Lipicioasa (Galium aparine)

 

Denumire științifică: Galium aparine
Familia:  Rubiaceae
Denumiri populare: Asprişoară, câinii babei, cornăţel, iarba faptului, iarbă lipitoare, lene, lichitoare, scai mărunt sau turiţă lipicioasă.

Descriere:
Este o plantă erbacee din familia Rubiaceae, fiind nativă din America de Nord și Eurasia. Lipicioasa combate infecțiile stafilococice.
Lipicioasa este o plantă erbacee anuală, cu tulpini târâtoare, care se bifurcă și se dezvoltă de-a lungul pământului și peste alte plante. Se atașează folosind firele de păr mici, care cresc din tulpini și frunze. Tulpinile pot ajunge până la 1,25 metri sau mai mult și sunt în formă ascuțită sau pătrată. Frunzele sunt simple, ascuțite și sunt sub formă de buchete de șase – opt.

Ea creşte sub forma unor buruieni întâlnite prin locuri cultivate, pe lângă garduri, tufişuri sau la marginea pădurilor. Planta se caracterizează prin tulpina ramificată, agăţătoare, cu peri rigizi îndreptaţi în jos şi lungă până la 125 cm. Frunzele sunt dispuse în mănunchiuri de câte 6-8 care au formă de lance.

Florile sunt albe, mici, dispuse în inflorescenţe. Planta înfloreşte între lunile iunie şi octombrie. Fructe sunt acoperite de ţepi în formă de cârlige cu care se agaţă de blana animalelor.
Fam. Rubiaceae. Dicotiledonată anuală cu germinaţie primăvara timpuriu. Plantulele au cotiledoanele epigee (la suprafaţa solului) mari. Plantă terofită, rădăcină pivotantă, tulpină de 30-150 cm înălţime, agăţătoare sau târâtoare, cu 4 muchii pe care sunt peri rigizi îndreptaţi către baza tulpinii.

Frunze grupate câte 6-9 în verticil, uninervate, lat sau îngust oblanceolate, către vârf mai late, pe margini şi nervuri cu peri rigizi. Inflorescenţe axilare, multiflore; florile au corola albă, 4 lobată. Înfloreşte în mai-iulie. O plantă produce 360-1100 de fructe, care îşi păstrează capacitatea germinativă timp de 7-8 ani.

Comună, uneori abundentă din zona de câmpie până la munte. Preferă solurile eubazice-mezobazice, neutre-moderat acide, gleice şi semigleice, luto-argiloase, bogate în humus. Eutrofă (= bogată în materii nutritive).
Plantă anuală, răspândită în semănături de cereale, răpiţă şi în tufişuri. Tulpina, ca şi frunzele sunt prevăzute cu emergenţe epidermale în formă de spinişori îndreptaţi în jos cu ajutorul cărora se prind de alte plante. Florile au tubul scurt şi sunt grupate la subsuoara frunzelor, în inflorescenţe mici şi laxe. Fructele mici şi globuloase sunt acoperite, cu spinişori încovoiaţi.
Lipicioasele au flori mici, în formă de stea, de culoare albă până la verzui, care apar din primăvara devreme până în vară. Florile sunt grupate în grupuri de câte două sau trei și sunt formate din axile frunzelor. Corola are 4 petale. Fructele globulare sunt prevăzute cu niște ghimpi / colți și conțin una sau trei semințe grupate împreună; ele sunt acoperite cu fire de păr care se agață de blana animalelor, ajutând la dispersarea semințelor.

Răspândire
Speciile sunt originare dintr-o regiune largă din Europa, Africa de Nord și Asia din Marea Britanie și Insulele Canare în Japonia. Acum este naturalizată în majoritatea Statelor Unite, Canada, Mexic, America Centrală, America de Sud, Australia, Noua Zeelandă, unele insule oceanice și locații împrăștiate în Africa. Indiferent dacă este nativ în America de Nord, este o chestiune de dezbatere, dar este considerată a fi nativă acolo în majoritatea literaturii. În multe locuri este considerată ca buruiană inutilă și nocivă.

Chimie

Componenții chimici ai Galium aparine includ: glicozide iridoide cum ar fi acidul asperulosidic și acidul 10-deacetylasperulosidic, asperulozidul, monotropeina și aucubina, alcaloizii cum ar fi cafeina, fenolii cum ar fi acizii fenolici, derivații de antracinonă cum ar fi aldehida nordamnacanthal -dihidroxi-antrachinon-2-al), flavonoide și cumarine, acizi organici cum ar fi acidul citric și un colorant roșu.
Lipicioasa conţine flavonoide (care protejează organismul contra acţiunii radicalilor liberi), tanin, cumarine (care au caracter anticoagulant pentru prevenirea hemoragiilor), asperulozid (o substanţă care conferă plantei calităţi uşor laxative), acid citric şi substanţe minerale.
Rădăcina de lipicioasă conţine glicozide antrachinonice, compuşi care au un efect laxativ puternic, însă rădăcina nu se foloseşte în fitoterapie.

