Meditatia vindecatoare - Spiritualitate | SuntSanatos.ro
facebook suntsanatos.ro    pinterest suntsanatos.ro    googleplus suntsanatos.ro    rss suntsanatos.ro

Meditatia vindecatoare

Spiritualitate

Stai linistit, nefacand nimic - si bolile se vindeca de la sine. E posibil asa ceva? De ce nu?

Meditatia vindecatoare

Cum e posibil sa apara boala? In afara de corp, fiinta umana mai contine si emotiile ei si gandurile, care se integreaza intr-un invelis energetic misterios si foarte complex, pe care il numim aura. Daca cineva are, o perioada mai lunga de timp, multe ganduri si emotii negative, mai devreme sau mai tarziu acest lucru se va vedea prin aparitia unei probleme de sanatate. Fiinta umana este un tot unitar, partile ei sunt legate intre ele si comunica intr-un mod foarte coerent pentru cineva care se pricepe sa interpreteze. Astfel, starea de nemultumire permanenta da nastere tulburarilor biliare si ale colonului. Critica excesiva se cuibareste la nivelul articulatiilor si le umple de dureri. Incapatanarea exagerata slabeste ochii, frica macina rinichii, iar gelozia ataca ficatul. Niciun medicament din lume nu va putea fi cu adevarat eficient pentru cineva care nu va face niciun efort pentru a-si corecta modul de a gandi si de a simti. Chiar daca pe moment durerea va trece, ea va reaparea pana cand va distruge tot sistemul, atata vreme cat persoana in cauza nu va sti sa inlature cauza reala a suferintei sale. Din acest motiv, este firesc ca actiunea la nivelul structurilor subtile ale fiintei sa aiba rezultate vindecatoare. Este si cazul meditatiei, care stie cel mai bine cum sa faca ordine intr-o mare de ganduri si emotii scapate de sub control.

CE ESTE MEDITATIA?
In cuvinte putine, meditatia este procesul prin care fiinta se scufunda in sine, intr-o tacere regeneratoare. Toate traditiile spirituale o descriu in felul fiecaruia, ca fiind o realizare importanta. In crestinism, meditatia apare in mod firesc, ca un raspuns la rugaciunile profunde ale calugarului, si este descrisa ca o dulceata care invaluie sufletul, ca o contopire cu Dumnezeu. Mai tehnicisti in felul lor, orientalii o descriu ca pe o etapa superioara in cautarea de sine, care apare atunci cand concentrarea si atentia ating un nivel corespunzator. Pentru a ajunge la aceasta stare, este nevoie de un obiect asupra caruia sa se indrepte atentia si concentrarea. Poate fi flacara unei lumanari, o culoare, o figura geometrica exacta, o succesiune de cuvinte care se repeta, un sunet interior sau, pur si simplu, cautarea raspunsului la intrebarea Cine sunt eu?. Important este sa ai corpul destins intr-o pozitie cat mai comoda, dar cu coloana vertebrala dreapta. Poti sa stai pe un scaun cu mainile pe coapse, in genunchi sau intr-o pozitie clasica de meditatie din yoga. Vei vedea ca mintea nu se linisteste cu una cu doua... Iar calmarea fluctuatiilor mentale este cea mai importanta etapa in atingerea starii de meditatie. Tocmai de aceea crestinii spun Rugaciunea Inimii incontinuu, folosind un sirag de matanii, pentru a-i da mintii o ocupatie. Linistirea mintii apare in timp, dupa multe ore de practica. Cei avizati recomanda doua sedinte de meditatie zilnic, dimineata si seara, a cate 20-30 minute fiecare.

O METODA SIMPLA
Cum stai asezata pe scaun sau in pozitia pe care ai ales-o, incepe sa te relaxezi treptat. Devino constienta de pozitia in care te afli. Pe masura ce treci in revista felul in care stau picioarele, de jos in sus, mentalizezi cum ele se relaxeaza incetul cu incetul. Apoi, faci acelasi lucru cu mainile, trunchiul, gatul si capul. Cand ai terminat cu aceasta faza, vei observa ca apare o anumita senzatie de dilatare - ai devenit constienta de aura ta care se afla dincolo de corpul tau fizic. Apoi, urmareste procesul respiratiei, fara sa-l influentezi in vreun fel. Rezista tentatiei de a trage aerul mai puternic sau de a-l tine mai mult in plamani. Nu trebuie sa faci nimic mai mult decat sa observi. Daca apar ganduri, lasa-le sa treaca, pentru ca altfel te fura si s-a zis cu starea ta de meditatie. In aceasta faza poti introduce obiectul pe care l-ai ales pentru meditatie: flacara lumanarii, diagrama geometrica simbolica, rugaciunea - sau pur si simplu sa savurezi starea de liniste in care ai ajuns.

UNDE'S MULTI, PUTEREA CRESTE
Atunci cand mai multi oameni mediteaza in acelasi timp asupra unei idei-forta, energia care se declanseaza este mult mai mare decat suma energiilor celor care sunt implicati in acest proces. Cresterea exponentiala a puterii acelei idei este unul din secretele meditatiei la unison, care poate fi folosita de oamenii inteligenti pentru a-si atinge scopurile benefice. De exemplu, daca o persoana este bolnava, prietenii si rudele sale se pot aduna impreuna sa realizeze o meditatie pentru vindecarea sa. Aceasta pentru ca, atunci cand esti deja bolnav, nu mai e atat de usor sa meditezi... Daca mai multi oameni la unison ar medita pentru pace pe Pamant, rezultatele, in timp, ar fi uluitoare!

Aneta Voinea

sursa: revistaplafar.ro

Articole despre


Articole din Spiritualitate