facebook suntsanatos.ro    pinterest suntsanatos.ro    rss suntsanatos.ro

Verdeturi de gradina. Leusteanul

Alimentatie si nutritie

Leuşteanul (Levisticum Officinale) este o plantă aromatică de origine mediteraneană, cunoscută şi apreciată din antichitate, atât în scop culinar cât şi medicinal. Aparține familiei Apiaceae, din care fac parte și morcovii, pătrunjelul, ţelina și mărarul. Leușteanul se remarcă printre verdețurile din grădină datorită staturii sale impozante, dar şi a verdelui uşor albăstrui al frunzelor sale lucioase, compuse, dublu sectate, cu marginea foliolelor dinţată. Întreaga plantă emană un miros puternic aromat.

În bucătăria tradiţională românească, leuşteanul este aproape indispensabil. Aroma lui inconfundabilă conferă o savoare aparte supelor, ciorbelor, tocăniţelor noastre, condimentându-le într-un mod unic atunci când este combinat cu mărar şi pătrunjel în proporţii egale. Este folosit şi la murături, sosuri, în salate ori garnituri, şi aproape nu există gospodărie în mediul rural unde să nu fie cultivat în grădină.

leustean

Leuşteanul are puterea de a îndepărta spiritele rele

În popor, leuşteanului i s-a atribuit o aură magică, fiind creditat cu puteri extraordinare, de a ţine la distanţă spiritele rele (deoarece frunzele leuşteanului au o imensă capacitate de a absorbi toxinele din trup). De altfel, pe tot teritoriul României se credea că cele mai bune remedii de protecţie subtilă, cu o putere deosebită de exorcizare, sunt leuşteanul, odoleanul şi menta-creaţă.

Moţii din Apuseni le dădeau fetelor aflate la pubertate să mănânce în dimineaţa de Rusalii turte de grâu cu leuştean proaspăt, ca să le ferească de "zburători", adică de furtunile hormonale ale adolescenţei, cât şi de alte "ispitiri necurate".

Ținut la brâu sau la gât, se credea că leuşteanul îndepărtează răul, indiferent de forma sub care s-ar manifesta acesta. De asemenea, în Bucovina se folosea ca metodă de exorcizare rădăcina de leuştean scoasă din pământ în Vinerea Mare, pisată, și administrată câte o linguriţă în fiecare seară.

Frunzele de leuştean puse în apa de baie alungă gândurile negre şi tot el fereşte oamenii de influenţele nefaste ale lunii pline, spune tradiţia populară. Iar fetele care vor să fie irezistibile, să facă baie cu frunze de leuştean şi flori de trandafir, deorece leuşteanul aduce iubirea binecuvântată.
De Înălţarea Domnului, oamenii se băteau cu frunze de leuştean ca să fie feriţi de cele rele și de boli, și la fel şi vitele, ca să se îngraşe, să fie sănătoase şi păzite de vrăji.

Datorită virtuților sale magice, se spune că leuşteanul ar fi, dintre toate plantele, paznicul grădinii. Dacă îţi este furat, atunci verdeţurile ţi se usucă pentru că nu mai are cine să le păzească.

Bogăţiile leuşteanului conferă importante beneficii pentru sănătate

Leuşteanul este bogat în quercetină, unul dintre cele mai active flavonoide prezente în regnul vegetal, ce are o puternică acţiune anti-oxidantă, modulatoare a sistemului imunitar, anti-inflamatoare, anti-aterogenetică și proprietăţi anti-cancerigene. De asemenea, quercetina îmbunătăţește activitatea multor enzime din trupul nostru.

Frunzele de leuştean conţin uleiuri volatile aromatice, vitaminele A şi C, iar seminţele sunt bogate în zinc, fier, sare. În rădăcină găsim amidon, zahăr, zaharoză, apă, răşină, acid de angelică. Toate părţile plantei conţin gumirezine, taninuri, grăsimi şi săruri minerale.

Cumarina (compus chimic cu gust amar) prezentă în frunzele de leuştean are efecte pozitive în caz de hipertensiune, septicemie, osteoporoză, astm, favorizează reducerea tumorilor şi a inflamațiilor şi suprimă pofta de mancare.

Leuşteanul este un valoros tonic digestiv

Leuşteanul reglează secreţia de sucuri gastrice şi favorizează peristaltismul, eliberarea bilei din colecist, are efecte antiinflamatoare, cu influenţe benefice în cazul colecistitei şi al pancreatitei, alungă inapetenţa. Se recomandă şi contra dispepsiei, indigestiei, gastritei hipo- sau hiper-acide, dischineziei biliare (fiere leneşă). Tratamentul este simplu şi eficient: se mestecă 1-2 frunze proaspete de leuştean înainte şi după masă.

