Simbolurile traditionale asociate Craciunului | SuntSanatos.ro
facebook suntsanatos.ro    pinterest suntsanatos.ro    googleplus suntsanatos.ro    rss suntsanatos.ro

Simbolurile traditionale asociate Craciunului

Spiritualitate

Sărbătorile de iarnă - momente ale focalizării credinţei

Simbolurile sacre servesc atât la evocarea principiilor de credinţă, cât şi la istoria credinţei. Ele sunt instrumente puternice de devotament iar prin cristalizarea elementelor religiei credincioşilor, ajută la focalizarea şi dezvoltarea credinţei. De asemenea, ele sunt şi o formă internaţională de comunicare ce depăşeşte barierele de limbă, naţionalitate sau cultură.

Originea cuvântului simbol derivă dintr-un obicei grecesc antic, în care se spărgea în bucăţi o tăbliţă din lut, fiecărui membru revenindu-i, la despărţire,  o bucată, pentru ca, la viitoarea întâlnire, aceste bucăţi să se reasambleze, pentru confirmarea identităţii grupului. Astfel a luat naştere cuvântul grecesc sumbolon - "semn de recunoaştere", dezvoltîndu-se de aici şi latinescul symbolum - "simbol". Confucius spunea că "simbolurile reglementează lumea, nu cuvintele sau legile". Însuşi Universul s-a identificat cu OUL, care s-ar fi născut din apa originară izvorâtă din Rai şi pe Pământ, sau POMUL VIEŢII, AXIS MUNDI - "axa lumii", cu rădăcinile pe celălalt tărâm şi cu ramuri ce dădeau flori pe Pământ, vârfurile ajungând până în Rai.

Pomul de Crăciun - simbol al sărbătorii şi al speranţei

pomul.jpg

Pomul de Crăciun a devenit un simbol universal şi în zilele noastre este înălţat şi decorat de oameni de orice religie, indiferent de clima ţării de baştină. Originile lui se întind până la păgânism. În tradiţiile norvegiene şi scandinave, copacii veşnic verzi erau decoraţi, iar bradul lui Wotan/Odin a fost ars în onoarea solstiţiului de iarnă (25 decembrie) pentru a sărbători renaşterea Soarelui, pentru a simboliza puterea vieţii care triumfă chiar şi în lunile plictisitoare de iarnă şi pentru a marca sfârşitul vechiului an şi începerea unui alt an. În timpul "nopţilor ciudate" din vremurile păgânilor (25 decembrie - 6 ianuarie), ramuri veşnic decorate cu lumânări erau agăţate în locuinţe pentru protecţie. În antichitate, pinul dedicat lui Attzis şi Cybelei era adesea decorat cu ornamente.

Pomul de Crăciun a devenit un simbol doar în secolul al XIX-lea, simbolizând naşterea şi nemurirea. Pomul de Crăciun îl simbolizează pe Christos ca fiind Pomul Vieţii, în timp ce lumânările îl reprezintă pe Christos însuşi ca fiind Lumina Lumii - şi uneori sufletele şi Soarele, Luna şi stelele Pomului Cosmic. Merele (înlocuite de jucării) au fost folosite pentru decor simbolizând  mărul Pomului Cunoaşterii.

Dacă tradiţia copacului de Crăciun, bradul, este relativ recentă, ea rezultă totuşi din fuziunea mai multor tradiţii vechi, dintre care credinţa în puterile naturii reprezentate de verdele etern. Iniţial decorat cu mere roşii, apoi cu flori de hârtie şi ghirlande, el este copacul de sărbătoare şi de speranţă. În aceeaşi zi, o altă tradiţie, cea a buşteanului aprins în cămin şi destinat să ardă vreme de trei zile, exprimă mai multe credinţe, conjugând simbolul copacului cu cel al focului. De cele mai multe ori, acest buştean trebuia să provină de la un copac fructifer şi să fie aprins, în mod ritual, de cel mai tânăr membru al familiei, cu o sursă de lumină nouă, deseori udată cu apă sfinţită, vin sau ulei. Trosnetul acestor flăcări era un mijloc de divinaţie. În plus, cărbunii şi tăciunii lui aveau calităţi protectoare: îndepărtau de casă şi ogor animalele dăunătoare şi te fereau de farmecele vrăjitoarelor; un cărbune mic pus în sicriul unui defunct facilita călătoria spre lumea de dincolo.

În Europa, pe acest fond de credinţe vechi s-au grefat sărbătorile creştine, producând un calendar festiv unde se amestecă cele două aspecte: conţinutul profan şi conţinutul religios se confruntă deseori în sărbătorile familiale şi comunitare cu caracter mixt. În spatele sentimentului de sărbătoare se află experienţa sacrului; prin exaltarea colectivă, sărbătoarea ar fi mijlocul cel mai direct şi cel mai comun tuturor pentru atingerea acestei experienţe. Unul dintre aspectele esenţiale ale timpului sărbătorii - întrucât aceleaşi ritualuri revin la aceleaşi date - este acela de a fi comun unui întreg popor, de a aduna la un loc o întreagă comunitate.

