Lacramioara - Plante medicinale | SuntSanatos.ro
facebook suntsanatos.ro    pinterest suntsanatos.ro    googleplus suntsanatos.ro    rss suntsanatos.ro

Lacramioara

Plante medicinale


Denumire stiintifica: Convallaria majalis Fam. Liliaceae.
Denumiri populare: cercelusi, clopotei, coada-cocosului, curpina de padure, dumbravioara, floarea turcului, flori domnesti, georite, iarba lui Sfantu Gheorghe, iarba margaritarului, lacramita, laudas, lilion bun, margarit, margaritare, margea, paharute suflate, umbravioara.

lacramioara1

Tratamente populare: tulpinile florifere se folosesc la ceaiuri, contra durerilor de piept. Se puneau in scaldatorile copiilor slabi, anemici, sa se intareasca.
Ceaiul din flori se folosea la poala alba (leucoree). Se mai prepara din ele o apa de obraz, in credinta ca cine se spala cu ea va fi alb ca laptele.

Roua stransa din flori se intrebuinta, ca picaturi in ochi, contra conjunctivitei.
Florile plamadite in otet se miroseau contra durerilor de cap, iar ceaiul, preparat din planta verde sau uscata, se lua la boli de inima.
In Tg. Ocna, partile aeriene se foloseau la boli de nervi si ficat. Se mai foloseau pe alocuri si la hidropizie, apoplexie si epilepsie.

Compozitie chimica:
se folosesc frunzele pe cat posibil fara petiol in momentul infloririi (Folium Convallariae), se folosesc frunzele si florile sau numai florile. Contine heterozide cu actiune cardiotonica 0,1% glucozide totale, glicozide ale k-strofantidinei, convalatoxida, convalozidul, degluco-cheirotoxina, glucoconvalozidul, convalatoxolozidul si convala-marina, saponozido-convalarina.
Aceste glicozide se gasesc raspandite in toate organele plantei, unele se gasesc mai ales in flori(convalamarina in proportie de 2%), altele in seminte (convalozidul), majoritatea in frunze. In timp ce unele glicozide sunt lipsite de activitate cardiotoxica (convalamarina), altele sunt mult mai active decat digitoxina (convalatoxina).
Mai contin Convalaria (convalamarogenina) o saponina neutra. Mai contine saruri minerale si altele care nu au importanta terapeutica.

Actiune farmaceutica:
preparatele de Convalaria au o actiune cardiotonica asemanatoare strofantinei-k, si sunt utilizate din cele mai vechi timpuri. Prezenta celor doua heterozide si a saponozidelor comunica produsului proprietati cardiotonice cu efecte rapide si de scurta durata, de asemenea are si actiune diuretica.
Principalele indicatii ale preparatelor de Convalaria: insuficienta cardiaca usoara sau medie, precum si in tratamentele prelungite ale formelor cronice cand este necesara o terapie lipsita de efecte secundare. In tulburarile de conductibilitate a stimulilor si alte tulburari nervoase ale activitatii cardiace, in leziunile cardiace, in leziunile cardiace la sportivi, in insuficienta aortica si mitrala, in infarctul cardiac si in scleroza coronarelor. Se recomanda de asemenea la batrani cu forme bradicardice de insuficienta cardiaca.
Sunt contraindicate in infarct miocardic recent, la bolnavii decompensati, cu staza pulmonara, la bolnavii cu gastroenterite catarale, cu afectiuni acute ale ficatului, rinichiului si splinei, in degenerescenta grasa a miocardului.

Se mai poate folosi la: afectiuni cardiace, afectiunile urechii, ameteli, aritmie, artroza, ateroscleroza, bradicardie, conjunctivite, dilatatia inimii, dispnee cardiaca, dureri de cap, dureri uterine, edemele gleznelor, epilepsie, extrasistole, hidropizie, hipodinamie circulatorie, hipotonie arteriala, infarct miocardic, leucoree, leziuni cardiace, migrene de natura nervoasa, palpitatii, paraplegii, prurit valvular si vaginal, scurgeri ale ochilor si urechilor, tahicardie, tulburari functionale ale inimii, tulburari nervoase, vertij.

Preparare:
este indicat sa se faca tinctura si sa se administreze 2 ml o data si maximum 6 ml pe zi. Se mai poate folosi ca infuzie facuta dintr-o lingurita de planta maruntita la 250 ml apa. Se vor consuma maximum 2 cani pe zi, preferabil impartite in cursul intregii zile.

-Ca tonic cardiac, recomandat in cazul de intoleranta a digitalei sau in tratamentul digitalic sub forma de infuzie 6-10g la 180 mg se ia o lingura de 3-4 ori pe zi. Se utilizeaza numai cu avizul medicului.
Fructele rosii sunt toxice si uneori sunt tentante pentru copii. Simptomele intoxicatiei cu aceste fructe sunt: greata, voma, tahicardie, aritmie cardiaca, diaree, diureza excesiva. Ca tratament in aceste intoxicatii cel mai activ este carbunele medicinal sub forma de praf care se va lua in functie de cantitatea de fructe care s-au consumat si de varsta.

  lacramioara2

Articole despre


Articole din Plante medicinale