Rezultate bune s-au obţinut și în tratarea anorexiei psihice, datorită acidului angelic conţinut în frunzele sale, care conferă efecte tonice nervoase şi psihice.
Dacă se consumă o cantitate mai mare de leuștean, 5-10 frunze odată, apare un efect contrar, de diminuare a poftei de mâncare, constituind astfel un adjuvant contra apetitului alimentar în exces.

Menţine sănătatea intestinelor

Substanţele active cu efect antispastic şi carminativ fac din leuştean una dintre cele mai eficiente plante medicinale indicate în tratamentul colonului iritabil.
În cazul colicilor intestinale şi al spasmelor digestive, se bea o cană de macerat încălzit ușor (2 linguriţe de frunze uscate se lasă la macerat 4-5 ore în 250 de ml de apă, apoi se strecoară).
Colonul iritabil, enterocolita, colita de fermentație se ameliorează prin consumul de leuştean proaspăt şi de macerat de frunze de leuştean, câte o cană de două ori pe zi.

Flavonoidele conţinute în frunzele leuşteanului au efecte antiinflamatoare asupra mucoasei intestinale, iar substanţele volatile pe care le conține reglează flora tubului digestiv, datorită efectului lor antiseptic. Dacă, pe lângă leuștean, se mai adaugă şi administrarea de uleiuri bogate în acizi graşi Omega 3 (conţinuţi, de exemplu, în seminţele de in, cânepă, negrilică), rezultatele sunt şi mai bune.

O cură de zece zile în care se iau câte două linguriţe de suc de leuştean înaintea meselor principale ne tratează indigestia şi dispepsia.

Leuşteanul mai este eficient pentru a împiedica formarea gazelor intestinale, în tratarea parazitozelor şi a colicilor abdominale la copii.

Constipaţia, chiar şi formele atone, poate fi vindecată cu suc de leuştean, eventual diluat cu suc de morcovi, câte un pahar pe zi, băut de preferință dimineata.

Leac pentru afecţiunile aparatului urinar

Leuşteanul ete indicat în litiaza renală și în infecţiile urinare.
Sucul proaspăt de leuştean, câte 10 linguriţe la o cană de suc de morcov, cu care se bea combinat, constituie o soluţie excelentă pentru dizolvarea pietrelor la rinichi (uraţi, oxalaţi), cât şi pentru prevenirea formării lor.
Când nu avem la îndemână leuştean proaspăt, efecte notabile se obţin şi prin consumarea zilnică a 1-2 căni de macerat, preparat din 2 linguriţe de plantă uscată (frunze şi seminţe) la 250 ml de apă.

Cistita se poate trata cu macerat din frunze de leuştean, câte trei căni pe zi, administrate la două ore după masă. Pe de altă parte, dacă vom consuma mult leuştean proaspăt, adăugat în mâncăruri, cistita, cu recidivele sale, ne vor ocoli.

Leuşteanul este un excelent diuretic, de aceea, în cazul retenţiei de urină, se recomandă consumul lui proaspăt, adăugat în supe calde şi în salatele proaspete de legume. Ajutând trupul să elimine excesul de apă, vor putea fi astfel evitate unele boli cardiace asociate cu retenţia de lichide.

Efectul diuretic, dublat de un efect antispastic, apare când se ingerează cam 20 g/pe zi de plantă, fiind indicat în blocajul renal care apare post-operator, cât şi după administrarea medicamentelor care inhibă diureza şi în unele afecţiuni tumorale. Principiile active prezente în frunzele de leuştean stimulează formarea urinei şi eliminarea ei și ajută la eliminarea masivă a ureei şi a altor produşi reziduali din organism. De aceea, suplimentar, se bea câte o lingură de suc de leuştean proaspăt din oră în oră, pe parcursul întregii zile.

Atenție, însă, leuşteanul asociat cu administrarea remediilor diuretice poate duce la deshidratare, apariţia senzaţiilor de ameţeală şi scădera tensiunii arteriale.

Specialiştii recomandă a nu se utiliza planta în cazurile severe de inflamatii, dureri ale rinichilor şi disfuncții renale.

Reglează ciclul menstrual

Leușteanul are un efect de reglare asupra ciclului menstrual, prevenind totodată crampele şi stările de disconfort dinainte şi din timpul menstruației. Pentru aceasta se recomandă să se bea câte o cană cu macerat de leuştean dimineaţa şi seara, zilnic, timp de trei săptămâni.
În cazul apariției unor crampe menstruale puternice, se bea o cană cu macerat de leuştean încălzit.

