Emanuel Swedenborg - Casatoriile care se leaga in cer

Cei care cred că, după moarte, omul nu mai este altceva decât un simplu suflet vor înţelege cu greu fermecătoarele uniuni în cuplu pe care tocmai le-am descris, deoarece, după părerea lor, suflarea vitală a omului nu se poate preschimba într-un spirit şi nu se poate prinde în legăturile iubirii şi ale plăcerii. Adevărul este însă că omul rămâne om chiar şi după părăsirea corpului fizic, că îşi păstrează sexualitatea, că iubirea supravieţuieşte după moartea trupului şi că în Cer legăturile iubirii se reînnoadă, dacă pe pământ omul nu a încercat să le desfacă sau să le rupă.

După câte ştiu, după câte am aflat şi am văzut, sunt în măsură să afirm cu toată convingerea că, după ce a părăsit planul fizic, omul îşi continuă existenţa într-un corp subtil, asemănător ca formă cu cel pe care l-a pierdut, cu singura deosebire că această nouă formă este în întregime mai plăcută şi mai desăvârşită. Merg încă şi mai departe şi afirm că, după moarte, omul este alcătuit dintr-o materie subtilă, aproape în întregime spirituală, dar el păstrează totuşi o formă omenească, asemenea celei a îngerilor pe care Domnul a binevoit cândva să-i trimită la Ghedeon, la Daniel, la Patriarhi şi la Profeţi sau celei a îngerilor pe care Cerul a avut mărinimia să mi-i trimită spre a mă iniţia în tainele sale. Cât priveşte însă sentimentele pline de blândeţe şi încântare despre care am vorbit mai sus, pe care omul le păstrează şi după moarte, aici comparaţia nu se mai potriveşte; căci iubirea, acest bun suprem apropiat de puritatea Principiului său, nu mai este în cer aceeaşi cu reflexia sa deformată, ofilită şi pervertită care se manifestă de obicei într-o fiinţă încarnată, unde furtuna devastatoare a pasiunilor au denaturat-o.

Pentru a dovedi ceea ce afirm, voi relata din nou ceea ce am văzut în lumea spiritelor. Mă gândeam odată la desfătările iubirii în cuplu, când una dintre inteligenţele celui de-al treilea Cer a venit la mine şi mi-a spus:
- Îţi ghicesc gândul care te frământă şi, ca să-ţi lămureşti mai bine aceste aspecte, vino cu mine şi voi face ca înaintea ta să se coboare unul dintre cuplurile pline de noroc şi fericire, care îşi poartă printre noi extazul şi bucuria datorate legăturilor iubirii cereşti.
În aceeaşi clipă, am văzut cum înaintează spre mine un car strălucind în lumină, tras de doi tineri bidivii albi ca neaua, care despicau văzduhurile cu iuţeala vântului. Cei care îi mânau ţineau fiecare într-o mână câte o turturică, iar în cealaltă frâiele slobode ale superbilor bidivii. Zărindu-mă, unul dintre cei care conduceau carul de lumină mi-a strigat:
- Ai dori să ne apropiem mai mult de tine. Gândeşte-te însă că noi coborâm dintr-un cer a cărui atmosferă este alcătuită în întregime din foc şi că o singură scânteie din focul care ne înconjoară ar fi de ajuns ca să te cuprindă şi să te mistuie în întregime.
- Voi rămâne departe de voi, am răspuns, dar aveţi bunăvoinţă şi mai apropiaţi-vă puţin, pentru ca privirile mele să vă poată contempla mai îndeaproape.
Îngerii au înaintat puţin şi mi-au spus:
- Te afli în faţa unui cuplu din vârsta de aur, care de atunci şi până astăzi şi-a păstrat neatinsă floarea primei tinereţi şi flacăra nestinsă a iubirii lor de la început.
Într-adevăr, unul dintre ei mi se părea că se află în starea vârstei fericite când adolescenţa se arată ca o împlinire a desăvârşirii naturii. Însoţitoarea lui mi s-a părut şi ea, prin splendoare şi strălucire, o rază desprinsă din făclia cerească. Privirile celor doi exprimau fericire şi puritate,  iubirea curată fiind cea care îi hrănea.
- Să ştii, mi-a spus un înger care îi însoţea, să ştii că în toate lumile nu există decât un singur Bine, iar acest Bine Suprem se află în uniunea a două inimi puternic înlănţuite, care îşi unesc toate senzaţiile, toate mişcările şi toate simţămintele şi care sunt cuprinse deopotrivă de aceeaşi flacără, îngăduind sufletului să strângă voluptatea şi plăcerile în legăturile înţelepciunii. Să mai ştii, fiul meu, că doar în Noul Ierusalim simţurile îşi vor pierde în întregime puterea de a subjuga sufletul.
După ce a rostit aceste cuvinte, îngerul a dispărut, lăsând să se desfăşoare din mâinile sale un sul de hârtie pe care am putut să citesc din nou ceea ce tocmai ascultasem.

fragment din lucrarea "Despre Iubirea in cuplu", de Emanuel Swedenborg
Firul Ariadnei, Bucuresti, 2005