Matthieu Ricard: Obisnuintele fericirii

Ce este fericirea si cum o putem obtine? Biochimistul Matthieu Ricard, ajuns călugăr budist, spune că ne putem antrena mintea în obisnuintele de a ne fi bine, pentru a căpăta o adevărată seninătate si împlinire.


Cred că unul dintre efectele globalizării este faptul că poti găsi cutii de Coca-Cola pe vârful muntelui Everest si un călugăr budist în Monterey. (râsete) Am sosit acum două zile, din muntii Himalaya, drept răspuns la amabila dumneavoastră invitatie. Asa că as vrea să vă invit, la rândul meu, în muntii Himalaya. Si să vă arăt locul în care cei care meditează, ca mine, si au fost initial biologi moleculari la Institutul Pasteur, si-au găsit calea spre munti.

Iată câteva imagini pe care am avut norocul de a le vedea cu ochii mei si de a le fotografia. Muntele Kailash din estul Tibetului - un loc minunat. Acesta este ţara Marlboro (râsete) Acesta este Lacul Turquoise. Un om care meditează. Aceasta este cea mai fierbinte zi din an, undeva în estul Tibetului, pe 1 august. În noaptea dinainte, ne-am ridicat tabăra, iar prietenii mei tibetani au spus "O să dormim afară." Iar eu am întrebat "De ce? Avem loc destul în cort." Ei au răspuns "Da, dar e vară". (râsete)

Acum voi vorbi despre fericire. Fiind francez, trebuie să mentionez că sunt multi intelectuali francezi care cred că fericirea nu e deloc interesantă. (râsete) Tocmai am scris un eseu despre fericire care a stârnit controverse. Cineva a scris un articol în care zicea "nu ne obliga să facem munca asta grea cu fericirea". (râsete) Nu vrem să fim fericiti. Vrem să trăim cu pasiune. Ne plac suisurile si coborâsurile vietii. Ne place să suferim, pentru că e asa de bine când suferinta încetează pentru o vreme. (râsete)

Iată ce văd de la balconul chiliei mele din muntii Himalaya. Are cam doi metri pe trei si sunteti bineveniti oricând. (râsete)

Acum, să ne întoarcem la fericire sau prosperitate. În primul rând, în ciuda spuselor intelectualilor francezi, se pare că nimeni nu se trezeste dimineata spunându-si "Pot să sufăr toata ziua?" (râsete) Ceea ce înseamnă că, într-un anume fel, constient sau nu, direct sau indirect, pe termen scurt sau lung, indiferent ce facem, ce sperăm, ce visăm, cumva, totul este legat de o dorintă adâncă si profundă de a fi multumiti sau fericiti. După cum spunea Pascal, chiar si cel care îsi pune streangul de gât îsi doreste ca suferinta să înceteze - doar că nu găseste o altă cale de a o opri. Apoi, dacă analizati literatura, fie ea estică sau vestică, puteti găsi o multime de definitii ale fericirii. Unii oameni spun: cred doar în rememorarea trecutului, în imaginarea viitorului, niciodată în prezent. Altii spun că fericirea este chiar în momentul de fată, constă în prospetimea clipei. Iar asta l-a făcut pe Henri Bergson, filosoful francez, să spună: "Toti marii gânditori ai omenirii au tratat foarte vag subiectul fericirii pentru ca fiecare dintre ei să o definească în termenii proprii."

Asta ar fi în regulă dacă ar fi vorba doar de o preocupare secundară a vieţii. Dar dacă este vorba de ceva care va hotărî calitatea fiecărei clipe din viaţa noastră, atunci ar fi bine să ştim ce este, să avem o idee mai exactă. Şi, probabil, faptul că nu o cunoaştem este motivul pentru care, atât de des, deşi căutăm fericirea, se pare că-i întoarcem spatele. Chiar dacă vrem să evităm suferinţa, se pare că alergăm spre ea. Iar asta are probabil la bază nişte confuzii.

Una dintre cele mai des întâlnite este aceea că fericirea înseamnă plăcere. Dar, dacă analizaţi caracteristicile acestor două concepte, plăcerea depinde de timp, de obiectul său, de loc. Natura sa se schimbă. Un minunat tort de ciocolată: prima înghiţitură este delicioasă, a doua nu prea, apoi ne îngreţoşează. (râsete) Aceasta este natura lucrurilor: obosim. Am fost un mare fan Bach. Îi cântam piesele la chitară. Pot să-l ascult de două, trei, cinci ori. Dacă ar trebui să-l ascult 24 de ore, non-stop, ar fi foarte obositor. Dacă ţi-e foarte frig şi te apropii de un foc, e minunat. Apoi, după câteva clipe, te îndepărtezi puţin şi începe sa te ardă. Într-un fel, experienţa se toceşte chiar în timp ce-o trăieşti. Şi, de asemenea, şi stiţi acest lucru, nu e ceva care radiază în exterior. De exemplu, poţi simţi o plăcere intensă în timp ce cei din jurul tău suferă.

