Sursa inteligentei plantelor

Plantele se comportă în feluri ciudat de inteligente: luptă împotriva prădătorilor, îşi maximizează oportunitățile de hrană ... Dar ne putem gândi la ele ca având într-adevăr o formă de inteligență proprie? Botanistul italian Stefano Mancuso prezintă dovezi intrigante.


Acum ceva vreme, răsfoind  o revistă foarte veche,  am găsit acest test de observaţie  despre povestea arcei.  Şi artistul care a desenat acest test de observaţie  a făcut câteva erori, a avut câteva greşeli.  Sunt aproximativ 12 greşeli.  Unele dintre ele sunt foarte uşoare.  Pe arcă apare un coş de fum, o bucată de antenă,  o lampă şi o cheie de ceas.  Unele sunt în legătură cu animalele, cu numărul lor.  Dar există o greşeală mult mai fundamentală  în povestea de ansamblu a arcei  care nu este ilustrată aici.  Şi această problemă este: unde sunt plantele?  Deci îl avem pe Dumnezeu  care o să scufunde Pământul permanent,  sau cel puţin pentru o perioadă foarte lungă,  şi nimeni nu are grijă de plante.  Noe trebuia să ia câte două din fiecare specie de pasăre,  din fiecare specie de animal,  din fiecare făptură care se mişcă,  dar nu există nici o menţiune despre plante.  De ce?  În altă parte a aceleaşi poveşti,  toate făpturile cu viaţă  sunt doar făpturile vii  care au ieşit din arcă,  deci păsările, toate animalele domestice şi animalele albe.  Plantele nu sunt făpturi vii.  Asta este ideea.  Asta e o concluzie care nu  rezultă din Biblie,  dar este ceva ce  a însoţit mereu omenirea.

Să ne uităm la acest frumos cod care provine dintr-o carte renascentistă. Aici avem descrierea ordinii naturii. Este o descriere frumoasă pentru că începe din stânga -- avem rocile -- imediat după roci, plantele care sunt doar capabile să trăiască. Avem animalele care sunt capabile să trăiască şi să simtă, şi, în vârful piramidei, este omul. Nu este omul de rând. "Homo studiosus" -- omul care studiază. Acest lucru este destul de încurajator pentru oameni ca mine -- eu sunt un profesor -- ca acesta să fie acolo în vârful creaţiei. Dar e ceva total greşit. Ştiţi de ce în ceea ce-i priveşte pe profesori. Dar e greşit şi cu privire la plante, deoarece plantele nu sunt doar capabile să trăiască; sunt capabile să şi simtă. Sunt mult mai sofisticate în ceea ce priveşte simţurile decât animalele. Doar să vă dau un exemplu, fiecare extremitate a rădăcinii este capabilă să detecteze şi să monitorizeze în mod simultan şi continuu cel puţin 15 substanţe chimice diferite şi parametri fizici. Şi de asemenea sunt capabile să prezinte şi să manifeste un comportament atât de minunat şi complex care poate fi descris numai folosind termenul inteligenţă. Ei bine, dar asta e ceva -- această subestimare a plantelor e ceva mereu prezent.

Să ne uităm acum la acest film scurt. Îl avem pe David Attenborough. David Attenborough este într-adevăr un iubitor de plante. A făcut unele dintre cele mai frumoase filme despre comportamentul plantelor. Acum, când vorbeşte despre plante, totul e corect. Când vorbeşte despre animale, are tendinţa să omită faptul că plantele există. Balena albastră, cea mai mare făptură care există pe planetă. Acest lucru este greşit, complet greşit. Balena albastră, este un pitic dacă o compari cu cea care e cu adevărat cea mai mare creatură care există pe planetă -- adică, acest minunat, magnific Sequoiadendron giganteum.  Şi acesta este un organism viu cu o masă de cel puţin 2000 de tone. Acum, povestea conform căreia plantele sunt nişte organisme de nivel inferior a fost formulată cu mult timp în urmă, de către Aristotel, care în "De Anima" -- o carte foarte influentă pentru civilizaţia vestică -- a scris că plantele se află la limita dintre viu şi ne-viu. Au doar un fel de suflet inferior. E numit suflet vegetativ, deoarece le lipseşte mişcarea, şi aşadar nu au nevoie să simtă. Să vedem.

