Soarele si sanatatea - Helioterapie | SuntSanatos.ro
facebook suntsanatos.ro    pinterest suntsanatos.ro    googleplus suntsanatos.ro    rss suntsanatos.ro

Soarele si sanatatea

Helioterapie

Oricine se simte bine atunci cand soarele straluceste, insa bailor de soare li s-a facut atata reclama proasta incat beneficiile razelor de soare asupra sanatatii au fost aproape uitate de noua generatie care crede ca baile de soare sunt la fel de nocive precum tutunul.

natura8

Este insa adevarat ca o expunere incorecta la soare creste riscul cancerului de piele, insa baile de soare corecte si protejate ne pot face mai fericiti si mai sanatosi.

De secole, medicii si terapeutii s-au bazat pe terapia numita "helioterapie" ca adjuvant in vindecarea ranilor, pentru a trata boli ale sistemului osos precum rahitismul sau infectii pulmonare precum tuberculoza ori, doar pentru a ajuta pacientii sa-si recapete puterile dupa anumite boli. Insa toate aceste beneficii au fost pur si simplu ignorate atunci cand cercetatorii au inceput sa coreleze cresterea alarmanta a numarului cazurilor de cancer de piele in ultimii 20 de ani cu supraexpunerea la soare.

Este adevarat ca expunerea indelungata la soarele puternic creste riscul de cancer de piele, insa s-a demonstrat ca baile de soare corecte ajuta la alinarea unei game largi de probleme de sanatate de la boli cronice de piele precum acnee, eczeme si psoriazis, la prevenirea bolilor de inima, scaderea nivelului colesterolului si chiar inlaturarea depresiei; intareste oasele si dintii, si chiar, mai mult, conform ultimelor studii, razele soarelui ajuta la prevenirea mai multor tipuri de cancere.

Pentru bai de soare sigure si benefice pentru sanatate se recomanda expunerea frecventa si de scurta durata. De asemenea, conform studiilor, se pare ca cele mai eficiente sunt primele raze de soare ale diminetii.

Arsurile provocate de expunerea prelungita la soare sunt, de obicei, arsurile de gradul I - pielea se inroseste, se umfla usor si este dureroasa. Arsurile de gradul II - la care pe suprafata pielii apar pustule - au nevoie urgenta de ingrijiri medicale.

Arsurile solare sunt provocate intotdeauna de expunerea indelungata la razele ultraviolete ale soarelui (UV). Sunt doua tipuri de raze ultraviolete: UVA si UVB, iar ultimele cercetari in domeniu arata ca e gresita teoria conform careia doar razele UVB sunt periculoase. Ambele tipuri de ultraviolete au efecte neplacute pentru piele; razele UVB ataca stratul superior al pielii, in timp ce UVA au efecte mai in profunzime degradand colagenul (substanta care confera elasticitate pielii). Si, departe de a fi inofensive, efectele UVA sunt asociate cu evolutii maligne si cu imbatranirea prematura.

Conform ultimelor studii publicate, s-a demonstrat ca un aport suplimentar in alimentatie de betacaroten si vitamina E ajuta la protectia impotriva arsurilor solare. Betacarotenul este substanta care da culoarea intensa pe care o au unele fructe si legume. Aceasta substanta protejeaza plantele impotriva razelor ultraviolete.

Este stiut ca orice om are nevoie de calciu pentru oase si dinti puternici, insa pentru a fi sigur ca doza de calciu isi va indeplini sarcina, este nevoie de o rezerva semnificativa de vitamina D - care ajuta la fixarea calciului in oase. Vitamina D nu este chiar o vitamina in adevaratul sens al cuvantului ci mai mult o substanta asemanatoare hormonilor pe care organismul o poate produce cand beneficiaza de lumina binefacatoare a soarelui.

Razele soarelui declanseaza secretia de vitamina D in organism care este esentiala nu doar pentru oase si dinti sanatosi ci si pentru mentinerea unui sistem imunitar sanatos. Expunerea la soare, de asemenea, creste numarul de celule albe in organism. Acestea reprezinta principala modalitatea de aparare a organismului impotriva atacului violent al infectiilor.

De asemenea, vitamina D joaca un rol important in cresterea cantitatii de oxigen pe care o poate transporta sangele in organism ceea ce, are ca efect intensificarea energiei, sustinerea memoriei si, in final, o stare generala de bine.

Putini sunt oamenii care isi dau seama ca razele soarelui chiar ajuta la scaderea nivelului de colesterol si, prin urmare, devine un important aliat in lupta cu bolile de inima. Organismul are nevoie de razele soarelui pentru a descompune colesterolul, care daca ajunge la un nivel inalt poate bloca arterele.

Soarele ajuta si in cazul tensiunii arteriale. S-a observat ca tensiunea arteriala este mai mare in timpul iernii si mai scazuta vara. Teoria se bazeaza tot pe capacitatea soarelui de a declansa producerea de vitamina D a carei absenta reprezinta o crestere a riscului bolilor cardiace.

Razele soarelui sunt raspunzatoare si pentru declansarea producerii de sterotonina - o substanta produsa de creier care da "senzatia de bine" - care este critica in lupta impotriva depresiei si ajuta la obtinerea unui somn mai odihnitor, la obtinerea unei bune dispozitii si imbunatateste viata sexuala.

sursa: armonianaturii.ro

Articole despre soare