Medicina tibetana - Energia celor cinci mahabhute (3)

Sanatatea fiecarei persoane depinde de starea lor in cea mai mare masura. Luind in consideratie ceea ce s-a expus mai sus, medicina tibetana propune urmatoarele criterii de sanatate si de boala: Pilonul unui corp fara boli il constituie bazele unei afectiuni (vintul, fierea, mucozitatea), care alcatuiesc corpul, si impuritatile supuse secretiei, atunci cind toate acestea se gasesc intr-o stare nemodificata in ceea ce priveste propria localizare si caracteristica de cantitate. Pilonul unui corp bolnav este alcatuit din aceleasi elemente, dar marite, micsorate, afectate, atunci cind natura uneia dintre ele este modificata si atunci cind se produc tulburari, ca o consecinta a modificarilor.

Clasificarea bolilor in medicina tibetana Pe baza criteriilor de sanatate si boala, medicina tibetana propune propria clasificare a bolilor. Tipurile sau clasele de baza ale bolilor sunt in numar de 101, iar doctorul Eshi Donden scrie despre acest lucru: Aceste 101 tipuri de tulburari isi au originea intr-o clasificare mai larga, care cuprinde 1.616 tulburari si care poate fi privita ca expresia concentrata a 84.000 de tipuri de dereglari, care corespund unui numar de 84.000 de tipuri de stari intunecate ale mintii. Cu alte cuvinte, in corelatie cu cele 84.000 de stari negative ale mintii exista 84.000 de tulburari, care pot fi incluse in cele 101 tipuri de boli. Dupa unele criterii bine determinate, bolile in medicina tibetana se impart in trei grupe.

Dezechilibrul si bolile de natura interna. In prima categorie intra afectiunile cauzate de tulburarea echilibrului celor trei vinovati – vintul, fierea, mucozitatea – si de asemenea bolile cauzate de necazuri (cuvintul tibetan don). Tibetanul don este tradus de obicei ca spiritele rele, in sens propriu insa inseamna ceea ce poate fi inlaturat. Atunci cind in mintea omului ramin urme ale unor ginduri rele, ale unor cuvinte si fapte, in conditii determinate, acestea duc la aparitia bolilor. Oamenii nu percep de obicei cauzele acestor afectiuni ca avind natura interna si fac abstractii de ele, le considera atacul unor spirite rele. Cauzele foarte multor tulburari se gasesc in interiorul omului, dar se manifesta sub forma bolilor datorita conditiilor exterioare nefavorabile – conditii de natura psihologica, neurologica, ecologica. Cauzele si conditiile acestor afectiuni se supun inlaturarii. Intr-un cuvint, in aceasta grupa intra acele boli a caror cauza putem sa o stapinim, pe care putem sa o inlaturam printr-un mod de viata sanatos, printr-o alimentatie corecta, cu ajutorul medicamentelor si al educatiei fizice.

Afectiunile de natura karmica. In cea de-a doua categorie intra afectiunile de natura karmica. Acestea sunt boli serioase a caror cauza nu este lipsita de insemnatate, ea este ascunsa si nu poate fi descoperita usor. Se presupune ca adevarata cauza a acestor boli se gaseste in profunzime, ca aceste tulburari sunt rodul faptelor corpului, vorbelor si gindurilor dintr-o viata anterioara. Chiar cuvintul karma inseamna fapta. Fiecare fapta este privita ca o za a unui lant cauzal, in interiorul caruia omul isi constientizeaza propria individualitate.

Aceste boli sunt socotite cele mai greu de tratat sau chiar de netratat: Daca vantul stinge o candela, Buddha o poate reaprinde cu mana sa. Daca insa uleiul din candela s-a terminat, nici macar Buddha nu mai poate face nimic (Tartang Tulku). sunt cunoscute de asemenea si urmatoarele cuvinte printre tibetani: Karma este mai puternica decit Buddha, cu alte cuvinte, karma nu si-o poate schimba decit omul. Faptele karmice pot fi favorabile pentru perfectionare si, in consecinta, pentru sanatate, nevaforabile sau neutre. In orice caz, karma, dupa cum se spune, conduce pe drumul perfectionarii toate fiintele vii. In acest sens karma inseamna dharma, legea comuna a perfectionarii tuturor fiintelor vii pina la Nirvana, definita ca un suvoi al unor stari absolute, pure ale constiintei.

