facebook suntsanatos.ro    pinterest suntsanatos.ro    rss suntsanatos.ro

Vitamina C, remediu contra CANCERULUI

Sanatate

Aspecte generale despre vitamina C
- Vitamina C este un nutrient care se găsește în alimente și în unele suplimente alimentare. Vitamina C este un antioxidant care îndeplinește de asemenea o funcție importantă în producerea colagenului.
- Dozele ridicate de vitamina C pot fi administrate pe cale intravenoasă (printr-o venă direct în fluxul sanguin) sau pe cale orală. Atunci când este administrată pe cale intravenoasă, vitamina C poate atinge concentrații mult mai ridicate în sânge decât aceeași cantitate administrată pe cale orală.
- Dozele ridicate de vitamina C au fost studiate ca tratament pentru pacienții cu cancer începând cu anii 1970.
- În cadrul studiilor de laborator s-a observat faptul că dozele ridicate de vitamina C pot încetini creșterea și răspândirea celulelor cancerigene în cazul cancerului de prostată, pancreas, ficat și colon, precum și a altor tipuri de celule canceroase.
- În unele studii de laborator sau efectuate pe animale, s-a observat că o combinație de vitamina C cu alte tratamente contra cancerului poate fi foarte utilă pentru combaterea acestei boli.
- În cadrul studiilor studiile efectuate pe animale, s-a observat că tratamentul cu doze ridicate de vitamina C poate întrerupe creșterea tumorilor în cazurile de cancer de pancreas, ficat, prostată și ovare, precum și sarcom sau mezoteliom malign.
- În unele studii efectuate pe pacienți având cancer, s-a observat că dozele ridicate de vitamina C administrate pe cale intravenoasă acestora au îmbunătățit calitatea vieții și precum și starea fizică, mentală și emoțională, combătând de asemenea simptomele de oboseală, grețurile și vărsăturile, durerile și pierderea apetitului.
- Dozele ridicate intravenoase de acid ascorbic au cauzat foarte puține efecte secundare, conform studiilor clinice efectuate până în prezent.

vitamina c

Despre dozele ridicate de vitamina C

Ce sunt dozele ridicate de vitamina C?
Vitamina C (care se numește de asemenea acid L-ascorbic sau ascorbat) este un nutrient pe care ființele umane trebuie să îl obțină din alimente sau din suplimentele alimentare deoarece corpul nu îl poate produce. Vitamina C este un antioxidant care ajută la prevenirea stresului oxidativ. De asemenea, vitamina C acționează asupra enzimelor care îndeplinesc o funcție cheie în producerea colagenului.

Atunci când este administrată pe cale intravenoasă, vitamina C poate atinge concentrații mult mai ridicate în sânge decât aceeași cantitate administrată pe cale orală. Mai multe studii de laborator au indicat faptul că concentrațiile ridicate de vitamina C pot distruge celulele canceroase.

Deficiența (lipsa) gravă de vitamina C în alimentație produce scorbutul, care este o boală care are simptome de slăbiciune, letargie, tendință de formare a hematoamelor (vânătăilor) și sângerări. Lipsa vitaminei C la pacienții cu scorbut face ca structura colagenului să fie mai subțire, însă dacă se administrează vitamina C, colagenul își recuperează densitatea.

Cum se folosesc dozele ridicate de vitamina C ca tratament complementar și alternativ contra cancerului?

Dozele ridicate de vitamina C au fost studiate ca tratament pentru pacienții cu cancer începând cu anii 1970. Un chirurg scoțian numit Ewan Cameron a lucrat cu renumitul chimist Linus Pauling, câștigător al premiului Nobel, cu scopul de a studia posibilele beneficii ale tratamentului cu vitamina C în studii clinice, la pacienții diagnosticați cu cancer la finalul anilor 1970 și începutul anului 1980.
În cadrul studiilor medicale realizate mai recent, în Statele Unite, s-a observat că dozele ridicate de vitamina C se administrează în mod frecvent pacienților ca parte a tratamentului infecțiilor, oboselii cronice și anumitor cancere, printre care, cancerul de sân.

Care este teoria din spatele afirmației că vitamina C este utilă pentru tratarea cancerului?

Acum 50 de ani, s-a indicat în cadrul unui studiu medical că cancerul era o boală produsă de schimbările cauzate de lipsa vitaminei C din țesutul conjunctiv. În anul 1970, s-a afirmat că dozele ridicate de acid ascorbic pot ajuta la mărirea rezistenței contra bolilor sau infecțiilor și este posibil să ajute și la tratarea cancerului.
În studiile clinice realizate ulterior s-a observat faptul că concentrațiile de vitamina C care se acumulează în fluxul sanguin depind de modul în care se administrează această vitamină.

