Lourdes - vindecari miraculoase
Documentare
Din 1860, aproximativ 200 de milioane de pelerini au vizitat Lourdes. Dintre miile de vindecări miraculoase comisiile medicale au confirmat ştiinţific 1.200, iar autorităţile bisericeşti au recunoscut oficial aproximativ 7.000 de vindecări inexplicabile, dintre care 67 au fost considerate adevărate miracole. 49 dintre cele 67 de miracole s-au petrecut datorită apei din grota Massabielle (folosită pentru comprese, pentru îmbăiere sau pentru a fi băută), altele în timpul slujbelor religioase, al binecuvântării bolnavilor, dar şi în timpul sau în urma unor rugăciuni izolate.
Interesant este că nu toţi cei vindecaţi la Lourdes au făcut pelerinaj la locul apariţiei Sfintei Fecioare, iar dintre pelerini nu toţi au ajuns să atingă sanctuarul. Pentru ca aceste fenomene să se producă s-ar părea că nu e obligatoriu ca bolnavul să se roage. S-au vindecat inclusiv copii mult prea mici pentru a şti să se roage, persoane prea bolnave pentru care s-au rugat alţii, ori chiar oameni necredincioşi. În preajma lor, însă, acolo, cineva se ruga.
Vindecările miraculoase reprezintă un veşnic subiect de dispută între credincioşi şi sceptici, dar nu se poate nega că aceste vindecări există şi uneori sunt de-a dreptul spectaculoase: aşa a fost cea a Lydiei Brosse, care suferea de abcese tuberculoase şi după ce s-a îmbăiat în octombrie 1930 în apa de la Lourdes s-a vindecat imediat, fără ca boala să mai revină vreodată.
Privitor la vindecările spontane, o contribuţie majoră la recunoaşterea lor a avut-o savantul Blaise Pascal. În 1656, nepoata sa Marguerite suferea de mult timp de un abces cronic, care îi afecta nasul şi ochiul stâng. Infecţia îi putea fi fatală. Atunci, ea a avut şansa de a atinge un fragment din coroana de spini a lui Iisus, păstrată la Catedrala Notre-Dame din Paris. În foarte scurt timp, evoluţia maladiei s-a întrerupt de la sine, ulterior survenind vindecarea, spre stupefacţia tuturor. La vremea respectivă, recunoaşterea unui miracol presupunea îndeplinirea a trei condiţii: demonstrarea faptului că vindecarea a avut loc; stabilirea faptului că aceasta nu putea fi obţinută prin mijloace naturale; arătarea faptului că împrejurările în care s-a petrecut miracolul lasă clar să se vadă că el a avut loc. Iar greutatea cuvântului unui savant de talia lui Pascal nu lăsa loc pentru niciun fel de îndoială în aceste privinţe.
Ceea ce reiese cu claritate este că fenomenul vindecărilor miraculoase nu se referă la vindecarea anumitor boli, în general, ci la cazuri particulare. Se poate spune că se vindecă omul şi nu boala. Dintre maladiile vindecate spontan aici, menţionăm aleatoriu: tuberculoza, diverse afecţiuni organice (de la cangrene la flegmon cu fistule), reumatism vertebral, cancer de col uterin, scleroză în plăci, boala lui Hodgkin, paralizii ale membrelor, blefarită cu ectropion bilateral (boală oculară considerată nevindecabilă), hemiplegie (paralizie a unei jumătăţi a corpului), surditate, probleme renale, cardiace etc. Se remarcă faptul că toate vindecările au survenit rapid şi nu au lăsat sechele. Practic, de pe lista întocmită de medici şi teologi, doar bolile mintale lipsesc, cu o rezervă legată de vindecarea depresiilor.