa unei localizări concrete şi a unui simţ direct al trupului? Uneori analgezicele fac treaba cea mai importantă a trupului – să găsească şi să vindece durerea – dar avem nevoie să permitem simţului trupului să joace un rol în a semnaliza ceea ce trupul nostru are nevoie.

Pentru durerea emoţională un analgezic ne va ajuta temporar, dar nu va îndepărta sentimentele nerezolvate care niciodată nu pot fi uşor văzute sau exprimate sau cu adevărat simţite. Pentru a depăşi supărarea, pentru a rezolva furia şi chiar pentru a îmbrăţişa fericirea, este necesar să simţim cu adevărat acestea în organism. Suntem foarte rapizi în a accesa localizările în trup a sentimentelor plăcute (mâncarea de alimente / băuturi care ne plac, interacţiunea erotică, căldura atingerii etc.) astfel că de ce nu ne-am permite să mergem și în zonele de durere emoţională? Da, doare pentru un timp, dar apoi – în mod miraculos – apare uşurarea şi o nouă perspectivă asupra nouă înşine şi a altora.

Sursa: yogaesoteric.net

Articole despre emotii, creier