Evanghelia Eseniana a pacii (reguli de viata)
Spiritualitate
Imprimati acest text si afisati-l undeva la vedere. Straduiti-va sa impliniti toate aceste reguli, pentru a trai sanatos, in armonie cu Natura si cu Dumnezeu, pentru ca si corpul vostru sa devina templu al spiritului vostru, iar spiritul vostru templu al lui Dumnezeu.
Alimentatia
"Nu ucideti nici oameni, nici animale, nici alimentele pe care le duceti la gura." Mancati numai alimente vii, caci viata provine din viata. Nu trebuie sa mancati nimic din ce focul, frigul sau apa au distrus, caci alimentele gatite, inghetate, sau putrezite ard, ingheata sau putrezesc, de asemenea, corpul vostru. Nu tratati alimentele cu focul mortii, care omoara atat hrana, cat si corpurile si sufletele voastre; acesta este focul care arde in afara corpurilor voastre, care este mai cald decat sangele vostru.
Mancati toate fructele pomilor, grauntele si plantele campurilor, laptele animalelor si mierea albinelor, care se potrivesc cel mai bine pentru hrana voastra.
Orice alt aliment este opera lui Satana si conduce la pacate, boli si la moarte. (Se refera la carne, oua, icre - si toate celelalte produse de origine animala.)
Nu mancati niciodata pana la saturatie.
Greutatea hranei voastre zilnice sa fie peste 0,6 kg, dar sub 1,2 kg.
Mancati numai de 2 ori pe zi: cand Soarele este la punctul sau culminant pe cer si a doua oara, cand apune.
Nu amestecati multe feluri de mancare la o masa; multumiti-va cu doua-trei feluri.
Nu consumati alimente aduse din tari indepartate, ci din cele produse in locul unde traiti, caci Dumnezeu stie bine de ce aveti nevoie si El acorda tuturor popoarelor hrana care se potriveste fiecaruia cel mai bine.
Cand mancati ganditi-va ca aveti deasupra voastra pe Ingerul Aerului si dedesubt pe Ingerul Apei. Respirati profund si lent, pentru ca Ingerul Aerului sa poata binecuvanta mesele voastre. Mestecati hrana pana devine lichida, ca Ingerul Apei sa intre in sange in corpul vostru. Si mancati incet ca si cand ati face o rugaciune.
Nu va asezati la masa daca nu simtiti chemarea Ingerului Apetitului.
Nu uitati ca a saptea zi este sfanta si consacrata lui Dumnezeu. Timp de sase zile hraniti corpul vostru cu darurile Maicii voastre Pamantesti, dar in cea de-a saptea zi consacrati corpul vostru Tatalui Ceresc. Nu luati nici o hrana lumeasca, traiti numai cu cuvantul lui Dumnezeu. In timpul acestei zile ramaneti in compania ingerilor Domnului in imparatia Tatalui Ceresc si lasati pe ingerii lui Dumnezeu sa construiasca imparatia cerurilor in corpurile voastre, dupa cum, timp de sase zile voi ati lucrat in imparatia Maicii Pamantesti. Nu permiteti nici unei hrane in aceasta zi sa impiedice in corpul vostru lucrarea ingerilor.
Somnul
Dumnezeu va va trimite in fiecare dimineata pe Ingerul Soarelui pentru a va destepta. Ascultati de indata apelul Tatalui vostru Ceresc si nu va lasati dominati de lene, nu mai ramaneti in patul vostru, caci afara va asteapta Ingerul Aerului si Ingerul Apei. (Treziti-va intotdeauna la rasaritul soarelui si nu ramaneti in pat dupa ce v-ati trezit.)
Lucrati tot timpul zilei cu ingerii Maicii Pamantesti, iar dupa apusul soarelui, cand Tatal Ceresc va va trimite Ingerul Somnului, dormiti si odihniti-va, ramaneti toata noaptea cu acesta; atunci Tatal Ceresc va va trimite ingerii Sai necunoscuti pentru a va tine companie in tot timpul noptii; acesti ingeri necunoscuti va vor invata multe lucruri privind imparatia lui Dumnezeu, astfel cand va veti destepta dimineata veti simti in voi puterea ingerilor necunoscuti.
Rezistati ispitelor lui Satana si nu stati treji noaptea, nici nu dormiti ziua.
Reguli generale de viata:
Nu va bucurati de nici o bautura si de nici un fum care va tin treji noaptea si va fac sa dormiti ziua, pentru ca toate bauturile si fumurile lui Satana sunt abominatii in ochii lui Dumnezeu.
Nu va prostituati nici ziua nici noaptea, pentru ca prostitutia este asemenea unui trunchi a carui seva a fost scursa din el, va pieri devreme si nici nu va da roade.
Evitati tot ce este prea fierbinte sau prea rece pentru ca nici caldura, nici frigul sa nu dauneze corpurilor voastre.
Rugati-va:
In fiecare zi rugati-va Tatalui Ceresc si Maicii voastre Pamantesti ca spiritul vostru sa devina tot atat de perfect ca Sfantul Spirit al Tatalui Ceresc si corpul vostru tot atat de perfect precum corpul Maicii voastre Pamantesti.
Rugati-va deci astfel Tatalui vostru Ceresc: "Tatal nostru Carele esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau. Vie imparatia Ta, faca-se voia Ta in cer ca si pe pamant. Da-ne noua astazi painea noastra cea de toate zilele. Si ne iarta datoriile noastre, precum si noi iertam datornicilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau. Caci ale Tale sunt in toti vecii, imparatia si puterea si marirea, Amin."
Si rugati-va de asemenea Maici voastre pamantesti: "Maica noastra Pamanteasca, sfinteasca-se numele Tau. Vie imparatia Ta si fie ca voia Ta sa se faca in noi ca in Tine. Ingerii pe care ii ai in serviciul Tau, trimite-ni-i noua. Iarta-ne noua pacatele noastre, precum si noi ispasim pacatele noastre catre Tine. Nu permite ca sa cadem prada bolilor, ci elibereaza-ne de orice rau. Ca ale Tale sunt Pamantul, Corpul si Sanatatea. Amin."
"Deveniti deci, adevarati Fii ai Tatalui vostru Ceresc si ai Maicii voastre Pamantesti si adevarati frati ai Fiilor Oamenilor. Pana acum ati fost in razboi cu Tatal vostru, cu Maica voastra si cu fratii vostri, si i-ati servit lui Satana. Fie ca singura voastra lupta sa fie impotriva lui Satana, ca el sa nu va rapeasca pacea. Eu va dau pacea Maicii voastre Pamantesti pentru corpul vostru si pacea Tatalui Ceresc pentru spiritul vostru. Fie ca dubla lor pace sa domneasca intre Fiii Oamenilor." - Domnul Isus
Pace voua!
Salutati-va in acest mod unii pe altii, ca in corpul vostru sa coboare pacea Maicii voastre Pamantesti si in spiritul vostru pacea Tatalui Ceresc. Numai atunci veti trai in pace intre voi, caci imparatia lui Dumnezeu va fi in voi.