Remedii practice pentru a tine racelile la distanta | SuntSanatos.ro
facebook suntsanatos.ro    pinterest suntsanatos.ro    googleplus suntsanatos.ro    rss suntsanatos.ro

Remedii practice pentru a tine racelile la distanta

Ayurveda

Cu toţii cunoaştem regulile generale de prevenire a răcelilor, mai ales pe perioadele mai reci din an. Cu toate acestea, de fiecare dată ne aducem aminte de ele doar după ce am început să strănutăm, să tuşim şi tot aşa.
natura69

Pentru o readucere aminte, dar şi pentru îmbogăţirea bagajului de cunoştinţe deja existent, iată ce ar fi bine să faceţi în aceste perioade, pentru a nu fi deranjaţi de vreo nefericită afecţiune respiratorie:

Consumaţi cât mai multe alimente lichide, calde şi picante, cum ar fi supele de legume în care aţi adăugat mai multe condimente, sau ceaiurile din plante picante care acţionează benefic mai ales asupra sistemului respirator (iarbă mare, obligeană, piper lung, ghimbir).

• Încercaţi să evitaţi locurile foarte aglomerate (tramvai, metrou etc.). Dacă nu le puteţi evita, înainte de a pleca de acasă stropiţi-vă hainele şi accesoriile (fular, eşarfă) cu câteva picături de uleiuri volatile: eucalipt, portocală, pin, brad, scorţişoară. Evitaţi uleiul de mentă, deoarece acesta este foarte răcoritor, iar folosirea lui în aceste perioade favorizează instalarea răcelilor. Pentru stropire, puteţi pune într-un pulverizator 50 ml de apă peste care picuraţi 4-5 picături din aceste uleiuri, apoi pulverizaţi peste haine. Această metodă vă protejează, într-o anumită măsură, de riscul de a “agăţa” răceala pe calea aerului.

• Acasă, folosiţi zilnic timp de minim 15 minute lămpi de aromoterapie, folosind esenţele (uleiurile) de mai sus, mai ales în cazul în care un membru al familiei a contactat deja o răceală. Acestea au rolul de a purifica aerul din încăpere şi de a întări imunitatea orga­nismului. În lipsa unei asemenea lămpi, puteţi apela la următoarea metodă: umpleţi un vas de sticlă sau ceramică (în niciun caz de plastic) cu apă plată, în care adăugaţi 4-5 cuişoare. Schimbaţi apa şi cuişoarele o dată la două zile. Sau, puteţi combina cele două metode, punând un cuişor în apa folosită pentru lampa de aromoterapie.

• Când mucoasa nazală vi se usucă, fenomen frecvent pe timpul iernii, vulnerabilitatea organismului dvs. în faţa răcelii creşte. Se întâmplă acest lucru deoarece aici, la nivelul mucoasei nazale, sunt distruşi mare parte din agenţii patogeni responsabili de producerea afecţiunilor respiratorii, iar lipsa mucoasei face posibilă pătrunderea acestora în organism. De aceea, asiguraţi-vă permanent că aveţi mucoasa nazală umedă. Pentru aceasta, purtaţi mereu la dvs. o sticluţă cu ulei de cătină, iar atunci când se impune, puneţi 1-2 picături în fiecare nară.

Timp de 10-15 zile pe lună faceţi o cură de întărire a sistemului imunitar. De două ori pe zi luaţi unul sau mai multe dintre următoarele remedii, combinate: tinctură de propolis, ardei iute, ghimbir, iarbă mare, obligeană, ulei de cimbru, busuioc, oregano, piper. Persoanelor care suferă de hiperaciditate gastrică le sunt contraindicate, acestora fiindu-le recomandate plantele vitalizante cu efect imunostimulent: măceşe, cătină, ginseng, goji, astragalus, echinaceea, ceai verde.

• Gargara cu sare (1/4 linguriţă) şi turmeric (o linguriţă) la 200 ml de apă caldă este binevenită atunci când apar primele semne de iritare în gât, tuse, răceală, dar bine ar fi să uzaţi de ea pentru prevenirea acestora.
Sursa: http://indianherbal.ro

Articole despre


Articole din Ayurveda