Plantele amare invioreaza trupul si sufletul | SuntSanatos.ro
facebook suntsanatos.ro    pinterest suntsanatos.ro    googleplus suntsanatos.ro    rss suntsanatos.ro

Plantele amare invioreaza trupul si sufletul

Fitoterapie

Fiind o completarea tratamentului de dezintoxicare cu plante depurative, cura cu plante amare stabilizează efectele curelor de purificare, stimulează şi reglează imunitatea, fiind adevărate elixiruri de sănătate pentru sistemul nervos şi sistemul diges
pelin1

Plantele amare ocupă un loc aparte în fitoterapie, fiind considerate adevăraţi catalizatori ai organismului. Mai sunt denumite şi tonice amare, pentru că majoritatea proceselor din corp sunt stimulate ca sub efectul unui tonic.

Cura cu plante amare se suprapune, de obicei, peste cea cu plante depurative, aceasta făcând ca efectele de dezintoxicare să fie cât mai puternice şi într-un timp cât mai scurt. Dar plantele şi remediile amare pot fi luate şi în afara regimurilor de dezintoxicare, mai ales atunci când există probleme cu ficatul, cu bila sau cu constipaţia, pentru a stabiliza efectele curelor de purificare. De regulă, depurativele se iau primele, cu minimum jumătate de oră înainte de a mânca, iar plantele amare se iau cu 10-15 minute înainte de masă. Pentru ca efectul plantelor amare să fie complet, ele se iau încă o săptămână după ce tratamentul cu depurative s-a încheiat. În cazul în care există anumite perturbări hepatice sau digestive, tratamentul cu tonice amare va fi continuat pe perioade lungi de timp, de ordinul lunilor. În caz contrar, acumulările de toxine reapar într-un timp foarte scurt şi anulează practic eforturile făcute în cadrul tratamentului de dezintoxicare. Fiind o completare adusă tratamentului cu depurative, plantele amare contribuie la obţinerea efectelor de stimulare şi reglare imunitară.

Tonicele amare din genţiană sunt recomandate în tratarea dispepsiilor - tulburări digestive, greaţă, arsuri stomacale, hiperaciditate sau anaciditate – boli ce evoluează adesea spre colici abdominali violenţi şi pierderea poftei de mâncare.

Pelinul este un remediu forte pentru compensarea efectelor sedentarismului şi pentru combaterea atoniei digestive. Rostopasca este, în mod special, recomandată celor care suferă de dischinezie biliară (fiere leneşă), pentru cei care au avut sau au hepatită (inclusiv formele virale grave), care au suferit intoxicaţii majore, cu repercusiuni negative asupra ficatului.

Pentru cei care suportă mai greu gustul amar al ceaiurilor preparate cu aceste plante medicinale se pot folosi tincturile, pulberile, iar la copii, siropurile amare.

Plantele amare nu vor fi folosite de către persoanele extrem de slăbite, care sunt într-o perioadă în care se confruntă cu surmenajul fizic sau psihic. În mod special, pelinul nu va fi folosit de femeile aflate în perioada de graviditate şi de către persoanele care suferă de gastrită hiperacidă în fază acută.

Genţiana este foarte utilă în tratarea dispepsiilor

Sindromul dispeptic este o boală care se manifestă, mai ales, la persoanele afectate de etilism şi nicotinism, prin tulburări digestive însoţite de greutate în capul pieptului, greaţă, arsuri stomacale, hiperaciditate sau anaciditate cu balonări urmate de eliminare rapidă prin flatulenţă. Boala evoluează spre colici abdominali violenţi şi pierderea poftei de mîncare.

Obiceiul de a folosi plantele amare ca produs stomahic în dispepsii datează încă din antichitate, fiind mult utilizat de către romani. Indienii din America de Sud consumau tuberculi amari de cartof, iar tonicul amar al indienilor din tribul Cherokee era preparat din planta numita ştiinţific Hydrastis canadensis, care poate fi consumată sub formă de praf sau ceai.

În Europa, se mai consumă şi frunzele amare de păpădie, sub formă de salată. Cea mai potrivită plantă pentru tratarea dispepsiilor este considerată genţiana sau ghinţura – Genţiana lutea.

Un călugăr pe nume Kneip recomanda genţiana sub formă de extract din rădăcină uscată: rădăcina se taie cubuleţe şi se macerează în rachiu alb; după o săptămână se filtrează şi se iau 20-30 de picături de extract într-un pahar cu 6-8 linguri de apă. Cura durează 7-10 zile şi are ca efect o digestie bună şi redarea poftei de mâncare. După o indigestie este suficientă o singură linguriţă de extract adăugată în jumătate de pahar cu apă. Picăturile de genţiană luate pe o bucată de zahăr ajută persoanele slăbite şi epuizate după călătorii lungi.

Călugărul Kneip scria: "Genţiana încălzeşte, înviorează şi linişteşte trupul şi sufletul".

