Principiul bio-echilibrului natural
Ayurveda
O perspectiva practica asupra sistemului Ayurveda
Este stiut faptul ca in traditia sistemului AYURVEDA omul este descris ca fiind intocmai ca o miniatura a universului (Microcosmos) si ca fiinta umana este compusa din aceleasi elemente din care este constituit si Universul (Macrocosmosul).
Teoria traditionala a DOSHA-urilor
In Ayurveda, modalitatea esentiala care conduce la mentinerea starii de sanatate si armonie a fiintei pentru este mentinerea bunei functionari a celor trei forte vitale, numite DOSHA-uri in Ayurveda, prin alegerea si folosirea celor mai adecvate metode naturale. Aceasta este esenta teoriei ayurvedice a celor trei forte vitale (DOSHA).
Fortele vitale, DOSHA-urile, joaca un rol esential in mentinerea starii de sanatate. Daca cele trei forte vitale, si anume VATA-DOSHA, PITTA-DOSHA si KAPHA-DOSHA functioneaza in armonie una cu cealalta, conducand la mentinerea unei stari de echilibru dinamic, starea de sanatate a fiintei umane este mentinuta, iar daca cele trei nu functioneaza in armonie, atunci pot sa apara afectiunile si bolile.
Efectul armonios al manifestarilor fizice si subtile, care include in principal manifestarile fiziologice si psihologice ale fiintei umane, determina ceea ce numim starea de sanatate, ce se afla in opozitie cu starea de boala. Aceasta este ideea centrala a fortelor vitale - stiinta cunoasterii DOSHA-urilor - pe care este fundamentat sistemul traditional de cunoastere a vietii - Ayurveda.
DOSHA-urile din perspectiva moderna
Kaviraj Gananath Sen (1877-1944), un eminent practician ayurvedic din Calcutta, totodata si un foarte bun cunoscator al sistemului medicinii moderne, a urmarit sa prezinte care este rolul DOSHA-urilor in fiziologie. El descrie astfel manifestarea lui VATA-DOSHA ca fiind forta vitala corespunzatoare in mare masura activitatii sistemului nervos central, manifestarea lui PITTA-DOSHA ca fiind legata in special de functiile care asigura metabolismul si manifestarea specifica pentru KAPHA-DOSHA reflectata printre altele sub forma activitatii glandelor endocrine si a hormonilor.
Kaviraj Gananath Sen sustine ca daca toate aceste functii, specifice fortelor vitale, sunt in armonie unele cu celelalte, se realizeaza o stare de echilibru dinamic si astfel, starea de sanatate a fiintei umane este mentinuta nealterata, iar daca fortele vitale nu sunt in armonie, apar conditiile instalarii afectiunilor sau bolilor.
In acelasi timp, si fiziologia moderna afirma ca pentru aparitia si mentinerea starii de sanatate este necesara generarea unui mediu de functionare interna armonioasa, numit homeostaza. Homeostaza indica faptul ca toate functiile sistemului uman functioneaza sau intra in functiune intr-o asemenea maniera incat echilibrul dinamic apare si este mentinut in fiinta.
Punctul de vedere ayurvedic exprimat de catre Kaviraj Gananath Sen asupra DOSHA-urilor apare ca fiind foarte asemanator cu cel al homeostazei, iar notiunea ayurvedica a DOSHA-urilor indeplineste foarte bine conditiile teoriei homeostazei.
O noua perspectiva asupra DOSHA-urilor
Viata, din perspectiva stiintei moderne, este formata, in esenta, din activitati bine determinate care-si au originea in organismele vii strabatute de energia solara, direct sau indirect, prin particulele alimentare, care au inmagazinata energia solara in lanturile de molecule. Din cauza dependentei de energia solara, viata exista atata timp cat exista energie, cand energia vitala s-a consumat organismul moare. Aceasta energie care este responsabila de aparitia si mentinerea vietii este numita bio-energie.
Un studiu aprofundat al fluxurilor bio-energetice, corelat cu datele traditionale ayurvedice cu privire la DOSHA-uri a condus la descoperirea a trei tipuri de forte, fiecare dintre ele fiind indicata de termeni V, P si K:
V = forta echivalenta bio-energiei necesara initierii activitatilor specifice reflectate in functiile sistemului nervos central, corespunzand in AYURVEDA lui VATA DOSHA
P = forta echivalenta bio-energiei necesara sustinerii activitatilor specifice reflectate in functiile metabolismului, corespunzand in AYURVEDA lui PITTA DOSHA
K = forta echivalenta bio-energiei necesara autoreglarii evenimentelor prin activitati specifice reflectate in functiile hormonale, corespunzand in AYURVEDA lui KAPHA DOSHA
Existenta vietii este caracterizata de oscilatii intre cele doua extreme ale durerii si placerii, cu imboldul predominant de a atinge placerea. Pentru ca viata sa-si continue desfasurarea sa normala, aceste trei forte vitale trebuie sa opereze astfel incat sa rezulte in permanenta un echilibru dinamic, care indica starea de sanatate generatoare de bine si fericire. Orice mica deviere sau indepartare, cu tendinta de a te intoarce de la normal poate sa conduca la aparitia starii de durere, care indica tendinta catre o afectiune sau boala. Dar orice deviere drastica sau extrema ori departarea fara tendinta de intoarcere la normal, poate conduce chiar la probleme grave.
Atata vreme cat exista tendinta naturala de intoarcere la normal, remediile naturale pot sa ajute la restabilirea echilibrului perturbat sau a armoniei pierdute temporar, prin revenirea la normal. Aceasta inseamna ca o parte din bio-energie este transformata intr-o componenta vindecatoare, care include energia necesara auto-reglarii activitatilor, iar remediile naturale au rolul de a ajuta aceasta transformare.
Principiul bio-echilibrului natural
Toate acestea au condus la formularea unui principiu inerent organismelor vii, denumit PRINCIPIUL BIO-ECHILIBRULUI NATURAL, si anume:
"Fortele vitale de natura bio-energetica tind intotdeauna sa mentina in fiinta umana o stare de echilibru dinamic. Daca, datorita anumitor factori perturbatori, acest echilibru este amenintat sa se perturbe (ceea ce in viata este echivalent cu tendinta catre aparitia afectiunilor si bolilor), fortele vitale ale organismului tind sa restabileasca imediat echilibrul, si tocmai de aceea, orice modalitate terapeutica naturala si orice remediu natural care este adecvat, poate sa ajute aceste tendinte de a elibera organismul de factorii perturbatori, care conduc catre dezechilibru, astfel incat viata sanatoasa si armonioasa sa continue. Daca aceasta tendinta de reechilibrare naturala este diminuata sau dispare, integritatea vitala a fiintei este amenintata".
Acest principiu exprima perspectiva fundamentala a stiintei milenare a Vietii (AYURVEDA), ilustrand totodata o viziune practica si perfect naturala asupra substratului intim al manifestarii vietii in fiinta umana. Nenumaratele aplicatii practice ale acestui principiu pot fi aflate de catre cei care se decid sa studieze si sa foloseasca cu intelepciune cunoasterea ayurvedica traditionala.
sursa: ayurvedaromania.ro