Momordica (castravetele amar) - recomandata in diabet, | SuntSanatos.ro
facebook suntsanatos.ro    pinterest suntsanatos.ro    googleplus suntsanatos.ro    rss suntsanatos.ro

Momordica (castravetele amar) - recomandata in diabet, obezitate, cancer

Sanatate

Momordica charantia face parte din Familia Cucurbitaceae, cunoscut sub numele de castravete amar, creşte în zonele tropicale din Amazon, Africa de Est, Asia, India, America de Sud și Caraibe. Semințele, fructele, frunzele și rădăcina plantei au fost folosite în medicina tradițională pentru infecții microbiene, tulburări menstruale, vindecarea rănilor, inflamații, febră, hipertensiune arterială și tulburari intestinale.

În prezent, Momordica charantia (în primul rând sub forma de extract din fruct) este util în următoarele tipuri de patologii: diabet zaharat, dislipidemie, infecţii microbiene şi, posibil, ca un agent citotoxic pentru anumite tipuri de cancer.

momordica

Compoziţie

Deși cercetările nu au fost definitivate, componentele principale responsabile pentru proprietățile hipoglicemiante ale Momordica charantia sunt peptide insulin-like, momordicina și acizii de tip oleanolic. P-insulina este structural și farmacologic similară cu insulină bovină și este compusă din două lanțuri polipeptidice legate prin disulfură. MC are, de asemenea, numeroase alte componente, inclusiv proteine, glicozide, saponine și minerale, vitaminele A și C și beta-caroten.

Mecanisme de acţiune
Mecanismul cel mai bine cercetat este efectul de scădere a glucozei din sânge. Cercetarea cu ajutorul animalelor de laborator a demonstrat că extractele de Momordica Charantia cresc utilizarea glucozei de către ficat, scad gluconeogeneza prin inhibarea a două enzime cheie (glucoză-6-fosfatază și fructoză-1,6-bisfosfataza) și îmbunătatesc oxidarea glucozei prin activarea glucozo-6-fosfat dehidrogenazei. Extractele de MC, de asemenea, îmbunătățesc recaptarea celulară a glucozei, promovează eliberarea de insulină și potențează efectul și creșterea numărului de celulelor beta producătoare de insulina din pancreasul animalelor.
Extractele de Momordica Charantia s-au dovedit a inhiba creșterea și proliferarea diferitelor tipuri de celule canceroase la animale și în vitro. Acest efect poate fi atribuit fie unui inhibitor puternic al guanilat ciclazei, o enzimă prezentă în cantităti mari în multe tipuri de tumori canceroase, fie modificării sistemului imunitar (prin diminuarea secreției intestinale de interleukina-7 la pacienţii cu cancer, reducerea numărului de limfocite și creşterea populației T-helper și a celulelor natural killer).
Momordica Charantia are un efect antiviral, antibacterial şi antiparazitar cu spectru larg de activitate. Deși mecanismele nu au fost determinate pentru toate organismele, în cazul infecției virale se consideră că anumite componente ale castravetelui amar pot preveni penetrarea peretelui celular de către diverse virusuri.

Recomandări terapeutice

1. Diabetul zaharat de tip 2 şi complicaţiile acestuia: Studiile au demonstrat o îmbunătaţire semnificativă statistic a toleranței la glucoză la diabeticii de tip 2 cărora li s-a administrat Momordica Charantia. Aceasta are rol în conservarea celulelor β pancreatice şi a funcţiilor acestora.
Datele obţinute din studiile clinice atestă că aportul suplimentar de castravete amar poate duce la micşorarea unor parametri principali, cum ar fi HbA1c și
glicemia și, prin urmare, reduce cu până la 42% riscul de a dezvolta sechele în această populaţie de pacienţi.
Studiu clinic: Pentru 40 pacieţti diagnosticaţi cu diabet zaharat tip 2 s-a administrat Momordica charantia sub formă de tabletă. Utilizarea dozei de 100 mg / kg / zi , a arătat un efect mai rapid (15 minute) și de mai scurtă durată (30 de minute) pentru stimularea secreției de insulină decât placebo, rezultând mai mici variatii ale glicemiei legate de masă. Concluzia: Acest produs pe bază de plante are potențialul de a fi utilizat pentru reducerea hiperglicemiei postprandiale. (The MOCHA DM study: The Effect Of Momordica CHArantia Tablets on Glucose and Insulin Levels During the Postprandial State Among Patients with Type 2 Diabetes Mellitus Sheila T. Lim, M.D.1 Cecilia A. Jimeno, M.D.- september 2010)