Sigur, unele dintre mișcările plantelor sunt foarte bine cunoscute. Aceasta este o mişcare foarte rapidă. Aceasta este o Dionaea, sau "Venus Flytrap" vânând melci. Îmi pare rău pentru melc. Acest lucru e ceva ignorat de secole, în ciuda dovezilor. Nimeni nu putea spune că plantele erau capabile să mănânce un animal, deoarece era împotriva ordinii naturale. Dar plantele sunt capabile, de asemenea, să manifeste foarte multă mişcare. Unele dintre ele sunt foarte cunoscute, precum înfloritul. Este doar o problemă de folosire a unor tehnici precum filmarea lentă. Unele dintre ele sunt mult mai sofisticate. Uitaţi-vă la acest tânăr vrej de fasole care se mişcă pentru capta lumina de fiecare dată. Şi e într-adevăr atât de graţios. Este precum un înger care dansează. Sunt de asemenea capabile să se joace. Realmente se joacă. Acestea sunt flori ale soarelui tinere, şi ceea ce ele fac nu poate fi descris prin niciun alt termen decât joacă. Se antrenează, aşa cum fac multe animale tinere, pentru viaţa de adult, unde vor avea de urmărit soarele întreaga zi. Sunt capabile să reacţioneze la gravitaţie, bineînţeles, deci mugurii cresc în direcţia inversă a vectorului de gravitaţie iar rădăcinile în aceeaşi direcţie cu vectorul de gravitaţie. Dar sunt de asemenea capabile să doarmă. Aceasta este o Mimosa pudica. Deci în timpul nopţii, îşi ondulează frunzele şi reduce mişcarea, iar în timpul zilei, aveţi deschiderea frunzelor -- este mult mai multă mişcare. Acest lucru este interesant deoarece acest mecanism al somnului, este conservat perfect. E acelaşi în cazul plantelor, insectelor şi animalelor. Şi astfel, dacă trebuie să studiezi problema somnului, este mai uşor să o studiezi la plante, de exemplu, decât la animale, şi este mult mai uşor chiar din punct de vedere etic. E un fel de experiment vegetarian.

Plantele sunt chiar capabile să comunice. Sunt comunicatori excelenţi. Comunică cu alte plante. Sunt capabile să distingă între cele cu care sunt înrudite şi cele cu care nu sunt. Ele comunică cu plante şi cu alte specii, şi comunică cu animale producând substanţe chimice volatile, de exemplu, în timpul polenizării. Acum în ceea ce priveşte polenizarea, este o chestiune foarte serioasă pentru plante, pentru că mută polenul de la o floare la cealaltă, chiar dacă ele nu se pot mişca de la o floare la alta. Aşadar au nevoie de un vector, şi acest vector, este în mod normal un animal. Multe insecte au fost folosite de către plante pe post de vectori pentru transportul polenului, dar nu numai insecte; chiar şi păsări, reptile, şi mamifere precum liliecii, şoarecii sunt folosite în mod normal pentru transportul polenului. Acesta este o chestiune serioasă. Avem plantele care le oferă animalelor un fel de substanţă dulce -- foarte energizantă -- primind în schimb acest transport al polenului. Dar unele plante manipulează animalele, precum în cazul orhideelor care promit sex şi nectar şi nu oferă nimic în schimb pentru transportul polenului.

Acum, există o mare problemă în spatele tuturor acestor comportamente pe care le-am văzut. Cum este posibil să facă aceste lucruri fără un creier? Trebuie să aşteptăm până în 1880, când acest mare om, Charles Darwin, a publicat o carte minunată, uluitoare care a pornit o revoluţie. Titlul este "Puterea mişcării la plante" Nimănui nu îi era permis să vorbească despre mişcarea la plante înainte de Charles Darwin. În cartea sa, asistat de fiul său, Francis -- care a fost primul profesor de fiziologia plantelor din lume, la Cambridge -- a luat în considerare fiecare mişcare în toate cele 500 de pagini. Şi în ultimul paragraf al cărţii, este un fel de amprentă stilistică, deoarece, în mod normal, Charles Darwin lăsa pentru ultimul paragraf al cărţii, cel mai important mesaj. A scris că, "Nu e o exagerare să spui că vârful radicelei se comportă precum un creier al unuia dintre animalele inferioare." Asta nu e o metaforă. El a scris câteva scrisori foarte interesante unuia dintre prietenii săi, J.D. Hooker, la acel moment, acesta fiind preşedintele Societăţii Regale, aşadar autoritatea ştiinţifică maximă din Marea Britanie vorbind despre creier la plante.