Atunci ce este fericirea? Iar fericirea e, desigur, un cuvânt foarte vag, aşa că o voi numi "stare de bine". Cred că cea mai bună definiţie, conform concepţiei budiste, este că starea de bine nu e o simplă senzaţie de plăcere, ci un sentiment profund de linişte şi împlinire, o stare care pătrunde şi stă la baza tuturor stărilor emoţionale şi a tuturor bucuriilor şi tristeţilor pe care le poţi simţi. S-ar putea ca acest lucru să vă surprindă. Putem să avem o stare de bine în timp ce suntem trişti? Într-un fel, de ce nu? Pentru că vorbim de niveluri diferite.

Imaginaţi-vă valurile care se izbesc de ţărm. Când te afli la baza valului, te loveşti de fund. Te loveşti de pietre. Când faci surfing pe creasta valului, eşti extaziat. Aşa că treci direct de la extaz la depresie; nu există adâncime. Dacă priviţi largul mării, suprafaţa apei ar putea fi calmă precum o oglindă. Ar putea fi şi furtuni, dar adâncul oceanului e tot acolo, neschimbat. Cum vine asta? Poate fi vorba doar despre o stare de fapt, nu de o emoţie sau de o senzaţie trecătoare. Până şi bucuria, care poate fi izvorul fericirii. Dar există şi o bucurie răutăcioasă: te poţi bucura de suferinţa cuiva.

Cum pornim în căutarea fericirii? Adesea căutăm în afară. Credem că dacă putem aduna una şi alta, toate condiţiile orice pentru a fi fericiţi. A avea totul, a fi fericit. Această sintagmă dezvăluie deja blestemul ce destramă fericirea. A avea totul. Dacă ne lipseşte ceva, totul se destramă. Iar când lucrurile nu merg cum trebuie, încercăm atât de mult să le reparăm în exterior, dar controlul nostru asupra lumii exterioare este limitat, temporar şi adesea iluzoriu. Să privim premisele interioare. Nu sunt oare mai puternice? Nu e oare mintea cea care transformă premisele exterioare în fericire sau suferinţă? Şi nu e mintea mai puternică? Ştim, din experienţă, că putem fi într-un mic paradis şi, cu toate astea, să fim complet nefericiţi în interior.

Dalai Lama a fost odată în Portugalia, unde se construiau foarte multe clădiri. Într-o seară, a spus: "Uitaţi, faceţi toate aceste lucruri, dar nu ar fi frumos să construiţi ceva şi în interiorul vostru?" ”Dacă nu faceti asta, chiar si în cazul în care dobânditi apartamentul high-tech de la cel de-al o sutălea etaj al unei clădiri foarte moderne si confortabile, dacă sunteti profund nefericiti în interior, nu veti căuta decât o fereastră pe care să vă aruncati.” În schimb, pe de altă parte, cunoastem mulţi oameni care întâmpină situatii foarte dificile, dar reusesc să-si păstreze seninătatea, forta si libertatea interioare, încrederea. Asadar, dacă forma interioară este puternică, desigur condiţiile exterioare influentează, si e minunat să trăiesti mai mult, mai sănătos, să ai acces la informatii, la educatie, să poti călători, să dispui de libertate - toate acestea sunt de dorit. Nu sunt însă de ajuns, ci doar un ajutor auxiliar, circumstante. Experienţa ce explică totul se află în interiorul mintii. Asa că atunci când ne întrebăm cum să alimentăm conditiile necesare pentru fericire, pe cele interioare, care sunt cele care vor submina fericirea, pentru toate acestea avem nevoie de experientă.

Trebuie să învătăm că există o anumită stare de spirit care duce la această înflorire, la această bunăstare, la ceea ce grecii numeau eudaimonia, înflorire. Altele sunt contrare stării de bine. Prin urmare, dacă ne analizăm experientele - furia, ura, gelozia, aroganta, dorinta obsesivă, lăcomia puternică - vedem că nu ne provoacă o stare prea bună odată ce le-am experimentat. De asemenea, sunt dăunătoare fericirii altora. Putem, asadar, să spunem: cu cât acestea ne invadează mai mult mintea, cu atât ne simtim mai rău, mai chinuiti, precum o reactie în lant. Dimpotrivă, toată lumea stie în adâncul său că printr-un act de generozitate altruistă, făcut de la distantă, fără ca nimeni să nu afle de el, putem salva viata unui copil, să facem pe cineva fericit. Nu avem nevoie de apreciere. Nu avem nevoie de recunostintă. Simplul fapt de a face asta ne umple cu un sentiment de adecvare cu natura noastră profundă. Ne-ar plăcea să fim asa tot timpul.