Bolile batrinetii sau istovirea mahabhutelor. Cea de-a treia grupa de afectiuni este provocata de influenta ambilor factori – tulburarea echilibrului vintului, fierii si mucozitatii si adaugarea la acest proces a roadelor maturizate ale faptelor savirsite in existentele anterioare. Se crede ca afectiunea de baza isi are radacinile si toate bolile serioase a caror cauza nu este cunoscuta intra in aceasta grupa.

Mai departe, medicina tibetana imparte bolile in masculine si feminine, boli ale copilariei, ale batrinetii. Bolile masculine sunt in numar de 17 tipuri, cele feminine – 32 de tipuri, boli ale copilariei – 24 de tipuri, bolile batrinetii sunt numai un singur tip – istovirea fortelor mahabhutelor. Bolile comune pentru toate grupele de virsta sunt clasificate in functie de vinovati, de manifestarile speciale, de localizare. In fiecare dintre aceste serii de afectiuni exista 101 clase de boli, ceea ce duce la aparitia a 404 boli.

Boala  depinde de foarte multi factori. Dintre acestea sunt analizate bolile cu caracter general, care difera dupa locul inradacinarii afectiunii, bolile particulare, bolile cu origine sigura si cele derivate, bolile mintii si bolile corpului, bolile interioare si exterioare, bolile caldurii si bolile frigului, bolile inflamatorii si bolile izolate. Combinatiile posibile ale acestor tulburari, dupa cum se afirma in Tantra Explicativa, sunt fara numar. Medicul trebuie sa stie ca nu exista boala care sa nu fie urmarea unei dereglari si tulburari in echilibrul celor trei vinovati – vintul, fierea, mucozitatea; ca nu exista boli care sa nu aiba radacina in unul dintre elementele inflamate: sucul digestiv, singele, muschii, grasimea, oasele, maduva spinarii, sperma, urina, transpiratii; ca bolile mucozitatii si ale vintului sunt boli ale frigului, iar bolile singelui si ale fierii sunt boli ale caldurii; ca bolile se manifesta doar in prezenta unor conditii si circumstante adecvate.

Fiecare boala are la inceput un caracter ascuns, fara o patologie clara, dupa care urmeaza perioada de manifestare sub forma unor semne si simptome ale afectiunii, iar mai tirziu perioada de aparitie a bolii si de localizare a ei intr-un anumit loc. Medicul trebuie sa stie ca pentru diferentierea bolilor exista metode de diagnostic specifice, ca bolile cu o singura origine sunt principale, iar celelalte (cele derivate) sunt secundare. Forta bolii in perioada de localizare depinde de climat, de anotimp, de particularitatile psihi-fiziologice ale omului, de virsta sa, de vinovatul principal al bolii, de alimentatie si de modul de viata al bolnavului.

Diagnosticarea bolilor. Celor sase organe de simt in medicina tibetana li se adauga si mintea, ca organ care percepe obiectele ideale. In totalitatea ei, diagnosticarea in medicina tibetana poate fi denumita senzitiva.  In relatia dintre pacient si vraci nu intervine nici un laborator sau vreun instrument medical. In Tantra Explicativa se spune: Asa cum despre un foc aflam prin intermediul fumului, la fel despre boli aflam prin intermediul manifestarilor lor. Medicul care nu are o metoda sigura de diagnosticare a unei boli nu vede simptomele afectiunii chiar daca prezenta lor este clara, la fel cum unii percep gresit fumul drept abur. Exista si o alta categorie de medici care, asemenea celor care spun ca s-au adunat norii si inseamna ca va fi ploaie, iau niste simptome presupuse drept reale. Pentru a stabili un diagnostic corect pacientul este examinat din mai multe puncte de vedere: clarificarea cauzelor aparitiei bolii; descoperirea semnelor si a simptomelor afectiunii; determinarea a ceea ce este folositor si ce este daunator.

Modul de viata si alimentatia contribuie la aparitia bolii. Pentru ca aparitia unei afectiuni depinde in primul rind de caracterul regimului alimentar si de modul de viata al persoanei respective, starea de sanatate poate fi determinata dupa ceea ce a mincat si ceea ce a facut. Aceasta este de fapt examinarea indreptata catre evidentierea cauzelor de aparitie a afectiunii.

