Mooji - Catre interior, fara identitate | SuntSanatos.ro
facebook suntsanatos.ro    pinterest suntsanatos.ro    googleplus suntsanatos.ro    rss suntsanatos.ro

Mooji - Catre interior, fara identitate

Documentare


"Înainte de starea de trezire te afli într-o stare în care nu există nici măcar un <eu sunt>."
"Identitatea ta din starea de trezie nu poate să vină cu tine în somnul profund."
"Întoarce-te în acel loc iniţial."
mooji

Satsang cu Mooji 6 ianuarie 2011, India
În toată perioada sejurului tăcut mi s-a învârtit prin minte o întrebare.
Dar e un pic complicat de explicat, poate... De când te-am cunoscut pe tine, acum un an, s-a schimbat ceva în meditaţia mea. Am urmat instrucţiunile astea de a...de a rămâne în acest "eu sunt" neasociat... şi asta mi-a adus o anumită bucurie subtilă... Şi... După ce te-am văzut la Stockholm, ceva... Pentru prima oară, ceva s-a schimbat, cumva. Am avut câteva revelaţii... cumva, am văzut că... Această conştienţă care apărea atunci când eram foarte tăcut era, de fapt, ceva ce căutam, ceva care, practic, desena tot ce e în viaţa mea - totul era această conştienţă, practic, şi... că acest "eu sunt" e doar o altă vibraţie subtilă, în cadrul acestei conştienţe, şi pentru prima oară, bucuria a dispărut.
Ce...ce a dispărut?
Bucuria... Bucuria a dispărut.
Dacă bucuria dispare în direcţia asta, atunci trebuie că e acolo ceva care e mai presus de această bucurie. Dacă bucuria dispare în direcţia aia, e altceva. Dar dacă bucuria dispare în direcţia asta, atunci trebuie să vină ceva superior. Despre ce bucurie vorbim? Tu vorbeşti despre... despre bucuria care se naşte din starea neasociată "eu sunt".
Şi ce înseamnă asta, pentru aceia dintre voi care, poate, nu sunteţi aşa de familiarizaţi cu acest termen... Ceea ce înseamnă este că... prima... Prima cunoaştere, am putea spune, cunoaşterea chintesenţială e acea intuiţie elementară, simţul că exist, că sunt - eu sunt. Şi acel simţ de "eu sunt" există în toate fiinţele conştiente. Nimeni nu v-a dat gustul acesta - "eu sunt". El a apărut spontan. Şi după ce apare, atunci, cumva, el are nevoie de un instrument prin care să se exprime, prin care să ştie gustul experimentării şi să experimenteze toată această manifestare diversă, nu-i aşa? Dar undeva, pe drum, apare identificarea cu instrumentul. Şi astfel, "eu sunt" - care nu este o persoană... Nu e bărbat sau femeie. Nu are religie. Nu are credinţe. Cumva, a apărut şi s-a identificat cu corpul şi a crezut că "eu sunt corpul". Când crede că "eu sunt corpul", atunci toate celelalte condiţionări care au apărut în corp au devenit... a adoptat şi toată această condiţionare, crezând că "eu sunt şi asta". Şi astfel a apărut confuzia, pentru fiinţă. Atingând corpul... Corpul e un corp de timp. El are o naştere. O dată a naşterii. O dată a morţii. Pe niciuna dintre ele nu le ştii. Pe niciuna dintre ele nu le-ai ştiut. Nu ai avut experienţa datei naşterii tale. Şi n-o să ai nici experienţa datei morţii tale.
Vezi tu? Dar atunci, cumva, pentru că această stare de a fi a atins corpul de timp, ea a pătruns în timp. Şi atunci, în starea de a fi a pătruns un traumatism. Ea simte că...într-o zi n-o să mai fiu aici, să mă bucur în corpul acesta. Aşadar, apare o durere. Dar tu, cumva... Exerciţiul, ai putea să spui... Investigaţia noastră este pentru a ajuta starea de a fi, care a căzut într-o stare de hipnoză că "eu sunt corpul" - crede că "eu sunt corpul". Orice practică spirituală adevărată - sau sadhana - ajută la îndepărtarea acestei acumulări de concepte, care nu este naturală fiinţei tale, pentru ca tu să străluceşti din nou doar ca acel sentiment "eu sunt", fără nicio asociere. Şi atunci, asta se spune... Starea aceasta este numită "sat chit ananda". Mireasma fiinţei. Când nu te mai asociezi. Desigur, în exterior cineva tot o să te mai numească fiu sau fiică, sau soţie sau prietenă, soţ sau altceva... Dar în interior, tu eşti lipsit de identitate. Ăsta e secretul tău, nu e nevoie să vorbeşti despre el. Şi cumva, reuşeşti să funcţionezi minunat în această lume. În exterior, mergi mai departe - ceva merge mai departe. Şi există conştienţa asta - şi armonia asta... Poate chiar o armonie mai mare. Pentru că acum există sentimentul de detaşare faţă de rolul exterior pe care îl jucăm, atunci în interior suntem în seninătate pură.
Vedeţi? Ăsta e scopul oricărei discipline adevărate: de a te întoarce la locul acela iniţial, la simţul de "eu sunt".