E oare posibil să ne transformăm felul de a fi, să ne transformăm mintea? Sunt acele emotii negative si distructive intrinseci naturii mintii noastre? E schimbarea emotiilor, trăsăturilor, stărilor noastre posibilă? Pentru a afla trebuie să ne intrebăm: care este natura mintii? Dacă privim din punct de vedere empiric, există o calitate primară a constiintei, si anume simpla cognitie, faptul de a fi constient. Constiinta e precum o oglindă care permite tuturor imaginilor să se reflecte în ea. Poate oglindi chipuri urâte sau chipuri frumoase. Oglinda permite acest lucru, dar ea nu este mânjită, nu este schimbată, nu este alterată de aceste imagini. De asemenea, în spatele fiecărui gând este constiinta pură. Aceasta îi este natura. Nu poate fi alterată intrinsec cu ură sau gelozie deoarece atunci, dacă a fost dintotdeauna acolo - precum o vopsea care ar păta întreaga pânză - atunci, undeva, ar exista tot timpul. Stim că nu suntem mereu furioşi, mereu gelosi, mereu generosi.

Asadar, deoarece materialul de bază al constiintei este această calitate a cognitivităţii pure care o diferentiază de o piatră, există posibilitatea de schimbare, căci toate emotiile sunt trecătoare. Acesta este terenul propice pentru antrenamentul mintii. Antrenamentul mintii se bazează pe ideea că doi factori mentali opusi nu pot avea loc în acelasi timp. Poti trece de la dragoste la ură, dar nu le poti simti pe amândouă, în acelasi timp, fată de acelasi obiect sau aceeasi persoană - nu poti să vrei să-i faci rău si, totodată, bine. Nu poti, cu acelasi gest, să dai mâna si să lovesti pe cineva. Există antidoturi naturale pentru emotiile distructive fată de starea noastră interioară de bine. Asa trebuie actionat, comparând bucuria cu gelozia. Simtul libertătii interioare în opoziţie cu lăcomia si obsesia. Bunăvointa, bunătatea iubitoare ca opus al urii. Bineînteles, fiecare emotie are nevoie de un anumit antidot.

O altă cale este aceea de a încerca să găsesti un antidot general pentru toate emotiile, privind chiar la natura acestora. De obicei, când ne simtim agasati, urâm sau suntem supărati pe o anumită persoană ori suntem obsedati de ceva, mintea se întoarce iar si iar asupra acestui lucru. De fiecare dată când o face, întăreste acea obsesie sau acea agasare. Prin urmare, este un proces de autoperpetuare. Asa că, în loc să privim în exterior, trebuie să privim în interior. Să privim la supărarea însăsi; pare foarte amenintătoare, ca un nor musonic sau o furtună. Credem că putem sta pe nor, însă, dacă te apropii, este doar ceată. La fel, dacă privesti gândul de mânie, va dispărea precum gheata sub soarele diminetii. Dacă faci asta iar si iar, înclinatia, tendinta mâniei de a apărea iar va fi din ce în ce mai slabă de fiecare dată când o dizolvi. În final, desi s-ar putea să apară, va străbate doar mintea, precum o pasăre care străbate cerul fără să lase nicio urmă. Acesta este principiul de bază al antrenării mintii.

Ia mult timp deoarece si acelor defecte ale mintii, acelor tendinte le-a luat timp să se clădească, asa că va dura să le desfiintăm. Dar doar asa se poate proceda. Sensul meditatiei este transformarea mintii. Inseamnă familiarizarea cu un nou fel de a fi, un nou mod de a percepe lucrurile care este mai mult o adecvare cu realitatea, cu interdependenta, cu perpetua transformare si curgere reprezentată de fiinta si de constiinta noastră.

Să trecem la interfata cu stiintele cognitive. Din moment ce acesta ar fi trebui să fie subiectul prelegerii, trebuie acoperit în atât de putin timp. În ceea ce priveste maleabilitatea creierului, s-a crezut că acesta este aproximativ rigid. Toate conexiunile nominale, cantitativ si numeric, au fost considerate, până acum 20 de ani, ca fiind fixe atunci când atingeam vârsta adultă. Recent, s-a descoperit că pot suferi numeroase modificări. Unui violonist care a exersat la vioară timp de 10.000 de ore o anumită zonă din creier care controlează miscarea degetelor i se modifică mult, crescând puterea conexiunilor sinaptice. Putem face asta cu trăsăturile umane? Cu bunătatea iubitoare, cu răbdarea, cu deschiderea?