Leuşteanul vindecă infecţiile

Frunzele proaspete de leuștean conţin uleiuri volatile cu o acţiune antiinfecţioasă puternică şi polizaharide, cu o acţiune de stimulare a sistemului imunitar, fiind indicate în prevenirea și tratamentul răcelii şi gripei.
Faringitele şi laringitele se pot trata, de asemenea, cu frunze proaspete de leuștean și cu gargară de patru ori pe zi cu macerat din frunze şi seminţe.

În caz de catar bronşic, expectoraţia este mult facilitată de ingerarea maceratului din frunze de leuştean. Iar sucul proaspăt este un puternic medicament utilizat împotriva bolilor de piept cronicizate, cum ar fi: bronşita, bronşita tabagică, tuse remanentă, astm. Se administrează diluat în puţin suc de rădăcină de morcov și se iau câte 3-4 linguri de suc de frunze, de 4 ori pe zi.

Durerile în gât și amigdalita trec cu gargară din macerat (uşor fierbinte) din frunze uscate de leuştean, câte două, chiar trei căni pe zi. Acest tratament este un bun adjuvant şi în cazuri de pleurezie și pneumonie, maceratul fiind obţinut din frunze şi din rădăcină rasă.

Ameliorează circulaţia periferică deficitară

Leuşteanul dilată vasele de sânge, ajutând la îmbunătăţirea irigării cu sânge a extremităţilor trupului (mâini, labele picioarelor, urechi). Se recomandă consumul a 10-15 g/pe zi.
Mestecând îndelung câteva frunze proaspete de leuştean, durerile de cap sunt ameliorate și este diminuată senzaţia de vomă indusă de acestea.

Piele frumoasă şi sănătoasă cu leuştean

Leuşteanul este considerat deopotrivă un elixir al sănătăţii şi al frumuseţii pielii, utilizările sale fiind surprinzătoare în acest domeniu.

În cazul pigmentării pielii (pete), zona afectată se va freca uşor cu frunze proaspete de leuştean zdrobite în prealabil. Acţiunea durează cinci minute/de două ori pe zi, vreme de o săptămână. Rezultate excepţionale se obţin şi în tratarea petelor apărute în urma contactului cu diverse substanţe chimice. Iar în cazul celor care apar pe fondul unor tulburări interne, tratamentul extern trebuie dublat cu o cură de detoxifiere, de minimum 2 săptămâni, timp în care se administrează 12 linguriţe de suc de leuştean pe zi.

Pentru coapse frumoase este indicat să se consume zilnic o salată din frunze de leuştean tăiate foarte fin şi stropite cu suc de lamaie. Această cură va stimula circulaţia deficitară de la nivelul coapselor, eliminând acele "vinişoare" inestetice.

Cataplasme cu frunze proaspete zdrobite sunt indicate în caz de răni greu vindecabile, psoriazis, ulceraţii ale pielii, furuncule. Se aplică direct pe piele, se acoperă cu un tifon steril și se lasă să acționeze câteva ore, după care se înlocuiește.

Reacţiile alergice la nivelul pielii sunt estompate cu frunze proaspete de leuştean toacate foarte bine şi lăsate să acţioneze cam o oră. Rezultatele se datorează efectelor antihistaminice directe, ce calmează mâncărimile şi diminuează inflamaţia.

Pentru tratarea arsurilor de gradele I şi II, tratamentul este similar. Aplicaţia cu leuştean are efecte calmante locale, previne infecţia şi accelerează refacerea ţesuturilor distruse.

În uz extern, leuşteanul mai este folosit şi în dureri reumatice, artrite, artroze.

Ca şi produs cosmetic, în Evul Mediu leuşteanul era unul din ingredientele parfumurilor, ale apelor de frumuseţe, cât şi un remediu foarte eficient în tratarea părului. Pentru aceasta, sunt recomandate frunzele şi seminţele de leuştean sub formă de macerat sau ulei de leuștean, aplicat direct pe scalp.

Vitamina A şi zincul din compoziţia leusteanului stimulează creşterea şi întărirea firelor de păr, menţin secreţia uleiului natural al scalpului, iar vitamina C îl păstreză sănătos şi previne căderea lui.

Precauţii

În popor, tradiţia spune că femeile gravide trebuie să evite consumul acestei plante, deoarece poate provoca naşteri premature, prin declanșarea unor contracţii ale uterului.

Leuşteanul este o adevărată farmacie parfumată în miniatură, un excelent remediu pentru prevenirea bolilor, atunci când este consumat sistematic ca aliment, putând deveni la nevoie, atunci când este dozat corespunzător, şi un remediu eficient într-o multitudine de boli. De aceea, să avem lăuntric o atitudine de reverenţă înainte de a-l pune pe tocător.
Sura: http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=8456

Articole despre verdeturi, verdeata, leustean