Cum se administrează dozele ridicate de vitamina C?
Vitamina C se poate administra pe cale intravenoasă (IV) sau pe cale orală; totuși, se obțin concentrații mult mai ridicate în organism atunci când vitamina C se administrează pe cale intravenoasă.

S-au efectuat studii preclinice (de laborator sau pe animale) cu doze ridicate de vitamina C?

S-au efectuat mai multe studii de laborator și studii pe animale pentru a se determina dacă dozele ridicate de vitamina C pot fi utile pentru prevenirea sau tratarea cancerului.
Studii de laborator cu vitamina C

S-au realizat mai multe studii de laborator pentru a se determina modalitatea în care dozele ridicate de vitamina C pot distruge celulele canceroase. Efectul vitaminei C contra cancerului în cazul diferitelor tipuri de celule canceroase implică o reacție chimică în care se produce peroxid de hidrogen, care poate distruge aceste celule.

În cadrul studiilor de laborator s-au observat următoarele:
- Tratamentul cu doze ridicate de vitamina C a încetinit creșterea și dezvoltarea celulelor canceroase în cazul cancerului de prostată, pancreas, ficat, colon, mezoteliom malign, neuroblastom și alte tipuri.
- Combinarea dozelor ridicate de vitamina C cu anumite tipuri de chimioterapie poate fi mai eficientă decât doar tratamentul de chimioterapie:
- Acidul ascorbic împreună cu trioxidul de arsenic poate fi mai eficient în cazul celulelor care determină cancerul de ovare;
- Acidul ascorbic împreună cu gemcitabina poate fi mai eficient în cazul celulelor care determină cancerul de pancreas;
- Acidul ascorbic împreună cu gemcitabina și 3-galato de epigalocatechina (GEGC) poate fi mai eficient în cazul celulelor care determină mezoteliomul malign.
- Într-un alt studiu de laborator s-a indicat faptul că combinarea dozelor ridicate de vitamina C cu radioterapia distruge mai multe celule de glioblastom multiform decât radioterapia fără vitamina C.

Studii pe animale cu vitamina C
Studiile asupra dozelor ridicate de vitamina C au fost făcute și pe animale.
În unele dintre aceste studii s-a observat că vitamina C ajută la distrugerea celulelor canceroase, astfel:
- Dozele ridicate de vitamina C au oprit creșterea tumorilor la animalele având cancer de pancreas, ficat, prostată, ovare, precum și la cele care aveau sarcom și mezoteliom malign.
- În cazul unor cobai care aveau cancer de pancreas s-a observat că tratamentul cu doze ridicate de vitamina C combinate cu chimioterapie au ajutat la reducerea mărimii tumorilor, comparativ cu tratamentul de chimioterapie, dar fără vitamina C.
- Într-un alt studiu s-a observat că vitamina C crește eficiența unui tip de terapie cu lumină, atunci când aceasta a fost folosită pentru tratarea cobailor care fuseseră injectați cu celule care cauzează cancerul de sân.
- Într-un alt studiu pe cobai care aveau cancer ovarian s-a observat că o combinație dintre dozele ridicate de vitamina C cu medicamentele contra cancerului, respectiv carboplatin și paclitaxel, a determinat ca acestea să fie mult mai eficiente pentru tratarea cancerului ovarian.
S-au efectuat studii clinice (studii de cercetare cu pacienți) cu doze ridicate de vitamina C administrate intravenos (IV)?
În ultimii ani, s-au finalizat mai multe studii referitoare la dozele ridicate de vitamina C, la pacienții bolnavi de cancer și s-au făcut următoarele observații:

Studii despre vitamina C efectuate pe pacienți
- S-au studiat efectele dozelor intravenoase (IV) de vitamina C la paciente având cancer de sân și care au fost tratate cu chimioterapie adjuvantă și radioterapie. În acest studiu s-a descoperit că pacientele care primiseră vitamina C intravenos au avut o mai bună calitate a vieții și mai puține efecte secundare decât pacientele care nu primiseră vitamina C.
- S-a realizat un studiu despre vitamina C administrată intravenos și dozele ridicate de vitamina C luate pe cale orală în cazul pacientelor având cancer care nu se putea vindeca. S-a observat că tratamentul cu vitamina C a fost sigur și eficient și a îmbunătățit calitatea vieții acestor paciente, precum și starea lor fizică, mentală și emoțională, ameliorând simptomele de oboseală, grețuri și vărsături, dureri și pierderea apetitului.
- S-a observat că vitamina C în doze de până 1,5 g/kg a fost sigură atunci când a fost administrată atât voluntarilor sănătoși, cât și pacienților cu cancer, cu toate că au fost excluși pacienții având anumiți factori de risc și care trebuiau să evite vitamina C. În aceste studii s-a observat de asemenea că concentrațiile de vitamina C din sânge sunt mai ridicate atunci când vitamina C este administrată pe cale intravenoasă, decât pe cale orală.

