facebook suntsanatos.ro    pinterest suntsanatos.ro    googleplus suntsanatos.ro    rss suntsanatos.ro

Maria Verdi - Frumusete si sanatate cu retete naturale

Sanatate

"Stilul este omul insusi" a spus Buffon. Suntem asa cum ne exprimam: prin grai, privire, scris, infatisare, prin gandire, tinuta si comportament.

Putem fi ingrijite, pline de un simt al echilibrului, cu o fantezie bine dozata, fara sa cada in exagerare si ridicol, inteligente si generoase, pline de voiosie si stralucire spirituala care sa se reflecte pe obrazul nostru, in atitudinea noastra, in gratia cu care zambim sau o raspandim, feminine si pline de farmec, frumoase!

A fi frumoasa si sanatoasa nu mai este o superficialitate, ci o virtute a feminitatii, o exprimare a unui echilibru interior, care elimina complexele psihice, dand siguranta si bucurie, elemente care ne stimuleaza munca si placerea de viata.

Cu putina atentie si perseverenta, vom putea indrepta unele "defecte" acumulate in trupul si pe chipul nostru de-a lungul timpului, fara a apela la produsele cosmetice de firma in care vom gasi ingrediente daunatoare sanatatii.

Deci... natura in slujba frumusetii!


Retete pentru ingrijirea tenului

O data pe saptamana se realizeaza un tratament de curatare (gomaj), care consta in masarea blanda a fetei cu urmatorul amestec format pasta din urmatoarele ingrediente: un pahar malai, un pahar tarate de grau, ceai de musetel. Vom lasa pe fata pana se usuca, dupa care vom spala fata cu ceai de nalba sau ceai de musetel.

Pentru demachiere se poate folosi laptele de migdale, potrivit tuturor tipurilor de ten.Acesta se prepara in felul urmator: 50 g migdale pisate, 200 ml apa de trandafir sau de portocal, 1 g pulbere de angelica. Totul se amesteca pana se formeaza laptele demachiant.

Pentru tenul uscat, ridat, lipsit de suplete, vom folosi o masca din urmatoarele ingrediente:
50 g branza de vaci, 1 galbenus de ou, 1 lingura de ulei de germeni de porumb. Toate acestea se amesteca si se aplica pe un ten demachiat, timp de 10 minute dupa care tenul se curata cu ceai de nalba. Se poate folosi la 2 saptamani.

Masca cu polen indicata tenului foarte obosit
1 lingurita lapte , 1 lingurita polen, 1 galbenus de ou. Se amesteca totul si se tine masca pe fata 10 minute, dupa care tenul se curata cu ceai de musetel si se aplica o crema hidratanta.

Masca indicata tenului gras si acneic
Un morcov ras se amesteca cu o lingurita de zeama de lamaie; se aplica pe fata si dupa 20 minute se tamponeaza fata cu urmatoarea solutie: o lingura de cimbru se opareste cu 2 linguri de apa clocotita si se strecoara. Se indeparteaza cu ceai de musetel sau ceai de nalba.

Crema cu petale de trandafir, indicata tenurilor excesiv de uscate
100 g unt de cocos, 100g petale de trandafir rosii, 25 g ceara de albine, 1 pahar cu tarate de grau, 100 g vin alb, 3 linguri lapte proaspat.
Untul se topeste(la foc) intr-un vas impreuna cu ceara de albine. Aproape de topire se adauga laptele si se continua fierberea (cateva clocote). Se strecoara prin tifon. Vinul cu taratele se fierb separat pana scade la jumatate, apoi se strecoara prin tifon.
Dupa 48 de ore se amesteca pe baia de apa untul cu vinul, se adauga petalele de trandafir si se amesteca pana la racire.Se pastreaza la rece.

