Zaharul rafinat (alb) - cea mai dulce otrava | SuntSanatos.ro
facebook suntsanatos.ro    pinterest suntsanatos.ro    googleplus suntsanatos.ro    rss suntsanatos.ro

Zaharul rafinat (alb) - cea mai dulce otrava

De evitat

O multime de boli fizice si mentale obisnuite sunt strans legate de consumul zaharului rafinat, pur.

De ce zaharul este toxic pentru corp?

zahar2

In 1957, dr. William Coda Martin a incercat sa raspunda la intrebarea "in ce conditii alimentul este otrava?". El a definit otrava: "medical - orice substanta care este introdusa in corp, ingerata sau dezvoltata in corp, care determina sau poate cauza boala; fizic - orice substanta care inhiba (blocheaza) activitatea unui catalizator (acesta fiind o substanta prezenta in catitate mica ce activeaza o reactie - de exemplu enzimele)". Dictionarul ofera o si mai larga definitie, si anume "acela de a exercita o influenta vatamatoare, sau de a perverti".

Dr. Martin a clasificat zaharul rafinat ca otrava pentru ca aceasta substanta chimica pura a fost saracita de componentele minore care-i asigurau viata; este vorba de enzime, vitamine, minerale. Corpul nu poate folosi aceasta substanta chimica in lipsa factorilor vitali (enzime, vitamine, minerale - de origine organica, vie).

Natura a facut ca in fiecare planta aceste elemente vitale sa fie prezente in cantitati suficiente pentru a ajuta la metabolizarea (asimilarea) formelor de zaharuri prezente in acea planta. De aceea, lipsa acestor enzime determina insuficienta asimilare a respectivelor zaharuri. Astfel se formeaza acid piruvic si alte substante anormale din grupa zaharurilor (cele cu 5 atomi de carbon).

Acidul piruvic nu se elimina total si se acumuleaza la nivelul creierului si al sistemului nervos, iar zaharurile anormale ajung in celulele rosii din sange. Acesti metaboliti toxici deranjeaza procesul de respiratie al celulelor, astfel ca acestea nu reusesc sa obtina suficient oxigen pentru a functiona normal. Ca urmare, ele mor. Asa apar bolile degenerative.

Zaharul alb este mortal pentru oameni pentru ca nu aduce decat calorii "goale", dupa cum se exprima nutritionistii. Lipseste paleta de enzime, minerale si vitamine naturale organice care s-au pierdut in procesul de rafinare a zaharului. Mai mult, consumul zaharului este mai rau decat daca nu s-ar consuma nimic, pentru ca goleste corpul de aceste enzime, vitamine si minerale care sunt cheia metabolizarii zaharurilor, dar sunt necesare si in procesele de eliminare a componentilor toxici paraziti.

Corpul uman este atat de "obsedat" de echilibrul substantelor din el, incat "forteaza" pastrarea acestui echilibru prin consumarea rezervelor normale de enzime, vitamine si minerale organice, prezente in corp (de exemplu calciu este luat din oase).

Zaharul pur, consumat zilnic, provoaca si mentine o stare super-acida in corp, astfel ca din ce in ce mai multe minerale sunt extrase din depozitele sistemului osos pentru a "forta" metabolizarea zaharului, in final ajungandu-se la decalcifieri osoase si carierea dintilor.

Zaharul alb afecteaza insa fiecare organ din corp. La inceput, zaharul este depozitat in ficat sub forma glicogenului. Dar, capacitatea ficatului fiind limitata, consumul zilnic de zahar alb duce la umflarea ficatului ca un balon. Atunci cand ficatul este plin pana la refuz, surplusul de glicogen se intoarce in sange sub forma de acizi grasi care ajung in fiecare zona a corpului si se depun in cele mai inactive parti: abdomen, solduri, piept.

Dar, cand aceste zone sunt pline, acizii grasi ajung sa fie depozitati si in zonele active ale corpului, cum sunt inima si rinichii, care incep sa-si reduca din activitate. Astfel ca intregul corp are de suferit din acesta cauza: creste tensiunea arteriala, sistemul nervos parasimpatic este afectat. Organele care sunt guvernate de acesta (cum este creierul mic) devin inactive sau paralizate.

