facebook suntsanatos.ro    pinterest suntsanatos.ro    googleplus suntsanatos.ro    rss suntsanatos.ro

Optimistii sunt cei mai sanatosi oameni

Spiritualitate

"Viaţa este Optimism, care totodată este o expresie a sănătăţii sufletului, ce ne permite să descoperim o tainică lumină dumnezeiască acolo unde pesimiştii susţin că nu este decât beznă." profesor YOGA Gregorian Bivolaru

"Este foarte bine să fim întotdeauna optimişti, să avem credinţă de nezdruncinat în Dumnezeu, atât în faţa unui viitor care se anunţă plăcut, cât şi în faţa unui viitor care se anunţă neliniştitor." profesor YOGA Gregorian Bivolaru

optimism

Optimismul este o concepţie despre om, viaţă, univers şi Dumnezeu, care afirmă posibilitatea omului de a atinge fericirea, de a atrage binele, armonia, de a-şi îmbunătăţi continuu condiţiile de viaţă, de a progresa lăuntric psihic, mental şi de a se desăvârşi spiritual.

Optimismul ca teorie filosofică

În dicţionar, optimismul este definit astfel: o concepţie filozofică potrivit căreia în lume binele precumpăneşte asupra răului; atitudine a omului care priveşte cu încredere viaţa şi viitorul; tendinţă de a vedea latura bună, favorabilă a lucrurilor.

Continuând tradiţiile înţelepţilor antichităţii, care au promovat idei optimiste, teoriile optimismului au căpătat o mai largă recunoaştere în concepţiile gânditorilor Renaşterii precum şi la unii dintre reprezentanţii idealismului clasic german. În mod deosebit, optimismul a fost dezvoltat ca teorie filosofică în opera lui G. Leibniz, care considera lumea existentă manifestată de DUMNEZEU drept "cea mai bună dintre toate lumile posibile".

Unele teorii idealiste recunosc existenţa binelui şi dreptăţii absolute, dar le consideră numai de domeniul "lumii de apoi". Filosofii creştini din Evul Mediu socoteau că, în cele din urmă, răul este înlăturat, dar concepeau în mod greşit triumful binelui ca fiind posibil numai în "paradis". Aceştia credeau că în viaţa pământească omul este destinat suferinţelor pentru păcatele pe care le-a săvârşit. Un asemenea optimism este fals şi echivalent pesimismului, întrucât se sprijină pe recunoaşterea imposibilităţii dezrădăcinării răului, a fatalităţii nefericirii omului în viaţa reală.

Optimiştii sunt cei mai sănătoşi oameni

O serie de cercetări medicale au dovedit că optimismul are un impact benefic asupra stării noastre de sănătate. Iată câteva concluzii ale acestor studii:
• Optimiştii se îmbolnăvesc mai rar decât pesimiştii şi trăiesc mai bine;
• Rata supravieţuirii bolnavilor de inimă este cu 30-50% mai mare pentru cei cu gândire pozitivă;
• Optimismul poate preveni apariţia cancerului de sân;
• Gândirea pozitivă apără împotriva stresului, răcelilor şi ajută la păstrarea sarcinii;
• Optimismul ne protejează împotriva depresiei, ne măreşte nivelul de reuşită, ne îmbunătăţeşte sănătatea şi ne prelungeşte viaţa;
• Optimismul reduce tensiunea arterială şi hormonii asociaţi cu stresul, stimulând în mod pozitiv sistemul imunitar şi sistemul cardiovascular.

Dr. Steven Greer, director al spitalului Royal Masden din Londra, este de părere că optimiştii care nu accepta ca pe o fatalitate ceea ce li se petrece şi continuă să-şi păstreze un spirit benefic orientat, combativ, au mai multe şanse de ameliorare sau chiar de vindecare până şi în lupta cu cancerul.
Cercetători ai Universităţii din Pennsylvania, SUA, au analizat cu atenţie un grup de 120 bărbaţi care suferiseră un prim infarct. Opt ani mai târziu, un procent de 80% din cei pesimişti decedaseră în urma unui al doilea infarct, faţă de numai 13% din cei optimişti.

