Sfidatorul (Lo Sfidante, 2009 - Documentare | SuntSanatos.ro
facebook suntsanatos.ro    pinterest suntsanatos.ro    googleplus suntsanatos.ro    rss suntsanatos.ro

Sfidatorul (Lo Sfidante, 2009)

Documentare

"Sfidătorul" ("Lo Sfidante") este un film documentar produs de MareNectaris Center. MareNectaris este un centru pentru Dezvoltare Personală a cărui intenţie este de a oferi instrumente pentru creşterea gradului de conştientizare şi de realizare a potenţialului uman.




Anticii credeau că a fost o vreme în care omul era o fiinţă completă, cu o minunată viziune interioară şi o Conştiinţă care azi ne par doar legende. Apoi, toate acestea s-au sfârşit, iar azi omul este o creatură slăbită. Carlos Castaneda

Unele corpuri de suferinţă sunt neplăcute dar inofensive, de exemplu, ca un copil care nu se opreşte din plâns. Altele sunt monştri răi şi distructivi, adevăraţi demoni. Când credeţi că  cunoaşteţi o persoană şi brusc vă găsiţi pentru prima oară în faţa acestei creaturi străine şi răuvoitoare, veţi suferi un şoc. Eckhart Tolle, Puterea prezentului

Iluminarea este sfârşitul suferinţei. Buddha

Ar putea fi nevoie de ani ca să te conving să te transformi, şi apoi ar putea fi nevoie de ani pentru a acţiona în consecinţă. Sper doar să-ţi rămână timp suficient. John Michael Abelar



Miliarde de fiinţe umane trăiesc astăzi pe uimitorul nostru Pământ. Infinitul a oferit fiecăruia dintre noi un instrument foarte puternic. Un instrument subevaluat aproape întotdeauna sau, în cel mai rău caz, neluat deloc în seamă. Un instrument care a permis şi permite fiinţelor umane să creeze, mai mult sau mai puţin conştiente, orice lucru pe care îl doresc.

MINTEA
Un instrument foarte puternic, aşa de puternic încât necesită atenţie şi conştientizare pentru folosire. Pentru că aşa cum poate fi folosit pentru a crea capodopere de frumuseţe şi armonie, el poate fi folosit şi pentru a crea monştri de dizarmonie şi suferinţă. Mintea fiinţelor umane, mintea noastră, e un instrument extraordinar de puternic, deşi foarte simplu ca funcţionare de bază. Însă, enorma sa putere, împreună cu simplitatea cu care poate fi gestionată şi cu o anumită inconştienţă a potenţialităţilor sale, poate să dea formă şi să alimenteze chiar şi ce nu intră în planurile noastre. Ceva ce, în loc să ne susţină, ne suge de energie. Ceva ce în acest moment stăpâneşte asupra majorităţii oamenilor de pe această planetă.

Situaţia aparent normală a minţii la majoritatea fiinţelor umane în ceea ce priveşte procesul educativ realizat de proprii noştri predecesori, înţeles ca un instantaneu al activităţii sale într-un anumit moment, este aceasta... [vezi filmul documentar, 00:08:16] Practic, noi toţi, indiferent de ţară, sex, vârstă, cultură manifestăm aceste caracteristici. Cu toţii. Intensitatea sa poate varia în funcţie de anumiţi factori culturali, precum educaţia primită sau valorile morale ale societăţii în care ne-am născut. În fapt, există culturi şi societăţi care nu dezvoltă automat aceste caracteristici. Mai mult, ea poate fi mai mult sau mai puţin accentuată în funcţie de caracteristicile personale.

Însă, după un anumit moment, de obicei după prima copilărie, activitatea mentală considerată normală a unei fiinţe umane devine aşa ceva...[vezi filmul documentar, 00:09:43] Aceasta este starea considerată normală a minţii unei fiinţe umane, pentru că este trăită de miliarde de alte fiinţe de pe Terra – şi din acest motiv este considerată normală. Este posibil să gândim cu luciditate în mijlocul acestui marasm? Este posibil să reuşim să vedem lucrurile cu atenţie şi claritate, dacă interior rămânem în această stare mentală?