Acum, acesta este o extremitate a rădăcinii crescând pe o pantă. Aşadar, puteţi recunoaște acest tip de mişcare, aceeaşi mişcare pe care viermii, şerpii şi oricare animal care se mişcă pe pământ fără picioare este capabil să o manifeste. Şi nu este o mişcare uşoară, deoarece, pentru a avea acest gen de mişcare trebuie să muţi porţiuni diferite ale rădăcinii şi să sincronizezi aceste porţiuni diferite fără a avea un creier. Aşadar, am studiat extremitatea rădăcinii, şi am aflat că există o regiune specifică, redată aici în albastru -- să o numim o zonă de tranziţie. Şi aceasta regiune este foarte mică. Este mai scurtă de un milimetru. Şi în această regiune mică avem cel mai mare consum de oxigen în plante, şi mai important, avem aceste tipuri de semnale aici. Aceste semnale pe care le vedeţi aici sunt potenţiale de acţiune, sunt aceleaşi semnale pe care neuronii creierului meu, creierului nostru, le folosesc pentru a transmite informaţii. Acum ştim că o extremitate a unei rădăcini are doar câteva sute de celule care prezintă această caracteristică, dar ştim cât de mare este extremitatea rădăcinii unei plante mici, precum secara. Avem aproape 14 milioane de rădăcini. Avem 11 milioane şi jumătate extremităţi ale rădăcinilor, o lungime totală de 600 sau mai mulţi kilometri şi o suprafaţă foarte mare.

Acum să ne imaginăm că fiecare extremitate lucrează în reţea cu toate celelalte. Aici avem, în stânga, internetul iar, în dreapta, sistemul rădăcinilor. Funcţionează în acelaşi mod. Formează o reţea de mici maşini de calcul, care funcţionează în reţele. Şi de ce sunt atât de similare? Deoarece au evoluat din acelaşi motiv: să supravieţuiască agresiunilor. Funcţionează în acelaşi mod. Deci poți elimina 90 % din sistemul de rădăcini şi plantele continuă să funcţioneze. Poţi elimina 90 % din Internet şi el continuă să funcţioneze. Aşadar, o sugestie pentru oamenii care lucrează cu reţele: plantele sunt capabile să vă ofere sugestii bune despre cum să construiţi reţele.

Şi o altă posibiltate este una tehnologică. Să ne imaginăm că putem construi roboţi, roboţi inspiraţi de către plante. Până acum, omul a fost inspirat doar de către om sau de animale în construirea unui robot. Avem "animaloidul" -- robotul normal inspirat de animale, "insectoidul", şi aşa mai departe. Avem androizii care sunt inspiraţi de om. Dar de ce nu avem niciun plantoid? Ei bine, dacă vrei să zbori, este bine că te uiţi la păsări, să fii inspirat de păsări. Dar dacă vrei să explorezi solul, sau dacă vrei să colonizezi noi teritorii, cel mai bun lucru care îl poţi face este să fii inspirat de plante care sunt maeştri în asemenea lucruri. Avem o altă posibiltate la care lucrăm în laboratorul nostru, şi anume să construim hibrizi. Este mult mai uşor să construim hibrizi. Hibrid înseamnă ceva care este jumătate viu jumătate maşină. Este mult mai uşor să lucrăm cu plante decât cu animale. Au putere de calcul. Au semnale electrice. Conectarea cu maşina este mult mai uşoară, mult mai etică. Şi acestea sunt trei posibilităţi la care lucrăm pentru a construi hibrizi, acţionaţi de alge sau de catre frunzele de la extremităţi, de către cele mai puternice părţi ale plantelor, de către rădăcini.

Ei bine, vă mulţumesc pentru atenţie. Şi înainte să termin, aş dori să vă asigur că niciun melc nu a fost rănit în realizarea acestei prezentări.