Eu sunt. Dincolo de... Nu că sunt bărbat sau femeie, musulman, creştin, hindus, nimic. Doar gustul acela - eu sunt. Aceea e starea cea frumoasă. Şi în funcţie de cât de departe puteţi să mergeţi cu practica... Pentru unele fiinţe, până şi acest gust - "eu sunt", gustul existenţei - devine şi el un fenomen. Asta nu e conştiinţa pe care o veţi avea zi de zi. Sunt fiinţe rare care încep să simtă că până şi acest sentiment de existenţă e ceva care a apărut. Şi ceea ce vine, va pleca. Şi în fiecare zi avem experienţa stării de veghe, iar înainte de starea de veghe ne aflăm într-o stare în care nu există nici măcar "eu sunt". Şi apoi apare starea de veghe, apare un sentiment de existenţă... Apare relaţia cu lumea şi cu ceea ce este "altceva", cu timpul... Cu toate astea... Şi vine din nou somnul şi totul e lăsat să se odihnească. Iar tu eşti din nou... Identitatea ta din starea de veghe nu poate să vină cu tine în somnul adânc. Aşa că acum revin la ce ai spus tu. El a spus: Acum am avut experienţa asta în care, mai întâi, am ajuns la locul în care era doar sentimentul "eu sunt". Nu e ataşat de nimic altceva. Şi am găsit bucurie. Am găsit pace, bucurie. Multe alte fiinţe te vor invidia. Cum ai găsit tu bucurie? Nu te asocia cu nimic. Nu suprim simţurile, nu reprim emoţiile. Ele pot să aibă loc. Doar că eu nu mă identific cu ele. Asta înseamnă să ajungi la starea pură de a fi. E destul de clar?
Şi apoi, el spune ceva. Spune: Dar apoi, am văzut până şi această fiinţă. Acum văd până şi acest sentiment, de "a fi", acel gust sfânt... Ceea ce se numeşte principiul dumnezeiesc, principiul divin din corp - chiar şi acela era privit. Deci, însuşi faptul că acela era privit îl plasează pe cel care priveşte dincolo de asta. Dincolo chiar şi de câmpul lui "eu sunt". Dincolo de ceea ce poate fi spus în cuvinte. Dar, spune el, a plecat şi bucuria. Dacă bucuria a plecat, ce a rămas acolo? Vreau să te întreb asta. Dacă a plecat bucuria, atunci...ce? A fost înlocuită de o tristeţe, sau...?
Iniţial, am avut un soi de entuziasm, cred... S-a schimbat cumva experienţa. Iar dimineaţă m-am trezit şi... Am simţit că, pur şi simplu, ar trebui să las naiba practica asta. Că nu e... Nimic... Practic, ai simţit asta, să laşi practica? Da. Du-te înapoi şi munceşte. N-am lucrat anul ăsta. Am stat pe canapea şi... Deci, a fost un sentiment de... Du-te înapoi la treabă, mergi mai departe cu viaţa. Chiar aşa? Da. Vreau să ştiu mai multe despre asta. Pentru că uneori... se întâmplă două lucruri. Uneori simţim, ok, e clar acum. Nu sunt niciunul din lucrurile astea. Toate practicile mă ţin în sentimentul că sunt un practicant sau ceva, dar acum am văzut. Nimic din toate astea nu e adevărat. Poate să fie aşa. Aşa că... mă duc înapoi la muncă. "Munca" e adevărată?
Bun. Deci chiar şi aşa - chiar şi asta e în regulă. Şi atunci te duci la muncă şi munceşti. Foarte bine. Dar înăuntru, care e starea ta interioară? O să te duci la muncă. O să spui: bun, acum am văzut tot ce ochiul poate să vadă. Am înţeles tot ce poate să înţeleagă mintea. Deci, nu mai vreau nimic. Şi acum, vreau să ştiu ce s-a întâmplat. Tu spui, păi, acum mă duc înapoi la muncă. Ok, bine. Du-te înapoi la muncă... Şi care e starea ta interioară? Chiar şi în timp ce munceşti. Desigur, nu am nicio obiecţie în privinţa asta. De fapt, e ceva foarte natural. Mergi mai departe. Dar care e starea ta interioară? Sigur că, mai ales anul ăsta, a existat un sentiment puternic de transparenţă şi detaşare. Şi nu m-am dus înapoi la muncă, de fapt.. Am petrecut o săptămână un pic... agitat şi apoi am revenit la practica pe care ai dat-o. Şi bucuria a revenit. Încet-încet, a revenit. Genul ăsta de bucurie subtilă. Pe care încă o mai vezi...? Da. Dar, chiar şi aşa...
Chiar şi cu bucuria fiind prezentă - lucru care ar face pe multă lume foarte fericită... Ţi-ar spune: ah, vrei să renunţi la bucuria ta?! Poţi să mi-o dai mie? Tu te duci înapoi la lucru - şi ţi-o ţin eu? Dar tu spui, nu, chiar şi această bucurie, care este experimentată... Este acolo, dar poate că nu există niciun entuziasm cu privire la bucurie. Devine un soi de stare cu picioarele pe pământ. E acolo de la sine. Nu există vreo dorinţă să reţii bucuria, sau să te debarasezi de ea. E pur şi simplu acolo. E parfumul fiinţei. Bucuria aceasta e acolo.
Şi care e starea ta interioară? Dincolo de bucurie - pentru că la bucurie poţi să te uiţi. Ceea ce priveşte bucuria - care e starea sa? Are ceva de spus? Oare spune: ok, acum mă întorc la muncă? Mă întorc la practică? Măcar asta spune? Nu, cred că... E acolo, pur şi simplu.

Articole despre mooji