Sistemul circulator si limfatic au de suferit, iar calitatea celulelor rosii scade. Apare astfel o abundenta anormala de celule albe iar procesul de anabolizare, de creare a celulelor, scade. Puterea de imunizare (lupta impotriva factorilor agresivi) si de toleranta a corpului se reduce dramatic, astfel ca cele mai normale situatii (frig, canicula, microbi, tantari) provoaca stari grave.

Zaharul alb excesiv are un efect devastator asupra creierului. Secretul unei functionari optime a creierului este acidul glutamic, o componenta vitala prezenta in foarte multe vegetale. Vitaminele din grupa B ajuta la divizarea acestui acid in componente complementare (antagonice) care asigura functia de control a activitatii creierului.

Vitaminele B sunt fabricate si de bacteriile simbiotice aflate in intestine. Cand apare zaharul rafinat, aceste bacterii mor, astfel ca "fabrica" interna de vitamine B produce mult mai putin decat ar fi necesar corpului.

In anul 1793, un vas plin cu o incarcatura de zahar a pierdut controlul si plutea in deriva. Cei 5 marinari au supravietuit hranindu-se 9 zile doar cu zahar si rom. Cand au fost salvati, se aflau intr-o stare aproape de lesin. Fiziologul francez Magendie a fost inspirat de acest incident si a realizat o serie de experimente cu animale, ale caror rezultate le-a prezentat in 1816.

El a hranit cativa caini numai cu zahar, ulei de masline si apa. Toti cainii au murit. Ca dieta zilnica, zaharul este mai rau decat nimic. Adica, un consum simplu de apa mentine corpul in viata mult mai mult timp decat daca s-ar fi consumat zahar.

Experimentul francezului Magendie a avut si o alta urmare. Industria zaharului s-a auto-sesizat si a inteles pericolele cercetarii stiintifice independente. Din acea zi, industria zaharului a investit milioane de dolari in "cercetare stiintifica" sponsorizata. Au fost angajate cele mai mari nume care puteau fi cumparate cu bani, cu scopul ca se va "produce" o demonstratie (pseudo-stiintifica) care sa laude zaharul.

Cu toate acestea, s-a demonstrat fara dubii ca:
1. zaharul este principalul factor in aparitia cariilor dentare;
2. zaharul provoaca ingrasare si obezitate;
3. eliminarea zaharului a dus la disparitia unor boli considerate fatidice (diabet, cancer, boli de inima).

Sir Frederick Banting, co-descoperitorul insulinei (de fapt, insulina a fost descoperita de Nicolae Paulescu - nota AIM) arata in 1929 ca diabetul era foarte raspandit printre proprietarii plantatiilor de zahar din Panama, mari consumatori de zahar rafinat. In schimb, muncitorii de pe plantatii, care nu-si permiteau decat sa mestece trestia de zahar, nu sufereau de diabet.

Totusi, povestea primului lobby pentru promovarea zaharului rafinat a inceput in anul 1808 in Anglia, cind Comitetul Indiilor de Vest (reprezentantul intereselor comerciale ale producatorilor de zahar) a declarat in Camera Comunelor ca ofera un premiu de 25 de guinee (moneda veche engleza) celui care va veni cu experimente "satisfacatoare" care sa demonstreze ca zaharul era bun pentru hranirea si ingrasarea caprelor, vacilor si a oilor. Asta pentru ca hranirea animalelor in mod traditional costa foarte mult, si depindea de anotimp. In schimb, zaharul era, pe atunci, foarte ieftin: oamenii nu consumau suficient de mult.

Evident, incercarea de a hrani animalele domestice cu zahar si melasa a fost un dezastru.

Cu un zel demn de o cauza mai buna, producatorii de zahar au recurs la metode continuate timp de 200 de ani, pana in prezent: au obtinut marturii irelevante, produse de pseudo-cercetatori subventionati chiar de producatori. Un ziarist i-a numit "constiinte cumparate". Cum altfel poate fi numit cineva care afirma cu emfaza ca "zaharul contine mai multi nutrienti decat orice alta substanta"? L-am citat pe "celebrul" dr. Rush din Philadelphia (America).