Am reuşi să ascultăm cu atenţie ceva sau pe cineva, dacă în realitatea exterioară v-aţi găsi într-un loc în care ar fi constant un astfel de zgomot de fond? Nu e ciudat că această confuzie apare în mintea oricărei fiinţe umane de pe acest Pământ?

Iată prima urmă lăsată pe malurile Conştiinţei de ceva amăgitor şi evaziv care acţionează asupra oricărei fiinţe umane în acelaşi mod.
Confuzie.
Incapacitate de concentrare.
Inconstanţă.
Nu mai bine aştepţi?
Trebuie s-o fac?
Du-te acolo, e cel mai bine!
Sau e mai bine acolo?
Să mă duc sau nu?
O, Doamne, chiar şi de aici...


A nu fi capabil să opreşti fluxul gândurilor este o suferinţă teribilă, însă nu ne dăm seama de asta pentru că aproape toţi o avem. Şi de aceea o considerăm normală. Eckhart Tolle

Normalitate?
Sigur că există şi o altă faţetă a medaliei. Există fiinţe pe acest pământ minunat a căror minte are ca stare naturală aşa ceva... [vezi filmul documentar, 00:12:35]

Un imens spaţiu în care ei percep şi sărbătoresc în pace şi bucurie orice lucru care există, care le permite să gândească lucid, să vadă cu claritate, să asculte cu atenţie şi, astfel, să realizeze lucruri minunate, de o vibrantă frumuseţe şi armonie. Aceasta se petrece pentru că au învins ceva înlăuntrul lor care nu le permitea să fie ceea ce sunt cu adevărat.

Vechii şamani o numeau Liniştea Interioară, pentru că e o stare în care percepţia nu mai depinde de simţuri, ci de o altă facultate a fiinţei umane, care o transformă într-o creatură magică ce a fost purificată, nu de fiinţa umană în sine, ci de orice influenţe străine. Carlos Castaneda

Cum au ajuns aceste fiinţe la acest rezultat? De ce şi-au dorit să ajungă? Ce le împiedica să ajungă? Dacă vreţi să realizaţi Trezirea, trebuie să o practicaţi neîntârziat, aici şi acum.

A doua urmă ce lunecă pe malurile Conştiinţei este simpla constatare.
Sunteţi capabili să vă întrerupeţi la voinţă această activitate mentală inutilă şi neîncetată care vă ocupă constant întreaga minte? Nu sunteţi capabili să vă întrerupeţi acest inutil măcinat al minţii decât pentru 2 sau 3 secunde, şi asta cu ceva efort. Sigur, aţi putea gândi că este un lucru normal şi lucrul amuzant este că "gândiţi" asta cu adevărat. Mintea care articulează gânduri, prin intermediul unui gând, "gândeşte" că nu poate fi întreruptă din măcinatul ei - şi cum ar putea fi altcumva? Poate mintea să gândească că poate să nu gândească? Totuşi, acest argument simplu vă pune în faţa unei serii de fapte incontestabile.

1. Mintea voastră nu se află sub controlul vostru, deoarece, dacă ar fi, ar putea să-şi întrerupă activitatea mentală inutilă la voinţă pentru cât timp ar vrea, nu doar pentru 2, 3 secunde.
2. Aţi încercat să vă întrerupeţi activitatea mentală, dar nu aţi reuşit. Rezultă de aici că "ceva" din voi a încercat să întrerupă activitatea voastră mentală constantă, reuşind pentru câteva clipe. Aşadar, acest "ceva" a fost capabil să observe şi să controleze un fenomen dincolo de mintea care gândeşte. Dacă lucrurile stau astfel, acest "ceva" din voi nu e mintea voastră, cea care gândeşte. Sau, mai bine zis, acest "ceva" din voi nu este mintea care articulează neîncetat gânduri confuze, inutile.

Dar dacă în voi există ceva ce nu este mintea care gândeşte gânduri de acest fel, atunci cine sunteţi voi? Şi de ce mintea voastră cea care gândeşte se află dincolo de controlul vostru? Dacă mintea voastră care gândeşte este dincolo de controlul vostru, iar voi nu sunteţi această minte, care este sursa acţiunilor voastre?