Studii despre vitamina C combinată cu alte medicamente
În cadrul studiilor realizate despre efectele vitaminei C în combinație cu alte medicamente s-au observat rezultate diferite:
- Într-un studiu medical efectuat pe 14 pacienți având cancer de pancreas avansat, acestora li s-a administrat vitamina C intravenos împreună cu chimioterapie și un tratament cu o terapie dirijată. Acești pacienți au avut efecte secundare negative nesemnificative în urma tratamentului cu vitamina C.
- În cadrul altui studiu asemănător, efectuat pe 9 pacienți având cancer de pancreas avansat, acestora li s-a administrat chimioterapie într-un ciclu de tratament săptămânal, pe parcursul a 3 săptămâni împreună cu vitamina C intravenos, de două ori pe săptămână, timp de 4 săptămâni. În cazul acestor pacienți, boala nu a evoluat timp de câteva luni. Tratamentul combinat a fost bine tolerat și nu s-au raportat efecte secundare grave.
- Într-un studiu medical din anul 2014, realizat pe 27 paciente având cancer de ovare în stadiu avansat, s-a comparat tratamentul de chimioterapie ca atare cu tratamentul de chimioterapie, dar în combinație cu administrare intravenoasă de vitamina C. Pacientele care au primit vitamina C împreună cu chimioterapie au prezentat mai puține efecte secundare grave ale chimioterapiei.
- Pacienții având leucemie mieloidă acută, cancer colorectal metastazic rezistent la tratament sau melanom metastazic și care au fost tratați cu vitamina C pe cale intravenoasă combinată cu alte medicamente au prezentat efecte secundare grave.
În prezent, există mai multe studii medicale în curs de desfășurare în ceea ce privește combinarea dozelor ridicate vitamina C IV cu alte medicamente.

Există informații despre vreun efect secundar sau risc al dozelor ridicate de vitamina C?
Dozele ridicate intravenoase de acid ascorbic au cauzat foarte puține efecte secundare în cadrul studiilor clinice efectuate. Totuși, dozele ridicate de vitamina C pot dăuna pacienților având anumiți factori de risc.
- În cazul pacienților cu antecedente de tulburări renale, a apărut insuficiența renală după tratamentul cu acid ascorbic. De asemenea, pacienții având predispoziție de formare a calculilor renali nu trebuie să fie tratați cu doze ridicate de vitamina C.
- În raporturile de caz s-a observat că pacienții având o afecțiune moștenită cunoscută ca deficiență de G-6-PD nu trebuie să primească doze ridicate de vitamina C, datorită riscului de hemoliză (o afecțiune prin care se distrug globulele roșii).
- Dat fiind faptul că vitamina C poate determina corpul să absoarbă și să folosească mai ușor fierul, nu se recomandă administrarea dozelor ridicate de vitamina C în cazul pacienților care au hemocromatoză (o afecțiune în care corpul captează și depozitează mai mult fier decât are nevoie).

Există informații despre vreo interacțiune dintre dozele ridicate de vitamina C și medicamentele contra cancerului?
O interacțiune dintre medicamente este o schimbare a modului în care un medicament funcționează în corp atunci când se administrează împreună cu alte medicamente determinate. Atunci când se combină doze ridicate de vitamina C cu alte medicamente contra cancerului, aceasta poate determina ca aceste medicamente să fie mai puțin eficiente. Până în prezent, aceste efecte au fost observate doar în unele studii de laborator și studii efectuate pe animale. Nu au fost realizate studii clinice care să cerceteze mai aprofundat aceste interacțiuni dintre medicamente în cazul pacienților umani.
- Pe anumite culturi de celule și pe animale s-au studiat efectele dintre combinația vitaminei C cu un medicament contra cancerului care se numește bortezomib. Bortezomib este un medicament care întrerupe diverse căi moleculare în celule, ceea ce determină distrugerea celulelor canceroase. În diverse studii s-a observat că vitamina C administrată pe cale orală reduce eficiența bortezomibului, inclusiv în cazul celulelor de mielom multiplu. Totuși, în cadrul unui studiu efectuat pe cobai care au primit transplante celulare de cancer de prostată umană, nu s-a observat ca administrarea diferitelor doze de vitamina C pe cale orală să reducă eficiența tratamentului cu bortezomib.
- A mai fost studiată o formă oxidată de vitamina C numită acid deshidroascorbic pe culturi de celule și în cazul animalelor cu tumori. Astfel, s-a descoperit că dozele ridicate de acid deshidroascorbic pot interfera cu efectele contra cancerului a anumitor medicamente folosite în tratamentul de chimioterapie. Acidul deshidroascorbic se găsește în cantități mici în unele suplimente alimentare și în alimentele proaspete.
Sursa: ayurvedic-medica.ro

Articole despre vitamine, vitamina c, cancer, tratarea naturala a cancerului, vindecarea cancerului