In timp ce pregatea volumul "O istorie a nutritiei", prof. McCollum (de la Universitatea Johns Hopkins), "cel mai mare nutritionist american", a parcurs 200.000 de rapoarte stiintifice despre zahar. Materialul acoperea o perioada foarte mare: de la mijlocul secolului 18 si pana in 1940.

Din acest urias depozit de material stiintific, McCollum a selectat acele experimente care sunt importante pentru descoperirea greselilor din nutritie. El nu a reusit sa gaseasca nici macar un singur experiment stiintific despre zahar, intre anii 1816 si 1940. Astazi, ca si ieri, cercetatorii sunt obligati sa accepte sponsorizari pentru a-si continua experimentele.

Nu avem dreptul sa fim surprinsi de afirmatiile lui McCollum din prefata la volumul sau: "Autorul si editorii sunt profund indatorati organizatiei "The Nutrition Foundation" pentru o bursa oferita cu scopul de a acoperi o parte din costurile publicarii acestei carti".

Organizatia "The Nutrition Foundation" se intampla sa reuneasca celebre companii din industria zaharului: Coca-Cola, Pepsi-Cola, Nestle, American Sugar Refining Co, etc., in total 45 de companii cu interese comerciale evidente.

Dar, poate ca cel mai important lucru despre istoria din 1957 a lui McCollum este acela ca a lasat la o parte cea mai importanta opera pe aceeasi tema. Este vorba de "una dintre operele epocale care face ca orice alt cercetator sa fie gelos ca nu s-a gandit sa faca experimerntul", dupa cum spunea un eminent profesor de la Harvard.

In anii 1930, dr. Weston Price, dentist din Cleveland, Ohio, si-a inceput cercetarile calatorind in toata lumea, din tinuturile eschimosilor, pana in marile sudului, din Africa pana in Noua Zeelanda. Volumul sau, "Nutritia si degenerarea fizica: o comparatie a obiceiurilor alimentare primitive si moderne si efectele lor", ilustrata cu sute de fotografii, a fost publicata in 1939. Concluzia devastatoare la care a ajuns dr. Price era una simpla.

Oamenii care traiesc in conditii asa-numite "primitive" aveau dentitie sanatoasa si o stare generala buna. Ei se hraneau cu alimente naturale, nerafinate, care proveneau din habitatul lor local. De indata ce incepea importul de alimente "moderne", rafinate (ca rezultat al contactului cu "civilizatia"), se observa degenerarea fizica care avansa pe parcursul unei singure generatii.

Succesul campaniilor publicitare desantate, sponsorizate de industria zaharului, este explicabil doar prin ignoranta publica. Daca o opera atat de valoroasa ca cea a dr. Price ar fi popularizata, oamenii ar invata sa se hraneasca sanatos.

Haideti sa nu ne mai prefacem ca periuta si pasta de dinti sunt mai importante decat peria si crema de ghete. Dintii pe care-i avem azi sunt rezultatul alimentatiei nesanatoase pe care am acceptat-o.

In 1958, revista Time a aratat ca un biochimist de la Universitatea Harvard, impreuna cu asistentii sai, au realizat timp de 10 ani experimente cu soareci, sponsorizate de Sugar Research Foundation cu suma de 57.000 USD. Scopul era de a gasi explicatia aparitiei cariilor dentare datorate consumului de zahar, si a modalitatilor de prevenire.

Au fost necesari 10 ani pentru a descoperi ca nu exista nici-o metoda de a preveni cariile dentare, daca se consuma zahar. Cand echipa de cercetatori si-a prezentat concluziile in revista "Dental Association Journal", sponsorizarea a incetat. Sugar Research Foundation si-a retras ajutorul financiar.

Cu cat cercetatorii ii dezamagesc mai mult, cu atat producatorii de zahar trebuie sa se bazeze si mai mult pe campaniile publicitare.

Extras din Nexus Magazine, Vol. 7, Nr. 1 (Dec. 1999 - Jan. 2000)
sursa: Active Information Media
www.aim.active.ws 

 

Articole despre zahar