Psihologi americani de la Universitatea Utah au realizat un studiu amplu despre efectele optimismului şi pesimismului. Astfel, aceştia au arătat că oamenii încrezători în viitorul lor au, de regulă, o personalitate magnetică, ce atrage nu numai simpatia, dar şi suportul necondiţionat al celor din jur. Involuntar, optimiştii îşi stimulează prietenii şi rudele să le răspundă în acelaşi mod stenic, aceştia manifestându-şi mai mult afecţiunea şi sprijinul decât ar face-o pentru o persoană cu o atitudine pesimistă. Optimiştii sunt susţinuţi de cei dragi şi astfel rezistă mai uşor în faţa loviturilor vieţii.

Timothy Smith, coordonatorul studiului american, a precizat că optimiştii nu vor fi niciodată lipsiţi de prieteni, în timp ce pesimiştii au toate şansele să fie evitaţi chiar şi de oamenii apropiaţi din cauza atitudinii lor depreciative atât faţă de propria persoană, cât şi de tot ceea ce este în jurul lor.

Psihologul Vera Pfeiffer, autoarea lucrării "Strategies of Optimism", afirmă că, deşi este aproape evident pentru oricine că optimismul este benefic pentru sănătate, fericire, putere de muncă, succes şi încredere în sine, datorită închistării, egoismului şi inerţiei, oamenii se tem, în mod absurd, să fie optimişti.

Sfaturi practice pentru a fi cât mai optimişti în fiecare zi

Experienţele lăuntrice au demonstrat că optimismul poate fi învăţat. A fi optimist este o opţiune şi poate să devină o realitate chiar şi pentru cel mai îndărătnic pesimist. Cultivând imagini pozitive, gânduri şi aspiraţii divine, sublime care ne pun în rezonanţă cu energii subtile benefice din Macrocosmos, ne transformăm treptat modul greşit de a gândi.

1. O metodă practică eficientă pentru a amplificarea optimismului este operarea cu sugestii şi autosugestii benefice şi creatoare. În lucrarea "Fericirea şi misterele subconştientului", de profesor YOGA Gregorian Bivolaru ne este oferită o astfel de sugestie pentru amplificarea optimismului:
"MĂ SIMT DIN CE ÎN CE MAI OPTIMIST ŞI PLIN DE FORŢĂ BENEFICĂ. PERCEP ÎNTOTDEAUNA CU MULTĂ BUCURIE PARTEA CEA BUNĂ A LUCRURILOR ŞI FIINŢELOR. ENTUZIASMUL MEU EUFORIC MĂ GHIDEAZĂ MEREU ÎN DIRECŢIILE OPTIME ŞI ÎI IMPULSIONEAZĂ BENEFIC PE CEILALŢI."
Dacă alegem să folosim această idee-forţă, vom repeta această afirmaţie de un număr suficient de ori pentru a ne impregna în mod adecvat subconştientul, cu o credinţă cât mai deplină în realitatea tainică a acestei sugestii benefice. În încheierea acestei repetări ne vom vizualiza, ca şi cum ne-am privi pe noi înşine din afară, cât mai detaşaţi, debordând de optimism şi entuziasm.

2. Transfigurarea este o cheie esenţială care ne poate ajuta să ne amplificăm optimismul. Pentru a fi pe deplini optimişti, trebuie să învăţăm să privim întotdeauna lumea, pe cei din jur şi pe noi înşine plini de transfigurare.

3. Credinţa în Dumnezeu, încrederea în sine şi optimismul sunt intim legate. Amplificându-ne credinţa şi încrederea ne vom amplifica şi optimismul.

