Doina Lehaci, femeia care s-a vindecat de cancer in stadiu terminal
Documentare
Bolnavă de cancer de col în fază terminală, suceveanca Doina Lehaci (55 ani) a reuşit să se vindece complet după doi ani de tratamente neconvenţionale. Femeia care s-a vindecat de cancer a dezvăluit reţeta care a reuşit ceea ce nu sunt în stare să facă marile companii farmaceutice la nivel mondial.
Doina Lehaci, în vârstă de 55 de ani, casnică, de loc din comuna Sadova, a fost depistată cu cancer de col în decembrie 2012. Femeia a fost diagnosticată în faza 4B, stadiu terminal al bolii. După o lună de radioterapie la Iaşi şi şase şedinţe de tratament cu citostatice la Suceava, începând din iulie 2013 femeia a adoptat un tratament naturist. Acum, după doi ani de la depistarea bolii, medicii au descoperit cu uimire că femeia s-a vindecat complet de cancer.
Chirurgul Sorin Hîncu de la Spitalul Judeţean Suceava spune că în întreaga carieră nu a văzut nimic asemănător. „Este o vindecare miraculoasă, inexplicabilă pentru noi pentru că în toată cariera mea n-am întâlnit un caz de cancer în ultimul stadiu care să se vindece. Pacienta a făcut doar tratament paleativ, adică pentru a opri cât de cât creşterea şi evoluţia tumorii, dar nu are intenţia de a vindeca. În cazul pacientei tumora a dispărut complet şi este vindecată acum”, a spus dr. Sorin Hîncu. Ipoteza unui diagnostic greşit, respinsă de dr. Hîncu Pentru că au existat persoane s-au întrebat dacă nu cumva diagnosticul iniţial ar fi fost greşit, dr. Sorin Hîncu a ţinut să explice că această ipoteză este total greşită. Medicul susţine că boala a fost confirmată atât la Suceava cât şi la Iaşi şi Cluj, iar stadiul 4B este documentat prin numeroase analize. „Diagnosticul iniţial nu are cum să fie greşit, a fost confirmat de nenumărate ori. Eu am văzut-o când era diagnosticată în stadiul patru, avem examen anatomopatologic, avem computer tomograf, a fost la Iaşi la Institutul Regional de Oncologie unde a făcut examen clinic şi RMN care au confirmat încă o dată stadiul patru al extinderii tumorii. La Iaşi a făcut iradiere o lună, iar apoi la Suceava a făcut tratament cu citostatice şase şedinţe. Vindecarea este chiar miraculoasă. Nici mie nu mi-a venit să cred. Nu aş fi afirmat că această femeie este vindecată de cancer dacă nu aş fi avut toate motivele pentru a afirma asta”, a spus dr. Sorin Hîncu.
Medicul afirmă că acest exemplu trebuie să îi determine pe cei care s-au îmbolnăvit de această cumplită maladie să nu renunţe niciodată la luptă. „Niciodată lupta cu cancerul nu trebuie să fie abandonată pentru că mai sunt şi astfel de cazuri”, a mai spus dr. Sorin Hîncu.
„Aproape un an de zile am avut un fel de scurgeri de lichid, iar în ultima vreme sângeram. În 2012, în decembrie, am fost internată la Câmpulung şi acolo am descoperit. M-am speriat de ce mi-au spus acolo şi am mers la Cluj unde am făcut biopsia. După trei săptămâni m-am internat la Suceava, de unde am fost trimisă la Iaşi să mă tratez de cancer, 4B, ultima fază”, povesteşte Doina Lehaci.
A făcut 15 şedinţe de radioterapie şi citostatice, dar din vara anului 2013 a început să adopte tratamente naturiste şi un regim de alimentaţie sănătos. Femeia a mărturisit că tratamentul principal a constat în pastile de zeolit comandate pe internet din Austria. „Cât eram în spital am auzit de tratamente naturiste. A găsit fiica mea pe internet şi a dat comandă de pastile de zeolit din Austria. Luam câte patru pastile odată. Am urmat permanent acest tratament”, mărturiseşte Doina Lehaci. În plus, femeia a urmat un regim alimentar sănătos. „Am adoptat un regim alimentar foarte strict. Multe fructe, multe sucuri. Din sfeclă, morcovi, ridiche, cartofi, varză, făceam un suc din toate. Fără carne, mai mult brânză de vacă, iaurt, mâncare de regim. Am mâncat carne de pasăre, peşte, dar foarte rar”, mai povesteşte Doina Lehaci. Despre tratamentul pe bază de lăptişor de matcă, folosit şi de Monica Tatoiu, a auzit tot în spital şi apoi a găsit reţeta pe internet. Femeia mărturiseşte că după ce se va întoarce acasă va continua regimul alimentar şi va mai tratamentul cu pastile pentru detoxifierea organismului. La toate acestea se adaugă multă rugăciune şi pelerinaje la mănăstiri. „Numai Dumnezeu şi Măicuţa Domnului au făcut o minune”, spune ea.
Sursa: http://adevarul.ro/locale/suceava/femeia-s-a-vindecat-miraculos-cancer-faza-terminala-dezvaluie-reteta-minune-fentat-moartea-1_54cb929a448e03c0fd1ce5cf/index.html