Angelica

Numita si aglica, anghelica, angelina, antonica, bucinis sau cucuta mare, angelica sau iarba celor sapte ingeri, o planta ierboasa inalta a fost cultivata de calugarii manastirilor inca din Evul Mediu pentru calitatile sale vindecatoare.


Spontan, creste in zonele subalpine. Prefera locurile umede si stancoase. Planta trebuie uscata imediat dupa recoltare si se utilizeaza numai timp de un an.

Calugarii spun ca angelica vindeca atat trupul cat si mintea. In scop medicinal se foloseste toata planta, de la frunze si flori pana la radacina. Datorita proprietatilor sale diuretice, sudorifice, antibiotice si digestive, angelica se recomanda, ca infuzie, impotriva indigestiilor, gutei, colicilor intestinale, balonarilor.

Planta este moderat hipoglicemica si sub forma de decoct este un bun remediu impotriva cresterii nivelului de zahar in sange. Calugarii vindecatori recomanda angelica, mai ales sub forma de ulei de seminte, impotriva depresiilor anxioase. Cercetarile recente au constatat ca angelica poate fi un bun adjuvant in tratamentul bolilor sistemului nervos.

Ceaiul de angelica se face turnand 200 de ml de apa clocotita peste o lingura de planta maruntita. Se acopera vasul si se lasa la infuzat timp de 10, 15 minute dupa care se strecoara. Se recomanda caldut, doua, trei ceaiuri pe zi, inainte de mese.

Radacinile si rizomul prezinta un miros aromat si gust amar aromat.

Se foloseste in dulciuri si salate.
Este purificator, digesiv, antistres