Ienupar

Ienuperii sunt conifere care aparţin genului Juniperus din familia Cupressaceae. Fructele uscate de "Juniperus communis" (boabe mari, negre, zbârcite) se utilizează în bucătărie drept condiment, în special în marinade, pentru vânat sau varză, şi ca ingredient la fabricarea ginului.
Popular, ienupărul mai este numit şi brădişor, archiş sau ghimbăr. Părţile utilizate sînt fructele recoltate de toamna tîrziu pînă în primăvară. Fructele sunt cat un bob de mazăre, de culoare albastră. Aceste fructe au gust dulceag şi emană un miros aromatic răşinos.


Partea folosită: Fructele, ca nişte bobiţe.

Familia de plante: Cupressaceae (familia chiparosului).

Descrierea plantei şi cultivare Ienupărul este o tufă coniferă sau un arbore columnar. În America de Nord creşte ca o tufă ce ce se întinde pe pământ, de 20 cm înălţime şi 20-30 cm întindere. În Europa, creşte sub forma unui arbore.
Frunzele sunt ascuşite, tari şi grupate în formă de pană, asemănător coniferelor, cu miros puternic. Cu cât frunzele sunt mai tinere, cu atât au o formă mai ascuţită, ca un ac. Cele mature au o formă mai lată.
Coaja ienupărului este subţire, solzoasă, adesea exfoliindu-se în fâşii subţiri. Fructele arată ca nişte bobiţe roşii care, la coacere, virează spre o nuanţă negru-albăstruie.

Descrierea condimentului: Boabele de ienupăr se folosesc de obicei întregi. Ele sunt aromate, cu un uşor gust dulceag, asemănător cu cel al piperului roz.

Ienuparul este unul dintre putinele condimente ce provin din tarile cu climat rece si chiar unicul condiment ce provine din familia confierelor, insa cu toate acestea, ienuparul de cea mai buna calitate, din punctul de vedere al aromei, provine din sudul Europei, deci din zonele mai calde.

Boabele de ienupar se folosesc de regula intregi, la fel ca si boabele de piper, fiind foarte aromate si usor dulci. Alaturi de 33% continut de zahar, de unde si gustul dulce, ienuparul contine si uleiuri esentiale, cu utilizare terapeutica.

Fructele, uneori frunzele si mladitele tinere de ienupar sint partile de planta care sint folosite in bioterapie. Fructele au un continut bogat de ulei volatil, pina la 1,5%, alcaloizi, zahar invertit, proteine, rasini, grasimi, saruri minerale de calciu si potasiu. Datorita acestor compusi preparatele din ienupar au efecte diuretic, sudorific, antitusiv, antiseptic al cailor urinare si balsamic.

Cura cu boabe de ienupar
Este formula de administrare cea mai eficienta pentru prevenirea unor dezechilibre nervoase sau hormonale. De asemenea, aceasta cura este modalitatea cea mai buna pentru a beneficia de vitamina C, de vitaminele din grupa B, de continutul de fier si de crom din boabele de ienupar. Iata cum se realizeaza:
Se incepe prin a lua 4 boabe de ienupar pe zi; ele se consuma intotdeauna pe stomacul gol, mestecandu-se incet. Se creste doza cu cate 1 boaba in fiecare zi, luandu-se cate 5, 6, 7, 8... pana se ajunge la 15 boabe. Apoi cura se tine invers. Dupa ce se ajunge la 15 boabe pe zi, se scade cu o boaba pe zi: 14,13,12... pana se ajunge din nou la 4. Pe parcursul curei, nu se consuma deloc carne si se reduce consumul de prajeli, alimente conservate, cu aditivi alimentari.

Pulberea
Se foloseste inainte de masa ca aperitiv, contra dispepsiei, ca diuretic usor si antispastic. Se obtine prin macinarea fina, cu rasnita electrica de cafea, a fructelor uscate de ienupar. Depozitarea pulberii obtinute astfel se face in borcane de sticla inchise ermetic, in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum 2 saptamani (deoarece uleiurile volatile se evapora foarte rapid). De regulam se administreaza de 3 ori pe zi cate o lingurita rasa, pe stomacul gol.

Tinctura
Este unul din cele mai puternice remedii cu efect diuretic, antiseptic reno-urinar si depurativ din flora noastra. Se obtine astfel: boabele de ienupar se maruntesc fin cu ajutorul rasnitei electrice de cafea sau in piua. Se pun 15 linguri de pulbere intr-un borcan cu filet, adaugandu-se apoi doua pahare de alcool alimentar (90-96 grade) si un pahar de apa, amestecandu-se totul cat mai bine. Se inchide borcanul si se lasa totul la macerat vreme de zece zile, dupa care tinctura obtinuta se filtreaza prin tifon si se trage in sticlute mici, inchise la culoare.