Stimularea secreţiilor salivare şi gastrice

Există trei specii de genţiană: Genţiana lutea (genţiana galbenă, înfloreşte în iunie-august), Genţiana punctata (genţiana pătată, înfloreşte în iulie-septembrie) şi Genţiana asclepiadea (lumânărica pământului, înfloreşte în august-septembrie). În scopuri terapeutice, de la genţiană se utilizează doar rizomii şi rădăcinile, care se recoltează din august până toamna târziu.

Rădăcina de genţiană, prin substanţele amare conţinute (gentiopicrina, gentioamarina, amaragentina, gentianina, tanin, lipide, substanţe minerale), întăreşte rezistenţa organismului prin stimularea înmulţirii leucocitelor şi hematiilor, acţionează asupra sistemului nervos central, stimulează celulele glandulare ale tuturor organelor digestive (obţinându-se astfel o stimulare a secreţiilor salivare şi gastrice), grăbesc tranzitul intestinal, având efecte bacteriostatice şi antihelminitice. Preparatele din rădăcina de genţiană măresc secreţia biliară, uşurând astfel funcţiile ficatului.

Pentru adulţi, se face infuzie sau decoct, cu jumătate de linguriţă de plantă la o cană cu apă. Se bea câte un sfert de cană, cu o jumătate de oră înainte de mesele principale. În loc de infuzie, se poate folosi tinctura preparată cu 20 g de rădăcini la 100 ml alcool de 70°, totul macerat timp de 8 zile. Se iau 10-15 picături în puţină apă, înaintea meselor principale. Copiii peste 8 ani pot consuma această tinctură în doze mai mici.

Adulţii pot folosi şi un vin tonic medicinal preparat din trei linguri de rădăcini macerate timp de 24 ore în 60 ml alcool. Se adaugă apoi un litru de vin vechi şi se macerează timp de încă 10 zile. După filtrare, se adaugă 100 g zahăr şi 10 ml glicerină de uz intern. Se păstrează la rece şi se iau două linguri, cu o jumătate de oră înainte de mese.

Pentru copiii slabi şi fără poftă de mâncare, se recomandă un sirop preparat cu o lingură de rădăcini peste care se toarnă 150 ml de apă clocotită. Se lasă la macerat 6 ore, apoi se strecoară. La lichidul obţinut se adaugă 200 g zahăr şi se fierbe la foc domol până capătă consistenţa siropoasă. Se iau 3-4 linguriţe pe zi, înainte de mese. Bolnavii de gastrită hiperacidă şi ulcer gastric vor evita preparatele din genţiană.

Pelinul comun, tonic cerebral şi stimulent al poftei de mâncare

Pelinul comun sau pelinariţa (Artemisia vulgaris) se deosebeşte de ruda sa mai cunoscută, pelinul alb (Artemisia absinthium), prin culoarea şi forma frunzelor, care sunt verzi pe deasupra, albicioase în partea inferioară şi foarte incizate. În scop terapeutic se folosesc doar părţile aeriene ale plantei.

Fitoterapeuţii moderni clasifică pelinul comun ca tonic amar nervin (ajută la buna funcţionare a sistemului nervos central), stimulent diaforetic (care provoacă transpiraţie; cu proprietăţi de activare a procesului de transpiraţie) şi emenagog (care favorizează declanşarea ciclului menstrual). Există numeroşi specialişti în medicină care afirmă că legătura dintre creier şi măduva spinării este atât de strânsă, încât plantele care influenţează coloana vertebrală au mari şanse să acţioneze asupra unei regiuni de pe creier. Pelinul, de exemplu, stimulează măduva spinării şi acţionează în congestia cerebrală.

Deseori, somnambulismul este combătut cu pelin. Acesta este un excelent tonic cerebral.

Pe lângă avantajele sale, de tonic cerebral, ceaiul de pelin este recomandat şi la nivel digestiv, având proprietatea de a reda pofta de mâncare. Datorită uleiurilor volatile pe care le conţine, pelinul măreşte secreţiile gastrice şi favorizează producerea sucului gastric, redând pofta de mâncare şi normalizând scaunul.Planta se utilizează sub formă de infuzie, câte o ceaşcă înaintea meselor principale sau sub formă de pulbere, câte 2-5 g/zi, ca stomahic amar în anorexiile convalescenţilor şi în dispepsii cu constipaţii.

Pelinul nu este recomandat gravidelor şi bolnavilor cu afecţiuni nervoase sau cu afecţiuni acute intestinale.

Combaterea oxiurilor cu remedii din pelin alb

Pentru eliminarea oxiurilor – viermi cilindrici foarte mici care infestează intestinele şi apendicele omului, un remediu cu bune rezultate este pelinul alb (Artemisia absinthium). Planta se poate prepara sub formă de infuzie, pulbere sau tinctură.

Fitoterapia recomandă infuzie din 1 lingură de plantă uscată la 200 ml apă clocotită. Se beau 2 căni pe zi, fracţionate în 4 reprize: dimineaţa, pe nemâncate şi înaintea meselor principale. Tratamentul se face timp de 3 luni, câte 3 zile în fiecare lună.

