Muzica este terapie, muzica este sanatate psihica

Robert Gupta, violonist la Orchestra Filarmonică din Los Angeles, vorbeste despre o lectie pe care i-a predat-o unui muzician schizofrenic genial -- si ce a învătat. Chemat înapoi pe scenă, Gupta interpretează transcrierea proprie a preludiului din Concertul nr. 1 pentru violoncel, de Bach.


Într-o zi ziarisul Steve Lopez de la Los Angeles Times mergea pe străzile din centrul Los Angelesului când a auzit o muzică frumoasă. Si sursa era un om, un african-american, încântător, necizelat, un om al străzii, cântând la o vioară care avea doar două coarde.

Si vă spun o poveste pe care multi o stiti, pentru că Steve a scris multe articole care au devenit baza unei cărti, după care s-a făcut un film, cu Robert Downey Jr ca Steve Lopez, si Jamie Fox ca Nathaniel Anthony Ayers, contrabasistul cu educatie la Juilliard a cărui carieră promitătoare a fost scurtată de o tragică nenorocire, schizofrenie paranoidă. Nathaniel a renuntat la scoală, a trecut printr-o cădere totală, si 30 de ani mai târziu, fără casă, trăia pe străzile din Skid Row în centrul Los Angelesului. Vă recomand tuturor să cititi cartea lui Steve sau să vedeti filmul să întelegeti nu numai frumoasa legătură care s-a format între acesti doi oameni, ci si cum muzica a ajutat la formarea acelei legături, si până la urmă a fost instrumentală, scuze pentru jocul de cuvinte, în a-l ajuta pe Nathaniel să nu mai stea pe străzi.

L-am întâlnit pe domnul Ayers în 2008, acum doi ani, la sala de concerte Walt Disney. Tocmai ascultase interpretarea a simfoniilor întâia si a patra ale lui Beethoven si a venit în spatele scenei si s-a prezentat. Vorbea într-un mod foarte jovial si sociabil despre Yo-Yo Ma si Hillary Clinton, si cum cei de la Dodgers nu vor ajunge niciodată în finală, totul din cauza unui pasaj înselător de vioară din ultima parte a simfoniei a patra a lui Beethoven. Si-am vorbit despre muzică. Si-am primit un email de la Steve câteva zile mai târziu zicând că Nathaniel era interesat de o lectie de vioară cu mine.

Acum, trebuie să mentionez că Nathaniel refuză să facă tratament pentru că atunci când făcea era tratat cu terapie de soc si Thorazine si cătuse, si asta a lăsat cicatrici care îi vor rămâne toată viata. Dar, ca un rezultat acum, e predispus la aceste episoade schizofrenice. Cele mai rele dintre ele se pot manifesta ca el explodând, si dispărând mai multe zile, rătăcind pe străzile din Skid Row, expus la acele orori, cu tortura din mintea lui dezlăntuită asupră-i.

Si Nathaniel era foarte agitat când am început prima noastră lectie la sala Walt Disney avea un fel de scânteiere de nebun în privire, era pierdut. Si vorbea despre demoni invizibili si fum, si cum cineva îl otrăvea în somn.

Si mi-a fost frică, nu pentru mine, dar mi-a fost frică că îl voi pierde, că se va scufunda în una din stările lui, si că voi distruge relatia lui cu vioara dacă voi începe să vorbesc despre game si arpegii si alte forme încântătoare de pedagogie didactică a viorii. (Râsete) Asa că am început să cânt. Si am cântat prima parte din concertul pentru vioară al lui Beethoven.

Si pe măsură ce cântam am înteles că o schimbare profundă apărea în ochii lui Nathaniel. Era ca si cum era sub influenta unor medicamente invizibile, o reactie chimică, pentru care muzica cântată de mine era catalizatorul. Si turbarea maniacală a lui Nathaniel s-a tranformat în întelegere, o curiozitate tăcută si gratie. Si ca într-un miracol, şi-a ridicat propria vioară, si a început să cânte, după ureche, unele fragmente din concerte pentru vioară pe care m-a rugat să le completez, Mendelssohn, Tchaikovsky, Sibelius. Si am început să vorbim despre muzică, de la Bach la Beethoven, si Brahms, Bruckner, toti de la litera B, de la Bartók, până la Esa-Pekka Salonen.

Si am înteles că el nu numai că avea cunostinte enciclopedice despre muzică, dar avea o legătură personală cu muzica. Vorbea despre ea cu acea pasiune si întelegere pe care o împărtăsesc cu colegii mei de la filarmonica din Los Angeles. Si în timp ce interpretam si vorbeam muzică omul acesta s-a transformat dintr-un om paranoid, deranjat care tocmai venise de pe străzile din centrul Los Angelesului, în acest muzician încântător, erudit, genial, educat la Juilliard.

Muzica este terapie. Muzica ne schimbă. Iar pentru Nathaniel, muzica este sănătate psihică. Pentru că muzica îi permite să-si ia propriile gânduri si iluzii, si să le transforme prin imaginatia si creativitatea lui, în realitate. Si asta este o evadare din starea lui de suferintă. Si am înteles că asta este esenta artei. Acesta este motivul pentru care facem muzică, luăm ceva ce există în noi, în esenta noastră fundamentală, emotiile noastre, si cu ajutorul filtrelor noastre artistice, cu creativitatea noastră, modelăm acele emotii în realitate. Si realitatea acelei expresii ne atinge pe toti, si ne impresionează, ne inspiră si ne uneste.

Si pentru Nathaniel, muzica l-a adus înapoi în îmbrătisarea prietenilor. Puterea eliberatoare a muzicii l-a adus înapoi într-o familie de muzicieni care îl înteleg, care îi recunosc talentele si îl respectă. Întotdeauna voi face muzică cu Nathaniel, fie că suntem la sala Walt Disney, sau în Skid Row, pentru că îmi aduce aminte de ce am devenit muzician. Multumesc. (Aplauze)

Bruno Giussani: Vă multumesc. Multumesc. Robert Gupta. (Aplauze)

Robert Gupta: Vreau să cânt ceva ce am furat fără rusine de la violoncelisti. Asa că, vă rog să mă iertati.

(Râsete) (Muzică) (Aplauze)