Simbolul lumânării - Lumina Divină a lui IIsus

lumanare.jpg
Simboluri de lumină, lumânările sau torţele sunt prezente în cadrul a numeroase rituri şi concentrează simbolistica focului, flăcării, aerului şi fumului. Lumânarea asociază materia şi spiritul. Ceara care arde şi se distruge şi flacăra care se înalţă exprimă, din punct de vedere creştin, dubla natură a lui Iisus Christos: umană şi divină.

Asociate rugăciunii, lumânările însoţesc, prin mişcarea verticală a flăcării, ascensiunea solicitării sau a dorinţei formulate. Materializare a dorinţei, a rugăciunii, a solicitării, lumânarea aprinsă constituie prelungirea lor. Flacăra concentrează toate energiile, ea este sufletul focului.

Lumânarea aprinsă are semnificaţie în multe religii şi culturi ca simbol al luminii, al vieţii şi spiritualităţii, dar are o importanţă particulară în creştinism unde simbolizează Lumina Divină a lui Christos şi însăşi credinţa. Este mult folosită în ritualurile liturghiei creştine. În riturile funebre, lumânările reprezintă lumina răului. Lumânările aprinse de credincioşi în faţa altarelor pot simboliza sufletele celor plecaţi sau o cerere de iluminare a celui care se roagă. În antichitate, obiceiul de a purta lumină în faţa marilor personaje pentru a le lumina drumul constituia o dovadă de onoare.

Simbolismul Naşterii Pruncului şi al Fecioarei Maria

Fecioara Maria apare frecvent în picturile creştine ale evenimentelor importante, cum ar fi Naşterea, Răstignirea şi Înălţarea. Ea este însoţită de numeroase simboluri ale purităţii - un crin şi vălul castităţii. Nimbul şi prezenţa îngerilor reprezintă sfinţenia sa ca mamă a lui Iisus. Este adesea însoţită de chiparoşi şi măslini, Pomul vieţii şi trandafirul alb (pentru că ea este Trandafirul Paradisului).
botticelli.jpg
De obicei poartă mantie albastră, semnificând credinţa, compasiunea şi apele de botez. Fecioara Maria mai este cunoscută ca Regina Raiului, cu o coroană de stele şi alte atribute regale, ca Doamnă a Îndurării (Misericordia) adăpostind credincioşii sub mantia sa albastră sau ca Doamnă a Suferinţelor (Dolorosa) cu pieptul străpuns de şapte săbii.

  Pictura lui Boticelli, "Naşterea mistică", este şi ea plină de simboluri: Fecioara Maria, cu mantia albastră a purităţii, aplecată în adoraţie asupra copilului Iisus, în timp ce un bou (după Isaia, şi-ar cunoaşte Stăpânul şi Îl încălzeşte prin respiraţia sa) şi un măgar (care cunoaşte ieslele Stăpânului) Îl privesc. În stânga lui Iisus Christos se văd Iosif şi Magii. Îngerii cereşti şi cei căzuţi se iau de mână în semn de împăcare, în timp ce trei îngeri citesc pe acoperişul staulului din Cartea Sfântă. Deasupra se află un cerc de îngeri dansând care învârt trei coroane, semnificând atât Sfânta Treime, cât şi ciclul naşterii, vieţii şi morţii. Ramuri de măslin abundă, ca semn al împăcării omului cu Dumnezeu, al păcii şi al Copacului Cunoaşterii.

crinul.jpgCrinul, un simbol al purităţii, perfecţiunii, milei şi maiestăţii în cele mai multe culturi, a simbolizat lumina şi principiul masculin (datorită formei falice a pistilului).

În mitologia greco-romană, floarea de crin era sacră pentru Hera, pentru că se spune că a fost stropită de laptele ei, iar pentru Artemis era semn al virginităţii ei.

Potrivit tradiţiei creştine, crinul s-a născut din lacrimile de regrete vărsate de Eva când a părăsit Grădina Raiului.

În iconografia creştină, crinul este mai mult asociat cu Fecioara Maria (dar şi cu Arhanghelul Gabriel care este pictat ţinând un crin în mână, în timpul Bunei Vestiri), simbolizând castitatea. Şi Iosif este pictat, uneori, cu un buchet de crini înfloriţi.
Tulpina crinului simbolizează religiozitatea Mariei, frunzele - umilinţa Ei, petalele albe - virginitatea, parfumul - Divinitatea, apoi a devenit un atribut al tuturor sfinţilor. Iisus Christos este pictat, uneori, ca Judecătorul Lumii, cu un crin în gură; în acest caz, floarea reprezintă îndurarea, în timp ce un crin împreună cu o sabie simbolizează inocenţa şi vinovăţia. Cu cele trei petale, crinul simbolizează Trinitatea şi virtuţile triple ale dreptăţii, speranţei şi carităţii.
Sursa: http://angelinspir.ro/ 

Articole despre craciun