Pulberea din plantă, uscată şi mărunţită fin (1-2 linguriţe), se amestecă în 1 lingură miere de albine şi se ia, în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, până la eliminarea oxiurilor. Tratamentul intern se poate combina cu cel extern, folosind infuzie de pelin, cu care se fac clisme şi băi de şezut.

Iată un remediu care s-a dovedit miraculos în eliminarea oxiurilor: tinctura de pelin – 20-30 g vârfuri înflorite puse în 200-300 ml alcool de 70°. Se lasă la macerat 24 de ore, după care se adaugă 200 ml ulei de floarea soarelui sau de soia. Se fierbe pe baia de apă 3-4 ore, se lasă acoperită la răcit 2-3 zile, se strecoară în sticle mici, închise la culoare şi bine astupate şi se iau câte 10 picături pe zi. Cura durează maxim 14 zile.

Vinul cu pelin

Pelinul este folosit de secole pentru a conferi vinului un gust special, amărui-aromat. Vinul cu pelin nu este însă doar un excelent aperitiv, ci are şi calităţi terapeutice de excepţie, cu condiţia să nu fie consumat în exces. Acest vin se poate pregăti acasă, din 10-30 g plantă proaspătă (pelin comun sau pelin alb) adăugată la 1 l de vin de calitate, de preferinţă sec, roşu. Macerarea, la temperatura camerei, durează 1-2 săptămâni, după care lichidul se strecoară şi se păstrează la rece.

Băut cu 15-30 minute înainte de masă, câte 1-2 pahare mici, vinul cu pelin este aperitiv, tonic general, uşurează digestia, îmbunătăţeşte activitatea ficatului şi a bilei. Consumat regulat, în combinaţie cu alte tratamente naturale, ajută şi la eliminarea unor paraziţi intestinali şi poate stimula fertilitatea, dacă este consumat îndulcit cu miere. Vinul cu pelin nu trebuie consumat în timpul unor tratamente medicamentoase şi nici de către persoanele hipertensive sau alte categorii de bolnavi cărora le este interzis consumul de alcool. Pelinul nu este recomandat gravidelor, femeilor care alăptează şi bolnavilor cu afecţiuni nervoase sau cu afecţiuni acute intestinale.

Rostopasca, plantă de leac în afecţiuni hepatice şi biliare

În scopuri terapeutice, de la rostopască (Chelidonium majus) se recoltează numai ramurile şi tulpinile tinere cu frunze în timpul înfloririi, fără părţile lemnoase ale tulpinii principale, fără rizomi şi rădăcini. Deşi exploatarea rădăcinilor este utilă în fitoterapie, aceasta poate duce la scăderea potenţialului bazinelor. Alcaloizii din rostopască au mai multe acţiuni farmacodinamice importante. Chelidonina şi homochelidonina au acţiune similară morfinei, sedativă şi narcotică asupra centrilor nervoşi superiori, relaxând musculatura netedă a vaselor mari şi, în special, a coroanelor. Sanguinarina are acţiune excitantă asupra centrilor medulari. Cheleritrina are proprietatea de a coborî presiunea arterială şi stimulează peristaltismul intestinal şi contracţiile uterine. În schimb, chelidonina diminuează tonusul musculaturii netede intestinale, uterine, bronhiale şi a altor organe, având în această direcţie acţiune antispastică de tipul papaverinei, prezentând totodată avantajul unei toxicităţi mai reduse.

Pe lângă acţiunile majore, extractele totale din această plantă au remarcabile efecte antibiotice pe un mare număr de germeni patogeni. Nici acţiunea mitoclazică a alcaloizilor din rostopască nu este lipsită de importanţă pentru fitoterapie. În special sanguinarina, după cercetări mai recente, s-a dovedit a avea efecte antitumorale de tip colchicinic.

Extractele apoase sau slab hidroalcoolice din plantă au şi acţiune coleretic-colagogă, fapt cunoscut în medicina populară din timpuri străvechi, fiind utilizate în afecţiunile hepato-biliare, colecistopatii şi în ciroza hepatică iniţială. Rostopasca este un leac de încredere în bolile hepatice grave, dacă se foloseşte în formă homeopatică. Planta este depurativă (curăţă sângele de toxine) şi ajută la creşterea numărului de globule roşii. Este recomandată, asociată cu urzicile şi mlădiţele de soc. Curăţind atât sângele, cât şi ficatul, ea are o influenţă dintre cele mai bune şi asupra metabolismului. Este folosită cu succes în afecţiunile biliare, renale şi hepatice. Pusă în vin (30 g de plantă uscată se lasă 1-2 ore în 1/2 litru de vin alb), înlătură foarte rapid icterul.

Infuzia se prepară dintr-o linguriţă rasă de plantă uscată la 1/4 litru de apă clocotită (doar se opăreşte, nu se fierbe!). Este recomandat ca tinctura să se procure din farmacii, fiind un preparat homeopatic. Macerat de vin: se toarnă 1/2 litru de vin alb peste 30 g de rostopască şi se lasă să stea 1-2 ore, apoi se filtrează şi se bea în înghiţituri mici.

sursa: evenimentul.ro

Articole despre


Articole din Fitoterapie