Schinelul combate tulburarile digestive

Cnicus benedictus, numită popular schinel, scai binecuvîntat, scai amar, iarbă amară sau şofran sălbatic este o plantă erbacee anuală, cu tulpina în 5 muchii, înaltă pînă la 1 m, acoperită cu peri lînoşi de culoare verzui. Frunzele alungite au nervuri proeminente, albe şi păroase, cu vîrf ascuţit, spinos dinţate pe margini. Florile sînt galbene sau verde-deschis.

În scop terapeutic, de la schinel se foloseşte tot ce înseamnă parte aeriană: tulpini, frunze, inflorescenţe şi lăstari tineri. Toate se recoltează în timpul înfloririi, în lunile iunie-august, pe vreme uscată şi însorită, prin tăiere la 8-10 cm de la sol. Uscarea se face în locuri umbroase, în straturi subţiri.

Schinelul conţine substanţe amare (benedictină), lactonă amară (cnicină), glicozide, flavonozide, fitosterine, taninuri, acizi rezinici, acid nicotinic, mucilagii, ulei gras, ulei eteric, vitamina B1, săruri minerale (K, Ca, Mg). Este un foarte bun calmant în tulburări digestive, stimulent al secreţiilor gastrice, antihemoragic şi vermifug. Eupeptic tonic-amar în indigestii, boli hepatice şi lipsa poftei de mîncare. Stimulent al sistemului nervos, sedativ în dureri reumatismale, depurativ, diuretic, febrifug, sudorific, antiseptic extern, dezinfectant, antifungic, antibiotic, antiputrid şi cicatrizant.

Preparatele din schinel sînt recomandate în boli ale aparatului digestiv (afecţiuni hepatice, gastrite hipoacide, ciroză, ascită, dispepsii, dilatarea şi deplasarea stomacului, arsuri de stomac, inflamaţii ale stomacului, constipaţii, viermi intestinali, opreşte hemoragiile interne, provoacă voma pentru evacuarea substanţelor toxice), boli ale căilor respiratorii (astm bronşic, tuse, febră, catar bronşic, aerofagie), reumatism, tonic în oboseală generală, slăbiciune şi anemie, boli de piele (arsuri, degerături, răni purulente, ulceraţii, ulcer varicos, zona zoster, edeme, crăpături pe sîn).

Forme de utilizare

• Uz intern - infuzie din 1 lingură plantă uscată şi mărunţită la 250 ml apă clocotită; se lasă în vas acoperit timp de 10 minute, se strecoară, se îndulceşte cu zahăr sau miere şi se bea cîte un sfert de cană, cu 30 minute înainte de mesele principale. Se mai poate prepara o tinctură tonică din 20 g plantă uscată şi umectată în 100 ml alcool de 70 de grade. Se lasă la macerat 7-8 zile şi se consumă cîte 40-50 de picături în puţină apă sau vin, înainte de mese. Foarte util este un decoct din vin: 30-50 g flori uscate, care se pun la macerat în 1 litru de vin; se fierbe 10 minute şi se beau 2-3 pahare de 100 ml/zi.

• Uz extern - spălături sau cataplasme (timp de 15-20 minute) cu infuzie în concentraţie dublă (3 linguriţe plantă la 250 ml apă) în caz de arsuri, degerături, tăieturi şi ulceraţii ale pielii. Se mai poate prepara o alifie din 1 parte pulbere de plantă şi 2 părţi vaselină şi lanolină pentru fisuri pe sîni, ulcere şi ulceraţii cutanate, cu efect antiseptic şi cicatrizant. Pentru băi de şezut contra hemoroizilor, se foloseşte un decoct concentrat din 1 pumn mare de frunze proaspete la 1 litru de apă. Pulberea din frunze uscate şi măcinate se poate presăra pe răni.

Sursa: evenimentul.ro