Retete pentru ingrijirea parului
Lotiune indicata contra caderii parului: Rosmarin, cimbrisor, muscata cate 5g, se pun la macerat in 100 g alcool 14 zile. Solutia obtinuta se amesteca cu ulei masline. Se va face masaj usor al pielii capului si se va acoperi capul timp de 3 ore. Se va spala apoi parul cu un sampon natural.
Pentru intretinerea parului, ne putem spala si cu infuzie de nuc sau alte infuzii de plante in functie de culoarea parului.
La doua saptamani putem masa usor pielea capului cu galbenus de ou, in care am pus 2 linguri de miere de albine. Ne vom acoperi parul, il putem spala la o ora cu infuzie de plante.

Contra alopeciei, putem frectiona pielea capului cu tinctura de ardei iute, dupa care vom spala parul. Acelasi efect de regenerare si stopare a caderii parului il are si petrolul lampant.

Un sampon poate fi obtinut din 100 ml apa distilata, 20 g radacina de tataneasa tocata, 2 galbenusuri, 20 ml alcool de 50%. Din radacina de tataneasa se prepara un macerat (timp de 3-6 ore), dupa care se infierbanta, se strecoara si se adauga galbenusurile si alcoolul. Se aplica in doua reprize pe parul ud, se maseaza pielea capului si se clateste parul cu decoct de brusture.

Uleiuri pentru intretinerea pielii:

Uleiul de migdale: este bogat in calciu, fosfor, potasiu, sulf, magneziu, vitaminele A si B, taninuri. Se foloseste contra eczemelor, erizipelului, pruritului, si in cazurile de piele foarte uscata cu tendinta la crapare.

Uleiul de sunatoare: Se obtine prin macerarea florilor de sunatoare in uleiul vegetal. Este cel mai cunoscut si mai eficient remediu pentru arsurile solare. In combinatie cu cateva picaturi de ulei de menta, este indicat si in tratamentul pruritului, durerilor reumatice.

Uleiul de susan: este foarte hranitor si usor de absorbit de catre piele. Contine vitaminele B, D, E, F. Specific acestui ulei este efectul tonic, regenerant, calmant, nutritiv. Este indicat pentru pielea uscata si aspra.

Uleiul de palmier: Este cea mai bogata sursa de vitamina E dintre uleiurile vegetale. In cosmetica este considerat unul dintre cele mai bune ingrediente naturale, cu efecte de intretinere a pielii, tratare a dermatozelor, pruritului, psoriazisului.

Uleiul de rasina: 20 g rasina curata se pun in 100 ml ulei de floarea soarelui si se incalzesc usor pe baia de apa calda pana ce rasina se dizolva. Se filtreaza apoi prin tifon. Este un remediu de exceptie pentru tratarea eruptiilor tegumentare, rani.

Uleiul de catina: este un ulei extras din fructele de catina, cu dispozitive speciale.Are actiune antiinflamatoare si este un excelent regenerator epitelial. Se foloseste in tratarea hemoroizilor, arsurilor solare, eczemelor, eruptiilor cutanate, mancarimilor pielii, degeraturi si protector impotriva radiatiilor ultraviolete.

Curiozitati din practica de altadata a ingrijirilor igieno-cosmetice
Vechii egipteni, impotriva caderii parului, recomandau o pomada facuta cu grasime de la 6 animale: leu, hipopotam, crocodil, pisica, sarpe si tap.
Pentru a da stralucire, femeile egiptene isi frecau dintii cu un bastonas de fildes pe care-l muiau intr-un amestec de coji de oua, carbune si sidef.
In vechime grecoaicele isi spalau parul cu must de mure si isi epilau subsuorile cu rasina.
Inaintea fiecarei mese, isi stropeau mainile cu apa, iar drept sapun foloseau ulei combinat cu nisip, cu soda si lesie. Acest amestec il foloseau pentru curatenie, dar si ca produs cosmetic pentru catifelarea pielii.

Maria Verdi
Psiholog-psihoterapeut integrativ
Licentiat recuperare medicala
Masterand stiintele nutritiei si fitoterapie
0726310094
http://www.recreeazaviata.ro/

Articole despre ingrijirea tenului, demachiant natural, cosmetice, cosmetice naturale, caderea parului, sampon natural


Articole din Sanatate