Neuropatia diabetică este o complicație a diabetului zaharat îngrijorătoare și poate fi o cauză de handicap sever. Momordica Charantia poate să întârzie sau să prevină neuropatia indusă de diabet, acționând ca antioxidantii, prevenind dezvoltarea de anomalii funcționale cauzate de diabet zaharat.

2. Dislipidemii: Efecte hipolipemiante ale Momordica Charantia rezultă din inhibarea activității lipazei pancreatice și ulterior scăderea absorbției lipidelor. Diminuarea semnificativă a trigliceridelor și a colesterolului LDL și creșterea HDL colesterol s-au observat în toate studiile.

3. Obezitate: Un alt mecanism prin care castravetele amar scade glicemia în mod indirect, este prin reducerea tesutului adipos și normalizarea toleranței la glucoză.Obezitatea sau grăsimea corporală excesivă reprezintă un factor de risc major pentru a dezvolta diabet zaharat de tip 2. Mai mult de 80 de procente din diabetici de tip 2 sunt obezi sau supraponderali. Excesul de tesut adipos, în special în jurul abdomenului, determină celulele organismului de a deveni rezistente la insulina proprie și conduce la hiperglicemie. De aceea, mulți diabetici supraponderali pot îmbunătăți glicemia scăzând în greutate prin alimentația corectă și exercitii fizice regulate.
O alta cale pentru diabetici de a pierde în greutate este utilizarea de suplimente pe bază de plante, cum ar fi Momordica Charantia.

4. Infecţii microbiene: Extractele Momordica Charantia inhibă dezvoltarea a numeroase bacterii gram-negative și gram-pozitive, inclusiv E. coli, Salmonella, Shigella, Staphylococcus, Pseudomonas, Streptobacillus, Streptococcus, Helicobacter pylori, și organisme parazitare E. histolytica și Plasmodium falciparum.
Efectul antiviral in cazul HIV, HSV, Polio se realizeaza prin afectarea replicării virale deoarece Momordica Charantia inhiba sintezei proteinelor în celulele infectate.

5. Hipertensiunea arteriala: Momordica charantia poate produce o normalizare a presiunii arteriale sistolice. Incidența hipertensiunii arteriale a crescut la persoanele cu diabet zaharat tip 2.
Diabetul reprezintă în sine un risc major de morbiditate și mortalitate cardiovasculară. Acest risc este considerabil crescut de co-existența hipertensiunii arteriale.

6. Rol anticancerigen: Studiile în vitro au arătat că fructele de castravete amar și extractele din semințe inhibă creșterea liniilor de celule cancerigene de mai multe tipuri:
adenocarcinom de prostată
cancer de colon
cancer de sân
leucemie limfoidă, limfom, Boala Hodgkin
melanomul
carcinom scuamos de limbă și de laringe
carcinoamele vezicii urinare

Toxicitate si efecte secundare

Ingestia orală de Momordica Charantia este sigură, fapt demonstrat de consumul pe termen lung a fructelor în culturile asiatice.
Pentru că semințele de castravete amar conţin momordicina, dovedita a avea efecte antifertilitate (la şoareci de sex feminin), acestea nu sunt recomandate persoanelor care doresc să rămâna gravide.

Ȋn portofoliul Hofigal se regăseşte acest remediu natural sub forma de comprimat acoperit ce conţine pulbere şi extract din Momordica charantia (castravete amar) şi excipienţi. Produsul este bine tolerat la dozele şi ritmul de administrare recomandate (Adulţi: câte 2 - 6 comprimate acoperite pe zi în funcţie de nivelul glicemiei), mai ales dacă preparatul este recomandat de un medic cu experienţă în fitoterapie.

Dr. Aniela Kinn - Medic
specialist medicină de familie

Sursa: revistahofigal.ro

Articole despre castravete amar, cancer, diabet, obezitate