Ciumarea

Frunzele de ciumarea au o aromă frumoasă, plăcută miros ce se intensifică când frunzele sunt uscate. Gustul este similar, dar deasemenea puţin amar şi adstringent.


Gale cu greu joacă un rol în bucătăria contemporană, cu toate că reţete cu gale sunt câte o dată raportate din Elveţia, Britania şi Nordul Franţei. În trecut, mirositoarele frunze ofereu aromă chiar la cei care nu+şi puteau permite scumpe importate condimente – în consecinţă, ţăranii din Centrul şi Nordul Europei foloseau ceva ciumarea .

În istorie, cea mai importantă aplicaţie a gale era, cu toate acestea, aromarea berii. Prepararea berii este o arta antică în Centrul şi Vestul Europe; hamei (Humulus lupulus), cu toate acestea, a avut un mic loc în prepararea berii medievale. Prepararea berii necesită un mare număr de plante aromate, din care gale era una din cele mai eficienteşi deasemenea cea mai eftină. Multitudinea de varietăţi de beri culminează în Renaissance.

In tarile din sudul Europei, frunzele fragede sunt consumate ca salata.

Are efect purificator : curăţă limfa.. Este utilă ca antidot în alcoolism, dar şi faţă de veninul unor animale (facilitează eliminarea prin transpiraţie a veninului).
Datorită efectului purificator, a fost folosită pentru combaterea epidemiilor: de ciumă iniţial, dar, ulterior, şi de rujeolă, varicelă etc.
De asemenea, este indicată în tratamentul cancerulului.
Este folosită în diabet, galegina acţionând similar cu insulina.
Este diuretică prin flavone şi astringentă prin taninuri.
Este utilă în tratarea bolilor de piele: eczeme, ulceraţii, epiteliom (cancer cutanat).
Este galactagogă (stimulează secreţia lactată).
Echilibrează ţesutul adipos.
Este recomandată în boala coronariană.