Astfel, la aparitia bolilor fierii conduce pasiunea peste masura pentru mincarurile iuti si fierbinti si supraincalzirea acestora la foc, bolile mucozitatii sunt provocate de mincarea grea si grasa si de traiul in locuri reci si umede, la aparitia bolilor vintului conduc viata dominata de dorinte si pasiuni, infometarea, insomnia, activitatea fizica si verbala peste masura (mai ales pe stomacul gol).

Examinarea indreptata catre descoperirea semnelor si simptomelor afectiunii include patru puncte: se studiaza bazele, obiectele, circumstantele, se aplica metodele de cercetare.

Bazele de studiu sunt in numar de trei: vintul, fierea, mucozitatea. Prin manifestarea arsitei si a frigului sunt studiate caracteristicile activitatii lor: cresterea, scaderea, imbinarea, dezvoltarea si excitarea.

Tulburarile celor trei baze ale bolilor si semnele lor

In cazul cresterii vintului omul se intuneca, se ofileste, ingheata, trupul ii tremura, stomacul i se umfla, apar constipatia si ametelile; fortele, somnul si organele de simt slabesc.

In cazul scaderii vintului, omul simte o slabiciune, este stapinit de neliniste, nu doreste sa vorbeasca cu nimeni, claritatea mintii i se pierde si apar semnele cresterii mucozitatii.

In cazul cresterii fierii, fecalele, urina, pielea si ochii se ingalbenesc, apare senzatia de frig, de sete, de caldura in corp, bolnavului ii dispare somnul, apare diareea.

In cazul scaderii fierii ca urmare a scaderii caldurii interioare si a spermei fine se micsoreaza si valoarea temperaturii corpului, pielea se innegreste.

In cazul cresterii mucozitatii scade caldura interna, este tulburat procesul de digestie, apar sentimentul de greutate, paloarea, o panica spirituala, o slabiciune a corpului, secretia de saliva ridicata, somnolenta, respiratia greoaie.

In cazul scaderii mucozitatii locurile de localizare a mucozitatii ramin pustii, apar ametelile, palpitatiile, slabiciunea incheieturilor.

Combinarea acestor semne vorbeste de la sine despre interdependenta tulburarilor celor trei baze si despre transformarea tulburarilor uneia dintre ele in tulburari ale alteia.

In examinarea bolnavului se tine cont de anotimp. Dezvoltarea si acumularea vintului, a fierii si a mucozitatii sunt procese care se petrec in functie de schimbarile anotimpurilor (aceste modificari trebuie luate neaparat in seama atunci cind este examinat bolnavul). Eshi Donden scrie ca acumularea este un proces normal de concentrare a vintului, fierii si mucozitatii in locurile lor. Cind are loc manifestarea a ceea ce s-a acumulat, acest lucru poate insemna ca vinovatul acumulat si-a parasit locul sau natural, pozitia sa si s-a mutat in alta zona. Astfel, trebuie sa luam in consideratie ca manifestarea sau dezvoltarea este un proces anormal care conduce la boala.

Acumularea de mucozitate in corp are loc la sfirsitul iernii, in lunile a 11-a si a 12-a ale calendarului tibetan, dezvoltarea ei se poate observa in prima si in cea de-a doua luna ale primaverii. Anul selenaro-solaro-jupiteriano-saturnian al calendarului tibetan nu coincide cu anul gregorian adoptat in foarte multe tari.

Scaderea mucozitatii are loc la inceputul verii, in lunile a treia si a patra ale calendarului tibetan (data de 1 a primei luni a anului este socotit inceputul primaverii: astfel anul 1992 a inceput la 4 februarie, 1993 – la 23 ianuarie, 1994 – la 10 februarie, 1995 – la 31 ianuarie).

In aceste luni incepe acumularea vintului. La sfirsitul verii (lunile a cincea si a sasea) se acumuleaza fierea si se poate observa dezvoltarea vintului. Toamna (lunile a saptea si a opta) se observa scaderea vintului si dezvoltarea fierii. La inceputul iernii se poate observa scaderea fierii si, dupa cum am mai spus, are loc si o acumulare a mucozitatii.
Sursa: scritube.com