Veşminte negre şi din ceaţă care se tem de lumină.
În interiorul fiinţelor umane acţionează 2 tipuri de minte. În realitate, "mintea" este un cuvânt care nu se potriveşte perfect cu definiţia mecanismelor umane care acţionează în noi pentru a ne permite evaluarea şi interpretarea realităţii. Totuşi, în acest context, îl vom folosi din comoditate. În termeni de profunzime, prima dintre acestea e cea care se întâlneşte imediat, mai evident, şi care utilizează dialogul interior ca element de autoafirmare şi autoperpetuare. Vom numi acest tip de minte, Mintea superficială.
Caracteristicile sale sunt simple:
Mintea superficială dialoghează constant cu ea însăşi, e complet focalizată pe trecut sau viitor, analizează totul în termeni de profit şi pierdere pentru cel care reuşeşte să interpreteze realitatea şi ia decizii doar pe baza experienţelor trecute. Îşi schimbă ideile şi direcţia la câteva minute odată. Proiectează tot ceea ce e de proiectat. Calculează tot ceea ce e de calculat. Este incapabilă de concentrare şi starea sa naturală este aceasta:
Dialog interior necontenit
Atenţie constantă pe trecut şi viitor
Cât pot să câştig?
Dar dacă pierd?
Mereu a fost aşa, aşadar mereu va fi aşa.
Calea mea este aceasta!
Chiar aceasta!
Voi merge acolo, voi face asta, voi spune aia.

Incapacitate de atenţie totală pe Aici şi Acum.

Ne vorbim neîncetat de lumea noastră, şi tocmai prin acest dialog interior noi o păstrăm, o reînnoim şi îl asigurăm viaţa şi energia. În timp ce ne vorbim nouă înşine, ne alegem căile şi astfel ne repetăm alegerile şi căile până în ziua morţii, pentru că până în acea zi vom repeta aceleaşi lucruri.
John Michael Abelar

Sub Mintea de Suprafaţă există o minte mult mai tăcută, care percepe realitatea fără interpretarea gândirii. Ştie care este calea cea mai bună pentru noi şi ne-o comunică prin senzaţii şi sentimente. Funcţionarea sa nefiind bazată pe gândire şi dialogul interior, ci pe evaluarea energetică a momentului prezent, ea ne indică o cale fără a calcula procentul de câştig sau pierdere şi nu se aşteaptă la un anume rezultat. Această minte nu are deloc nevoie să facă planuri sau proiecte cu termen de finalizare prestabilit, deoarece nu foloseşte viitorul ca pe o modalitate
de evadare şi nu ia decizii bazându-se exclusiv pe baza de date creată de evenimentele trecute, fiindcă nu foloseşte trecutul ca model imuabil pentru prezent. O vom numi de acum încolo Mintea Profundă.

Interacţiunea cu Realitatea prin Senzaţii.
Acţiune dincolo de aşteptările raţionale.
Trecutul şi Viitorul se topesc în Prezent.
A fost într-un fel, dar Acum poate fi altfel.
Atenţie totală pe Aici şi Acum.


Deocamdată este suficient să-ţi repet ceea ce ţi-am spus referitor la cele două tipuri de minte. Una este mintea noastră adevărată, produsul experienţelor noastre de viaţă, cea care ne vorbeşte rar, pentru că a fost învinsă şi aruncată în întuneric. Cealaltă, cea pe care o folosim în fiecare zi pentru activităţile noastre cotidiene, este o manifestare străină. John Michael Abelar

Cele două modalităţi prin care interacţionăm cu existenţa şi interpretăm realitatea sunt, aşadar, dialogul interior, legat de Mintea superficială şi senzaţiile, legate de Mintea Profundă. Însă, atenţie! Ceea ce noi numim senzaţie nu se referă la emoţii, pentru că cele două aspecte sunt foarte diferite între ele. Emoţia este în mod obişnuit o reacţie a corpului la o anumită experienţă, imagine, sau chiar la un dialog interior pe care Mintea superficială îl asociază cu condiţiile care l-au provocat. Această asociere sfârşeşte rapid prin a declanşa în mod mecanic aceeaşi reacţie a corpului, adică aceeaşi emoţie, ori de câte ori se manifestă aceleaşi condiţii exterioare, chiar dacă aceste condiţii nu ar necesita vreo nevoie emoţională.

Articole despre


Articole din Documentare