Maria Verdi - Cum iti "ajuti" copilul sa devina | SuntSanatos.ro
facebook suntsanatos.ro    pinterest suntsanatos.ro    googleplus suntsanatos.ro    rss suntsanatos.ro

Maria Verdi - Cum iti "ajuti" copilul sa devina obez. Ce-i de facut?

Sanatate

Apetitul crescut, tahifagia, predilecția pentru dulciuri, ingestia compulsivă și sedentarismul reprezintă principalii factori psihosociali care predispun copiii la obezitate "primară". Mai mult decât atât, studiul international European Childhood Obesity Surveillance Initiative (COSI), realizat de Organizația Mondială a Sănătății, relevă faptul că băieții de 8 ani sunt de două ori mai predispuși la obezitate sau supraponderalitate decât fetele de aceeași vârstă.

Aceste tulburări ce țin atât de alimentație, cât mai ales cele ce țin de greutatea corporală, apar încă din perioada intrauterină, când se formează o legătură între mamă și copil, un factor extrem de important în sănătatea copilului este strâns legat de contactul emotional dintre cei doi. În această perioadă, fătul trăieşte şi se dezvoltă în simbioză cu mama: doarme, respiră, se hrăneşte, creşte în corpul mamei. Actul hrănirii are legătură directă cu mama.Tot ceea ce trăieşte mama, este preluat de făt. După naştere, prin alăptare, legătura celor doi continuă. Studiile făcute au arătat că nu alăptatul în sine este important, ci contactul dintre cei doi. O mamă "absentă", anxioasă, grăbită, depresivă, transmite bebeluşului starea de nesiguranţă. El plânge, iar mama suplimentează hrana. În realitate, lui îi lipseşte siguranţa, afecţiunea. Mai târziu, va asocia actul hrănirii cu orice nevoie emoţională neîmplinită.


De ce bărbații sunt de două ori mai predispuși la îngrășare decât femeile?
Dacă ne raportăm la rolul bărbatului în societate, acesta este cel care dă o identitate, recunoaştere, siguranţă familiei. Bărbatul ancestral era vânătorul, femeia, cea care hrănea. Bărbatul modern împarte responsabilităţile lui. Spală, calcă, face mâncare. Îşi ia concediu de creştere pentru copil. Este în conflict cu ce face şi ce este conceput să fie. Băieţii sunt crescuţi cu telefon şi tabletă de la 1-2 ani, stau la calculator, la desene. În absenţa părinţilor care sunt la serviciu până târziu sau plecaţi în străinătate, îşi acoperă nevoile emoţionale ronţăind alimente care îngraşă. Vorbesc singuri sau cu bona. La sfârşit de săptămână petrec timpul împreună cu familia în localuri de tip fast-food. În lipsa timpului, sunt duşi-aduşi cu maşina de la şcoală. Cei care locuiesc în mediul rural fac mai multă mişcare, sunt angrenaţi în treburile gospodăreşti.

De ce copiii de azi sunt mai predispusi la obezitate?

Alimentaţia defectuoasă prin exces cantitativ şi aport caloric crescut, calitatea deficitară a alimentelor, lipsa activităţii fizice, predilecţia pentru dulciuri, sucuri, ciocolată, prăjituri şi preparate fast-food, somnul deficitar, mâncatul la tv sau calculator, mâncatul pe fond de stress, rapid şi cu mişcări de masticaţie reduse, obiceiul de a "ciuguli" sau de a manca în timpul nopţii, acestea sunt motive cunoscute deja.

Obezitatea şi excesele de greutate sau îngrăşarea sunt semnele insecurităţii materiale şi afective. Copiii aflaţi în această situaţie se confruntă, la modul inconștient, cu insecuritate, sunt fricoşi. Mâncatul compulsiv este răspunsul la frica că nu reuşesc, că sunt fără apărare, motiv pentru care depozitează grăsimea ca o barieră între lumea exterioară şi ei, pentru a se simţi protejaţi. Graşii sunt adesea tandri şi fragili, au o mare nevoie a fi protejaţi. Lipsa de încredere, nevoile neexprimate, lipsa comunicării, duc la autopedepsire prin mâncatul fără măsură. În realitate, obezitatea copilului este un semnal pentru părinţi. Acel copil ne atrage atenţia, ne transmite "Alo, sunt şi eu în viaţa voastră!"
Toate afecţiunile sau tulburările copiilor până la 12 ani, sunt mesaje ale disfuncţiilor în cuplu, în familie, iar copilul doar le manifestă, le somatizează.