Asta au făcut acei mari meditatori. Unii dintre cei care au fost analizati în laborator, în Madison, Wisconsin sau Berkeley aveau la activ de la 20 la 40.000 de ore de meditatie. Practică retrageri de trei ani, timp în care meditează 12 ore pe zi. Iar apoi, pentru tot restul vietii, vor face asta trei sau patru ore zilnic. Sunt adevăratii campioni olimpici la antrenamentul mintii. (râsete) Acesta este locul în care meditează - vedeti că te inspiră. Acum, aici, cu 256 de electrozi. (râsete)

Si ce-au aflat? Bineînteles, acelasi lucru. Embargoul stiintific - dacă a fost vreodată supus naturii, să sperăm că va fi acceptat. Are de-a face cu starea de compasiune, de compasiune neconditionată. I-am rugat pe meditatori, care au făcut asta ani şi ani de-a rândul, să-si aducă mintea într-o stare de completă bunătate iubitoare - să fie deschisi la a fi constienti. Bineînteles, în timpul antrenamentului, facem asta cu obiecte. Ne gândim la oameni care suferă, la oamenii pe care-i iubim, dar, la un moment dat, poate fi o stare atotcuprinzătoare. Iată rezultatul preliminar, pe care vi-l pot arăta pentru că a fost deja dat publicitătii. Curba arată 150 de controale, înfătisând diferenta dintre lobul frontal drept si cel stâng. Pe scurt, oamenii a căror activitate în cortexul prefrontal drept este mai intensă sunt mai deprimati, mai retrasi - nu au multe afecte pozitive. În stânga, situatia este diferită: tendinta spre altruism este mai mare, la fel si cea spre fericire, spre exprimare, curiozitate si asa mai departe. Iată o delimitare de bază, dar care poate fi si ea schimbată. Dacă vezi o comedie, va actiona partea stângă. Dacă esti bucuros într-o anume privintă, vei activa preponderent partea stângă. Dacă treci printr-un episod depresiv, vei activa partea dreaptă. Iată, -0.5 este deviatia standard a unui medidator care a meditat asupra compasiunii. E ceva complet iesit din grafic.

Nu am timpul necesar să detaliez toate rezultatele stiintifice. Sper că acestea vor apărea. Dar au descoperit, după trei ore si jumătate într-un tomograf, ca e ca si cum ai iesi dintr-o navă spatială. În alte laboratoare, cum ar fi cel al lui Paul Ekman din Berkeley, s-a descoperit că unii meditatori sunt capabili să-si controleze răspunsul emotional mai mult decât se credea a fi posibil. Cum ar fi experimentul-sperietură. Dacă asezi un om pe un scaun, conectat la tot felul de aparate care măsoară datele fiziologice, si e un fel de bombă care se declansează, răspunsul e atât de instinctiv încât, în 20 de ani, n-au întâlnit pe nimeni care să nu tresară. Unii meditatori, fără să încerce să împiedice acest lucru, ci pur si simplu fiind complet deschisi, gândindu-se că explozia va fi un eveniment mărunt, precum o stea căzătoare, sunt capabili să nu se miste absolut deloc.

Ideea nu este de a transforma totul într-un fel de circ în care sunt expusi cei extraordinari, care pot sau nu tresări. Important este că antrenamentul mintii contează. Că asta nu e doar un lux. Nu e o vitamină suplimentară pentru suflet; e ceva care va hotărî calitatea fiecărei secunde din viata noastră. Suntem pregătiti să petrecem 15 ani educându-ne. Ne place să facem jogging, fitness. Facem tot felul de lucruri pentru a rămâne frumosi. Si, cu toate astea, petrecem surprinzător de putin timp având grijă de ceea ce contează mai mult: felul în care functionează mintea noastră. Care este, în ultimă instantă, lucrul care determină calitatea experientelor noastre.

Compasiunea noastră trebuie să fie stârnită. Asta încercăm să facem în diferite locuri. Acest singur exemplu valorează foarte mult. Această doamnă cu tuberculoză osoasă, lăsată singură într-un cort, va muri împreună cu singura sa fiică. Un an mai târziu, iată cum arată. Am înfiintat mai multe scoli si clinici în Tibet.

Si vă las cu frumusetea acelor priviri care spun mai mult despre fericire decât as putea s-o fac eu vreodată. Si călugării săritori din Tibet. (râsete) Călugării zburători. Vă multumesc foarte mult.