Hrean

Hreanul (Armoracia rusticana), cunoscut şi sub numele de usturoi, rădăcină-sălbatică, tormac, este o plantă legumicolă perenă, din familia Brassicaceae, cu tulpina subterană cilindrică, groasă, albă (folosită în alimentaţie drept condiment), cu frunzele mari şi cu flori albe. Se presupune că hreanul este originar din sud-estul Europei şi din vestul Asiei, însă în prezent este popular în toată lumea. Poate atinge până la 1,5 metri înălţime şi este cultivat în special pentru rădăcina mare şi albă, însă chiar şi frunzele sale sunt comestibile.


Planta legumicola perena, din familia Brassicaceae, hreanul este originar din sud-estul Europei si din vestul Asiei.
Radacinile sale sunt groase, carnoase, de culoare galbuie, cu gust picant, avand proprietati antibiotice, antiinflamatoare si afrodisiace.

Hreanul, Armoracia rusticana, se cultiva pentru radacinile sale carnoase, albe, cu gust picant, care se folosesc pentru condimentarea mancarurilor, pentru salate speciale sau ca ingredient nelipsit in prepararea muraturilor. Radacina de hrean are proprietati antibiotice, antiinflamatoare si afrodisiace. Este recomandat de asemenea in cantitati mici si pentru stimularea poftei de mancare.

Cunoscut inca din vremea antichitatii, leac pretuit de greci si romani, hreanul era o planta raspandita si printre daci, care ii spuneau usturonila. Frunzele crude, legate pe frunte, alungau durerile si limpezeau mintea, din radacina data pe razatoare se coceau turte cu care se vindecau galcile, iar ceaiul de flori alungau cele mai grele raceli.

Hreanul,  un condiment puternic folosit cu succes in fitoterapie, datorita efectelor sale benefice asupra sanatatii, este o planta putin pretentioasa fata de factorii de mediu, fiind rezistenta atat la temperaturile scazute cat si la perioadele lungi de seceta.

Hreanul este un foarte vechi remediu popular, cunoscut de pe vremea dacilor. Printre afectiunile care isi gasesc alinare cu ajutorul hreanului se numara bronsitele, sinuzitele, paradontoza, reumatismul, anemia, gripa si racelile. Din hrean se obtin mai multe preparate cum ar fi tinctura, otetul de hrean, faina de hrean sau cataplasmele cu hrean.

Radacina hreanului contine foarte multa vitamina C si minerale precum fier, potasiu, calciu si magneziu. Mirosul intepator al radacinii se datoreaza sulfurii de alil, o substanta prezenta si in usturoi si ceapa.

Hreanul poate trata cu succes mai multe afectiuni, asociate sistemului respirator sau urinar. Astfel, radacina de hrean poate inlocui tratamentul medicamentos in cazul bronsitei.

El va fi consumat odata cu citricele si legumele proaspete, pentru asigurarea necesarului de minerale si vitamine. Mai mult, in timpul tratamentului naturist, pacientul va evita expunerile in medii iritante.

Racelile isi gasesc remediul intr-o radacina de hrean medie, consumata la fiecare masa. Caile respiratorii vor fi eliberate, iar vitaminele continute de hrean, ceaiurile calde si continutul proteic din alimentatie vor revitaliza organismul.

Sinuzitele suparatoare, nasul infundat si febra asociata acestei afectiuni vor disparea in doar cateva zile de regim alimentar pe baza de hrean.

Puteti consuma radacina rasa de trei ori pe zi, atunci cand vreti sa va eliberati caile respiratorii, dar nu pe stomacul gol. In astfel de cazuri, pot aparea tulburari digestive si nervoase.

Daca nu este o alergie, afectiunea va disparea in doar cateva zile. Trebuie doar sa dublati acest tratament naturist cu alimente bogate in calciu si vitamine, pentru refacerea rapida a organismului.

Hreanul mai este folosit si in tratarea infectiilor urinare. Prin actiunea sa antibacteriana si antiinflamatoare, elimina imediat primele simptome ale infectiei. Pentru un tratament eficient, alternati consumul de hrean cu cel de afine.