Jamie Oliver: Invata-l pe fiecare copil despre mancare | SuntSanatos.ro
facebook suntsanatos.ro    pinterest suntsanatos.ro    googleplus suntsanatos.ro    rss suntsanatos.ro

Jamie Oliver: Invata-l pe fiecare copil despre mancare

Documentare



Împărtăşindu-ne întâmplări marcante din proiectul său anti-obezitate din Huntington, W. Va, câştigatorul premiului TED, Jamie Oliver susţine cu fervoare o luptă împotriva ignoranţei noastre în ceea ce priveşte alimentaţia.
james-olivier

Trist, dar în următoarele 18 minute cât va ţine discursul meu patru Americani ce sunt în viaţă vor muri din cauza hranei pe care o mănâncă.

Numele meu este Jamie Oliver. Am 34 de ani. Sunt din Essex, Anglia şi în ultimii şapte ani am muncit necontenit să salvez vieţi cum ştiu eu mai bine. Nu sunt medic. Sunt bucătar. Nu am echipamente costisitoare sau medicamente. Folosesc informarea, educarea.

Cred cu adevărat ca puterea alimentaţiei are un rol primordial în casele noastre ce ne leagă de cele mai frumoase momente ale vieţii. Trăim o dezastruoasă, dezastruoasă realitate acum. America, voi sunteţi primii în top. Sunteţi printre cele mai nesănătoase ţări din lume.

Aș putea vă rog să ridicaţi mâna, câţi dintre cei prezenţi aveţi copii? Vă rog ridicaţi mâna. Mătuşi, unchi, puteţi continua ... Ridicaţi mâna. Care aveţi mătuşi sau unchi de asemenea. Cei mai mulţi. OK. Noi, adulţii din ultimele patru generaţii, le-am dat copiilor noştri destinul unei vieţi mai scurte decât a părinţilor lor. Copilul dumneavoastră va trăi cu zece ani mai puţin decât dumneavoastră datorită opţiunilor alimentare pe care i le-am pus la dispoziţie. Două treimi din această încăpere, astăzi, în America, sunt statistic supraponderali sau obezi. Voi de-acolo, voi sunteţi bine, dar vă vom veni și vouă de hac în cele din urmă, nu vă faceţi griji.

Corect? Statisticile despresănătatea precară sunt clare, foarte clare. Ne petrecem viaţa fiind paranoici despre moarte, crime, omucideri, numiţi-o voi. E pe prima pagină a fiecărui ziar, CNN. Uitaţi-vă la omucideri, jos de tot, pentru numele lui Dumnezeu. Corect?

Fiecare dintre liniile roşii este o boală cauzată de dietă. Orice medic, orice specialist vă va spune asta. De fapt, bolile cauzate de alimentaţie sunt cel mai mare ucigaş din Statele Unite, acum, aici, astăzi. Aceasta este o problemă globală. Este o catastrofă. Face ravagii în lume. Anglia este imediat după voi, ca de obicei.

Ştiu că erau îndeaproape, dar nu chiar atat de aproape. Avem nevoie de-o revoluţie. Mexic, Australia, Germania, India, China, toate au mari probleme cu obezitatea şi sănătatea precară. Gândiţi-vă la fumat. Acum costă mult mai puţin decât obezitatea. Obezitatea vă costă pe voi, americanii 10 la sută din facturile legate de sănătate. 150 miliarde dolari anual. În 10 ani se estimează că se vor dubla. 300 miliarde dolari anual. Şi, haideţi sa fim sinceri, nu aveţi atâţia bani.

Am venit aici să pornesc o revoluţie alimentară în care cred cu tărie. Avem nevoie de ea. Acum e momentul. Suntem într-un moment critic. Eu fac asta de şapte ani. Încerc s-o fac în America de şapte ani. Acum e momentul perfect - perfect pentru a începe. Am mers în miezul problemei. Am fost în West Virginia, cel mai nesănătos stat din America. Sau aşa era anul trecut. Anul acesta e altul pe locul întâi, dar ne vom ocupa de el în sezonul următor.

Huntington, West Virginia. Frumos oraş. Am vrut să pun suflete şi oameni, publicul vostru, în jurul statisticilor cu care ne-am obişnuit atât de mult. Vreau să vă fac cunoştinţă cu nişte oameni la care ţin. Publicul vostru. Copiii voştri. Vreau să vă arăt o poză cu prietena mea Brittany. Are 16 ani. Mai are de trăit 6 ani din cauza hranei pe care a mâncat-o. Ea este a treia generaţie de americani ce nu a crescut într-un mediu alimentar în care să fie învăţată să gătească acasă sau la şcoală, de mama ei, sau de mama mamei ei. Mai are de trăit şase ani. Îşi distruge ficatul până va muri.

Stacy, din familia Edwards. Oameni, aceasta este o familie normală. Stacy face tot ce-i stă în putinţă, dar şi ea face parte din a treia generaţie; ea nu a fost învăţată să gătească acasă sau la şcoală. Familia este obeză. