facebook suntsanatos.ro    pinterest suntsanatos.ro    rss suntsanatos.ro

4 sucuri pentru curatarea ficatului

Alimentatie si nutritie

Importanța menținerii unui ficat sănătos

Sedentarismul și obiceiurile nocive ne pot slăbi ficatul și pot interfera în procesul natural de detoxifiere. Sucurile pe care le propunem în acest articol ne ajută atât să protejăm ficatul, cât și să-l purificăm.

Puține persoane știu cât este de important să avem un ficat sănătos pentru a ne bucura de o stare de sănătate optimă și pentru a regla metabolismul corpului.

Conform Fundației canadiene pentru sănătatea ficatului (Canadian Liver Foundation), acest organ vital al corpului îndeplinește mai mult de 500 de funcții printre care se includ:

- Combaterea infecțiilor;

- Neutralizarea toxinelor;

- Fabricarea proteinelor și hormonilor;

- Controlul glicemiei;

- Producerea bilei;

- Coagularea sângelui.

curatarea ficatului

Una dintre calitățile cele mai interesante ale ficatului este aceea că are capacitatea de a se regenera și de a se purifica singur, de aceea multe persoane nu-i acordă atenția necesară decât atunci când ceva nu mai funcționează bine.

Stilul de viață agitat, alimentația necorespunzătoare și sedentarismul inhibă procesul de “detoxifiere naturală” a ficatului, ceea ce influențează în mod direct apariția obezității și a bolilor cronice.

Din acest motiv, de câțiva ani se promovează diferite metode de detoxifiere și purificare care contribuie la impulsionarea funcției ficatului pentru a-i îmbunătăți și susține funcționarea.

De ce sucurile de legume și fructe ne ajută la curățarea ficatului?

Sucurile naturale sunt unul dintre cele mai bune remedii pentru a determina eliminarea toxinelor acumulate în ficat și pentru a pierde excesul de greutate corporală.

Prin combinarea proprietăților anumitor fructe, legume și verdețuri, aceste băuturi impulsionează funcția hepatică și totodată îi îmbunătățesc funcționarea corectă în vederea metabolizării grăsimilor și pentru a evita acumularea acestora în corp.

În același timp, concentrația de nutrienți întărește în mod natural sistemul imunitar, energizează corpul și contribuie la prevenirea diferitelor boli. Să vedem care sunt sucurile recomandate pentru curățarea ficatului:

1. Suc de lămâie, țelină și pătrunjel

Vegetalele cu frunze verzi, precum țelina și pătrunjelul se caracterizează prin faptul că furnizează organismului vitamine, minerale și antioxidanți importanți care facilitează procesul de purificare și inhibă acțiunea radicalilor liberi.

În acest caz, țelina și pătrunjelul se vor combina cu un puternic fruct citric precum lămâia, care este foarte apreciată datorită calităților sale medicinale, fiind indicată în special pentru curățarea corpului și întărirea sistemului imunitar.

Ingrediente:

- 3 lămâi

- 1 legătură de pătrunjel (45 g)

- 5 tije de țelină

- 1 litru și jumătate de apă

Preparare:

- Se introduc toate ingredientele în blender și se procesează timp de câteva secunde până se obține un amestec omogen.

Se consumă două căni din acest suc înainte de o masă principală (micul dejun, prânz sau cină), timp de două zile consecutive.

2. Suc de papaya și lămâie

Fructul de papaya conține o enzimă cunoscută sub denumirea de papaină, care ajută la îmbunătățirea digestiei și contribuie la susținerea funcției hepatice. Papaina impulsionează totodată digestia proteinelor, ceea ce descurajează refluxul acid. Această enzimă și-a demonstrat eficacitatea în tratarea ulcerelor și chiar în ameliorarea sindromului de colon iritabil.

Papaya este recomandată pentru combaterea tulburărilor comune precum constipația, indigestia și gastrita. Denumit și „fructul îngerilor”, papaya este bogată în vitamine, cele mai mari concentrații fiind cele de vitamina C, magneziu, potasiu, fier, calciu şi betacaroten.
Combinată cu suc de lămâie, se obține un suc puternic detoxifiant care contribuie la eliminarea toxinelor din corp și reduce surplusul de greutate corporală.

Ingrediente:

- ½ papaya

- Sucul de la o jumătate de lămâie

- 1 pahar de apă (200 ml)

Preparare:

- Se introduc toate ingredientele în blender și se procesează până când rezultă o băutură suficient de omogenă.

Se consumă pe stomacul gol timp de 7 zile consecutive, apoi se face pauză 10 zile.

3. Suc de morcovi și varză roșie

Amestecul de morcovi și varză roșie este un remediu detoxifiant extraordinar de eficient care îmbunătățește capacitatea organismului de a elimina toxinele.

Varza roșie în special, este un ingredient care ajută la protejarea ficatului și la prevenirea diverselor boli cronice.

Ingrediente:

- 1 pahar de suc de morcovi (200 ml)

- 3 foi de varză roșie

Preparare:

- Se procesează cele două ingrediente cu ajutorul blenderului, iar băutura astfel obținută se consumă proaspătă, preferabil pe stomacul gol.

Acest suc trebuie consumat minim 7 zile consecutive, de două ori pe lună.

4. Suc de coacăze negre și sfeclă roșie

Sucul de coacăze negre și de sfeclă este o băutură puternică ce combate senzația corp greu și umflat, contribuie la curățarea ficatului, combate retenția de lichide și îmbunătățește capacitatea organismului de a arde grăsimile corporale în exces.

Concentrația sa ridicată de compuși antioxidanți și vitamine stimulează funcția acestui organ vital și îl protejează de efectul dăunător al radicalilor liberi.

Ingrediente:

- 3 sfecle

- ½ cană de coacăze negre (60 g)

- Sucul de la o lămâie

- Apă rece

Preparare:

- Se va extrage sucul din sfecle cu ajutorul unui storcător de legume și se va păstra lichidul într-o cană.

- Într-un blender, se procesează coacăzele cu sucul de lămâie și apa până se omogenizează.

- Apoi, se adaugă sucul de sfeclă și se mai procesează câteva secunde până se obține o băutură omogenă.

Pentru a obține cele mai bune rezultate, este recomandat ca acest suc să se consume pe stomacul gol.
Sursa: http://dr-catalin-luca.ro/site/detoxifiere-si-purificare/4-sucuri-pentru-curatarea-ficatului.html

Articole despre curatarea ficatului, curatirea ficatului, ficat