Florile de salcam, calmantul din farmacia naturii

Salcâmul (Robinia pseudoacacia) este originar din America de Nord, de unde s-a răspândit în toată Europa şi Asia. În România a fost adus de turci, prin anul 1750, mai întâi în sudul ţării, de unde s-a răspândit în toată ţara. În scopuri medicinale, florile se recoltează în faza de maximă dezvoltare, numai pe vreme însorită şi se usucă la umbră, în straturi subţiri, în încăperi bine aerisite sau în podurile caselor acoperite cu tablă. Prin uscare se obţine un randament de 1 kg de flori uscate din 7 kg de flori proaspete. Conţinutul chimic al florilor este foarte divers, cu glicozizi flavonici (robinină, acaciină), taninuri, glucide, acizi organici (cafeic, clorogenic), mucilagii, ulei volatil. Florile proaspete conţin un ulei eteric complex, care este utilizat ca materie primă în parfumerie.


Proprietăţile terapeutice ale preparatelor din flori de salcâm dau posibilitatea intervenţiilor în tratarea multor boli, mai ales în afecţiunile sistemului nervos şi în boli digestive şi pulmonare. Sunt binecunoscute efectele antitusive, antispasmodice ale tractului respirator, emoliente ale secreţiilor bronşice, antiseptice, antinevralgice, calmante, uşor sedative. Efectele vindecătoare ale florilor de salcâm se exercită la toate persoanele, indiferent de vârstă. Acţiunile asupra sistemului nervos se manifestă prin capacitatea de a linişti, de a calma şi de a tonifia organismul aflat în diferite stări nevrotice.

Bune pentru depresivi

Produsele din flori de salcâm sunt utilizate în multe afecţiuni psihosomatice care apar drept consecinţe directe ale unor tensiuni sufleteşti: stări conflictuale frecvente, cu tendinţe de agresivitate şi criticism exagerat, accese de mânie şi iritabilitate psihică, crampe musculare de natură nervoasă, epuizare nervoasă şi a forţei fizice şi intelectuale, degradând până la insomnii, stări de anxietate şi depresie psihică prelungită, reacţii necontrolate la stări stresante, dureri de cap şi migrene pe fond de stres, tulburări de memorie, de echilibru şi de văz, ajungând, în unele cazuri, la erupţii herpetice pe piele, tulburări de apetit, cu lipsa poftei de mâncare sau cu foame excesivă, produse de o stare de gol afectiv, respectiv o lipsă a "hranei sufleteşti".

Din experienţe îndelungate s-a constatat că aceste afecţiuni ale sistemului nervos dereglat se pot trata prin: inhalarea parfumului florilor de salcâm, cu efecte liniştitoare asupra psihicului, recomandându-se scurte plimbări prin preajma salcâmilor înfloriţi; aromatizarea camerei de lucru şi de dormit a bolnavului cu buchete de flori proaspete; consumul unei infuzii din flori uscate (1 lingură la 200 ml apă clocotită) luată în 3 reprize pe zi, într-o cură de 3 săptămâni, înlocuind total apa de băut; consumul zilnic al unui macerat la rece din flori ţinute 2-3 zile în miere de albine, luând câte 3-5 linguriţe pe zi; tinctură din 20 g de flori uscate, care se macerează în 100 ml alcool 70°, timp de 10-14 zile, din care se iau zilnic de 2 ori câte 10 picături. În tratament extern al bolilor sistemului nervos sunt recomandate băi generale cu extracte din flori.

Infuzie contra arsurilor de stomac

În tratamentul bolilor aparatului digestiv, de multă vreme este cunoscută acţiunea benefică a florilor de salcâm asupra gastritei hiperacide, mai ales cea apărută pe un fond de nervozitate, la acest efect contribuind glicozizii flavonici, care acţionează ca hipoacidifianţi. Bune efecte se constată în combaterea arsurilor de stomac (pirozis) apărute mai ales noaptea, cu localizări retrosternale, datorate hiperacidităţii. De asemenea, sunt atenuate durerile în ulcerul gastric şi duodenal, în gastralgii hiperclorhidrice, reflux gastro-esofagian, indigestii după mese copioase cu alimente grase, în insuficienţă hepatică, crampe abdominale şi hernie hiatală. La copii, florile de salcâm pot avea efecte benefice în diareea acidă sau vărsături.

Tratamentele acestor boli digestive se pot face cu încredere, folosind o infuzie din amestec, în părţi egale, cu flori de salcâm şi frunze de dud bogate în carbonat de calciu cu efecte alcalinizante, de reducere a hiperacidităţii gastrice; se ia o linguriţă din amestec la 250 de ml de apă clocotită, se infuzează acoperit 10-15 minute şi se beau două ceaiuri pe zi, după mesele principale, în cure de lungă durată.

Ceaiul de salcâm combate bolile pulmonare

În cursul zilei, în locul apei potabile sau a sucurilor, este recomandat să se consume apă din flori de salcâm (o mână de flori uscate se macerează la rece, minim 8 ore, într-un litru de apă curată de izvor). În bolile aparatului respirator, florile de salcâm sunt eficiente la combaterea tusei convulsive şi astmatice, a răguşelii, în infecţii acute ale căilor respiratorii, astm bronşic. Tratamentul acestor afecţiuni se face cu ceai din flori de salcâm, care acţionează asemănător cu supa de pasăre ce s-a dovedit a fi un aliment cu mare valoare nutritivă dar şi cu deosebită eficienţă în reducerea proceselor inflamatorii, calmarea tusei, a strănutului şi a secreţiilor nazale. Este demn de subliniat, că în cazul bolilor pulmonare să nu se neglijeze consumul ceaiul de salcâm, iar ca alimentaţie să se consume supe de pasăre, cel puţin la o masă pe zi.

Datorită conţinutului ridicat în flavone şi robinozide, infuzia din flori de salcâm acţionează cu efecte diuretice, antiinflamatoare, de reducere a conţinutului de uree din sânge şi de calmare a durerilor reumatice sau a nevralgiilor dentare.
(prof.univ.dr. Constantin Milică)