Alimentatia sănătoasă, mișcarea și afecțiunea sunt singurele remedii ale obezitatii copiilor

Capacitatea stomacului la copii este mică, de aceea este de preferat ca ei să mănânce de mai multe ori pe zi în porții mici. Reamintesc că prea mult lapte sărăcește dieta în fier. Gustările trebuie alese cu mare atenție, ele trebuie să fie bogate în nutrienți și să facă parte din categoria celor care nu cresc riscul apariției cariilor dentare. Gustările sănătoase preferate de mulți copii includ fructe proaspete, brânza, legume, lapte, sucuri, de fructe, biscuiți din cereale integrale, fructe uscate. Simțurile, altele decât gustul, joacă un rol important în acceptarea alimentelor de către copii. Ei au tendința de a evita alimentele cu temperaturi extreme, iar alte alimente sunt refuzate din cauza mirosului. Pentru copil contează foarte mult și modul în care îi sunt oferite alimentele. Nu este indicat să li se dea copiilor gustări sau să bea înainte de masă cu jumătate de oră. Având stomacul mic, copiii au nevoie de cantități mici de alimente pentru a le fi satisfăcut apetitul, astfel că până și gustări reduse cantitativ determină copilul să refuze mâncarea la ora mesei.

Copiii nu mănâncă bine dacă sunt obosiți, de aceea programul lor de masă și joacă trebuie atent planificat. O activitate liniștită înainte de masă, relaxează și înveselește copilul. Totuși, pentru a stimula apetitul, copiii au nevoie și de activități în aer liber, să alerge, să se joace. Există spaţii unde copiii noştri îşi pot consuma energia, pot face mişcare, afară sau în centre special amenajate. Indiferent de anotimp, mişcarea este foarte importantă pentru digestie. Este foarte bine să introducem în alimentaţia lor fructe, legume proaspete şi cereale.Sunt sărace în calorii, bogate în fibre şi induc rapid senzaţia de saţietate. Se reduc sau chiar se elimină din alimentația copilului mâncarea de tip fast-food, chipsuri, snacksuri, sucuri acidulate. Este important să îi învăţăm să mestece bine hrana, să aibă un program de masă, somn, lecţii, relaxare, mişcare. Să mănânce doar când le este foame şi nu la tv sau calculator. Să consume lichide, sucuri preparate în casă. La şcoală să îşi ia gustări care să le asigure necesarul energetic cu alimente sănătoase.

Pentru a preveni obezitatea copiilor nostri, este imperios necesar să alocăm timp acestora, timp de calitate, timp în care sa îi ascultăm, să îi înţelegem. Fără telefoane, Facebook sau tabletă, deoarece aceste unelte distrag atenția de la un contact real. Trebuie să mâncăm împreună cu ei măcar o masă pe zi, să pătrundem în lumea lor fără a-i sufoca, să îi încurajăm, să apreciem ce fac bun, să le explicăm înainte de a le da directive. Totodată trebuie să îi învăţăm cu răbdare, să le stimulăm creativitatea, să îi ajutăm să îşi găsească abilităţile, să îi încurajăm către grupuri de dezvoltare personală unde învaţă să se cunoască, să socializeze, să dobândească încredere în ei. Este bine să înţelegem că cei mici nu fac ce spunem noi, ei fac ce facem noi.

Maria Verdi
Psiholog-psihoterapeut integrativ
Licentiat recuperare medicala
Masterand stiintele nutritiei si fitoterapie
0726310094
http://www.recreeazaviata.ro/

Articole despre obezitate, copii, ingrasare, maria verdi