Comestibilitatea
Galium aparine este comestibilă. Frunzele și tulpinile plantei pot fi fierte ca o frunză de legume dacă sunt adunate înainte ca să-i apară fructele. Cu toate acestea, numeroasele cârlige mici care acoperă planta și care o ajută să se agațe, o pot face mai puțin gustoasă dacă este consumată crudă. Gâsca consumă frecvent G. aparine, de aici unul dintre celelalte nume comune, "goosegrass" (iarba gâștei). Lipicioasa face parte din aceeași familie ca și cafeaua. Fructele lipicioasei au fost adesea uscate și prăjite, și apoi folosit ca un înlocuitor de cafea care conține mai puțină cafeină.

Medicina traditionala

Are efecte benefice de curățare, purificare și detoxificare a organismului uman.
Băile și spălările făcute cu lipcioasă au fost în mod tradițional utilizate pentru a trata o varietate de afecțiuni ale pielii, răni ușoare și arsuri. Ca pastă, ea a fost folosită pentru a ușura mușcăturile otrăvitoare și înțepăturile. Pentru a face o capsulă, întreaga plantă este utilizată și aplicată direct în zona afectată.
Lipicioasa este, de asemenea, utilizată ca un ajutor pentru sistemul limfatic, deoarece ajută ganglionii limfatici în curățarea toxinelor. Folosirea unui ceai cu frunze uscate este cel mai frecvent. Se poate prepara fierbinte sau rece. Pentru o infuzie rece, aburiți în apă și răciți-l timp de 24-48 ore.
Lipicioasa este probabil cea mai bună plantă pentru tratarea afecțiunilor sistemului limfatic și poate fi utilizată ca o întreținere preventivă în toamnă și primăvară, mai ales atunci când este utilizată în combinație cu Armurariu (ciulinul laptelui). Glandele limfatice au un efect global asupra pielii și acneei. Dacă se bea ceai de lipicioasă se poate ajuta la curățarea pielii din interior, dar poate fi de asemenea utilizată local pentru o doză dublă de vindecare. Este utilă pentru tratarea varicelei.

Acţiune farmaceutică

Până în prezent cercetările ştiinţifice asupra lipicioasei şi a potenţialului ei vindecător nu au atins un nivel care să permită nişte răspunsuri 100% exacte. De aceea planta este folosită în tratamentele naturiste mai mult după criterii empirice.
Ce se cunoaşte sigur este că această plantă are acţiune antispastică, diuretică, tonică pentru tractul urinar şi antireumatică.
Sucul proaspăt de plantă este unul dintre cele mai puternice diuretice, fiind folosit adesea pentru vindecarea litiazei urinare (pietre la nivelul tractului urinar), a infecţiilor urinare şi a inflamaţiilor rinichilor şi vezicii urinare.
Lipicioasa are şi proprietatea de a coagula laptele.
Planta a fost utilizată în medicina populară germană, franceză şi română pentru efectele de combatere a obezităţii, pentru tratare afecţiunilor cutanate, în amigdalită, în faringită, ca sedativ sau sudorific, în reumatism sau în spasme intestinale şi abdominale.
Lipicioasa îmbunătăţeşte şi circulaţia limfei, fiind indicată mai ales în afecţiunile pielii cauzate de o funcţie limfatică deficitară care duce la eliminarea necorespunzătoare a toxinelor din organism, în tratamentul eczemelor, psoriazisului şi dermatitei seboreice. Se mai foloseşte de asemenea şi în cazuri de julituri, arsuri sau pentru tratarea edemelor limfatice.

Mod de folosire
În terapeutică se foloseşte planta culeasă în momentul când apar florile şi fructele. Lipicioasa se consumă adesea sub formă de suc proaspăt sau sevă sau sub formă de extracte lichide şi solide, tablete sau infuzii.
În tradiţia populară lipicioasa se folosea pentru tratarea durerii de gât cu tuse seacă. Pentru aceasta se opăreau tulpinile florifere uscate şi pisate, se punea zahăr candel şi cu ceaiul obţinut se făcea gargară. Infuzie – 1 linguriţă plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acoperă pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot folosi 3 căni pe zi.
Pentru amigdalite şi faringite se pune 1 linguriţă de plantă mărunţită la 250 ml apă şi se fierbe pentru 5 minute, apoi se strecoară. Se face gargară de mai multe ori pe zi, sau se pune extern compresă cu ceai cald, de mai multe ori pe zi.

