Krishnan Narayanan daruieste hrana si iubire | SuntSanatos.ro
facebook suntsanatos.ro    pinterest suntsanatos.ro    googleplus suntsanatos.ro    rss suntsanatos.ro

Krishnan Narayanan daruieste hrana si iubire

Documentare

Narayanan Krishnan (născut in 1981) este un bucătar indian ce s-a transformat in asistent social. El a renuntat la cariera de bucatar sef si a început furnizarea de mancare pentru cei fără adăpost din Madurai, Tamil Nadu, India, începând din 2002.


Am vazut un om foarte batran. Isi manca propriile fecale de foame.
M-am gandit, care este scopul vietii mele? Ce am de gand sa fac?
In hotelul de lux imi hranesc toti oaspetii, dar aici, in orasul meu natal, sunt oameni care traiesc fara mancare.
Mi-am dat demisia si am inceput sa-i hranesc pe acesti oameni din 2002.
In dimineata asta facem Ven Pongal si Sambar. Ven Pongal este un amestec de orez si linte, iar pentru pranz am pregatit orez cu rosii si Sabji.
Ii hranim pe cei fara adapost, bolnavi psihic si pe cei batrani care au fost abandonati de societate.
Oamenii sufera pentru mancare. Ei nu au ce manca. Daca nu le dai ceva de mancare, vor muri de foame.
Ii tund, ii rad, le fac baie pentru ca ei sa simta, psihologic, ca sunt si ei fiinte umane, ca exista oameni carora le pasa de ei... au o mana de speranta, speranta de a trai.
Mancarea este o parte. Iubirea este alta parte. Astfel, mancarea este hrana fizica. Iubirea si afectiunea pe care le-o arati va fi hrana mentala.
Brahminii nu ar trebui sa-i atinga pe acesti oameni, sa-i curete... sa-i imbratiseze, sa-i hraneasca.
Fiecare avem 5.5 litri de sange. Sunt doar o fiinta umana. Pentru mine toti sunt la fel.
Care este scopul ultim al vietii? Este de a darui.
Incepeti sa daruiti. Traiti bucuria de a darui.

Krishnan s-a născut în Madurai, Tamil Nadu. A fost bucătar premiat de Taj Hotels, Bangalore si propus pentru un loc de muncă de elită în Elvetia. În timpul unei vizite la familia sa, înainte de a merge în Europa, a spus el, "am văzut un om foarte bătrân, mănânca literalmente propriile fecale de foame. M-am dus la un hotel din apropiere si le-am cerut ceea ce a fost disponibil. Au avut idli, am cumpărat si am daruit acelui bătrân. Credeti-mă, nu am mai vazut niciodată o persoana care sa manance atat de repede. Pe masura ce manca, ochii i se umpleau de lacrimi. Acestea erau lacrimi de fericire."

Articole despre


Articole din Documentare