4. Simţul umorului şi veselia, stări care exprimă rezonanţe profund pozitive, ne vor ajuta să ne amplificăm optimismul sau, în anumite cazuri, să ni-l redobândim. O modalitate eficientă şi foarte simplă de a elimina din fiinţă influenţele unor entităţi malefice, demoniace sau satanice, care ne pervertesc şi ne întunecă viziunea asupra lumii, este chiar aceea de a râde de ele.

Aforisme despre optimism

• "Este de o mie de ori mai bine să fii optimist şi să te înşeli, decât să fii pesimist şi să ai dreptate." – Jack Penn
• "Pesimistul vede în fiecare oportunitate o dificultate. Optimistul vede oportunitatea în fiecare dificultate." – Winston Churchill
• "Nu pot schimba direcţia vântului, dar pot schimba direcţia velelor, astfel încât să ajung întotdeauna la destinaţie" – Jimmy Dean
• "Cât de multe lucruri sunt considerate imposibile înainte de a fi realizate!" – Pliniu
• "Optimismul este credinţa care duce la îndeplinire. Nimic nu poate fi realizat fără speranţă şi încredere." – Helen Keller
• "Optimismul este fundaţia curajului." – Nicholas Murray Butler
• "Optimistul este personificarea umană a primăverii." – Susan J. Bissonette
• "Pesimismul este doar numele pe care oamenii lipsiţi de îndrăzneală îl dau înţelepciunii." – Mark Twain
• "Optimist: Persoană care călătoreşte pe nimic, de nicăieri, către fericire." – Mark Twain
• "Un optimist vede deja cicatricea de deasupra rănii. Pesimistul încă vede rana sub cicatrice." – Ernst Schroder
• "Optimistul râde să uite, pesimistul uită să râdă."
• "Poţi să realizezi orice gândeşti că poţi realiza. A şti aceasta este un dar divin, prin care poţi rezolva orice problemă omenească. Aceasta ar trebui să te facă un optimist incurabil." – Robert Collier
• "Optimistul trăieşte pe peninsula posibilităţilor infinite; pesimistul este naufragiat pe insula indeciziilor nesfârşite." – William Arthur Ward
• "În alergarea de cursă lungă se poate dovedi că pesimistul are dreptate, dar optimistul obţine timpul cel mai bun." – Daniel L. Reardon
• "Optimistul nu vede spinii din cauza trandafirului, iar pesimistul nu vede trandafirul din cauza spinilor." - Kahlil Gibran
• "Pesimismul duce la slăbiciune, optimismul la putere." – William James
• "În timp ce înţeleptul se descurcă până şi în Infern, prostul suferă şi în Paradis"
• "Nu plânge pentru că s-a terminat, zâmbeşte pentru că s-a petrecut." – Gabriel Garcia Marquez
• "Un om nu este distrus atunci când este învins; e distrus atunci când renunţă." – Richard Nixon
• "Puţine lucruri în această lume sunt mai puternice decât un imbold pozitiv, un zâmbet, un cuvânt optimist şi plin de speranţă." – Richard M. DeVos
• "Nu pot să nu mă gândesc că lumea ar fi un loc mai bun dacă am învăţa să vorbim mai mult despre ceea ce este bine şi nu despre ceea ce este rău." • "Nimeni nu poate să se întoarcă în timp şi să fabrice un nou început, dar oricine poate începe azi să fabrice un nou sfârşit." – Maria Robinson
• "Un pesimist este cineva care, atunci când trebuie să aleagă dintre două rele, le alege pe amândouă." – Oscar Wilde
• "Diferenţa dintre optimist şi pesimist este nostimă. Optimistul vede gogoaşa, pesimistul gaura." – Oscar Wilde
• "Optimismul este contagios, el este acela care face lumea fericită şi oamenii care vor să fie fericiţi au nevoie de optimişti." – Mihail Ralea
• "Dacă plângi pentru că soarele a dispărut din viaţa ta, lacrimile te vor împiedica să vezi stelele." – Rabindranath Tagore
sursa: www.yogaesoteric.net

Articole despre optimism


Articole din Spiritualitate