Alte utilizări
Dioscorides a raportat că păstorii greci din antichitate foloseau tulpinile ghimpate ale lipicioasei pentru a face o "sită brută", ce putea fi folosită pentru închegarea laptelui. Carl Linnaeus a raportat mai târziu aceeași utilizare în Suedia, o tradiție care se practică încă în epoca modernă.
În Europa, frunzele uscate ale plantei au fost folosite cândva pentru a umple saltelele. În acest scop erau folosite mai multe plante pentru că firele agățate leagă bine ramurile, ceea ce permite umplerea saltelelor astfel încât să mențină o grosime uniformă. Rădăcinile lipicioasei pot fi folosite pentru a face un colorant permanent roșu.
Denumirea plantei provine în cele mai multe limbi de la faptul că aceasta se agaţă. Grecii o numeau Philantropon. Denumirea specifică a plantei, „aparine”, provine, de asemenea, tot de la această proprietate, din grecescul “aparo”, care înseamnă „a agăţa”.

Lipicioasa are o îndelungată istorie de utilizare medicinală populară ca bun diuretic, recomandat adesea pentru tratarea problemelor de piele precum seboreea, eczema şi psoriazisul, şi folosită ca agent detoxifiant general în boli grave precum cancerul. Planta întreagă, fără rădăcină, este alterativă, antiinflamatoare, laxativă, astringentă, depurativă, diaforetică, diuretică, febrifugă, tonică şi vulnerară. Se utilizează atât intern cât şi extern în tratamentul unei largi game de afecţiuni, inclusiv sub formă de cataplasme pentru răni, ulcere sau multe alte probleme ale pielii, iar sub formă de decoct pentru insomnie, şi cazuri în care un puternic efect diuretic este de dorit. A arătat beneficii în tratamentul mononucleozei infecţioase (febra glandulară), tonsilitelor, hepatitelor, cistitelor. Planta este adesea folosită ca şi componentă a unei băuturi tonice de primăvară alături de alte plante. Ceaiul din lipicioasă a fost folosit tradiţional intern şi extern în tratamentul cancerului. Unii autori afirmă că este mai util a se consuma sucul de plantă decât ceaiul.
A fost cunoscută şi folosită încă de Hipocrate ca emenagogă, recomandată mai târziu, prin 1565 de către Hieronymus Bock ca medicament în tumori şi icter, de către Osiander în scorbut şi cancer. În Anglia se bucura de o mare popularitate fiind vândută în cantităţi mari, ca remediu pentru cancer şi epilepsie, Vreau Bulley, 1860 raportând o cură de succes în cancerul de limbă.
Din British Flora Medica, sec. XIX, aflăm că planta era recomandată şi extern, în cataplasme, contra cancerului, sucul ei fiind folosit ca agent diuretic şi antiscorbutic, iar în Lancet, 1854, se pomeneşte întrebuinţarea sa cu succes în lepră, psoriazis, eczeme şi acnee.

Medicul Kunzle o recomanda contra obezităţii şi guşei. În unele părţi din Anglia, lipicioasa era folosită la coagularea laptelui, iar tot aici mai era utilizată pentru colorarea celei mai bune brânze Cheshire. Terminaţiile înflorite ale plantei, distilate cu apă, produceau un lichid acid care constituia o băutură plăcută vara.

În A New Family Herbal de la 1810, a lui Robert John Thornton, se menţionează faptul că Dioscorides considera unguentul realizat din sucul de plantă în untură de porc foarte eficace pentru a înfrunta cancerul de piept. La vremea aceea, medicul a înlăturat o tumoare de piept cu un amestec din sucul plantei cu seminţe de in, aplicat atât extern cât şi intern, câte o linguriţă dimineaţa. Mai este pomenit faptul că Boerhaave folosea frunzele plantei sub formă de ceai ca excelent remediu în epilepsie şi gută.

Mai multe specii din plantele acestui gen conţin asperulozidă, substanţă care produce cumarină care dă o aromă specifică, şi poate fi convertită la prostaglandine, lucru care a determinat un mare interes pentru ele în industria farmaceutică.

Cea mai largă utilizare a plantei este pentru efectul său diuretic, în inflamaţii, disurie cu dureri şi arsuri la nivelul uretrei. Mai poate fi folosită ca diuretic sedativ în scarlatină, şi inflamaţii şi iritaţii ale tractului urinar; este un diuretic complex, stimulând excreţia tuturor constituenţilor urinari având şi efect tonic asupra tractului urinar, fiind un remediu excelent pentru nefrite cu cauze septice, tenesmă, în iritare cistică şi prostatică la bărbaţii în vârstă. În arsurile de soare sunt utile spălăturile cu infuzie sau decoct de lipicioasă.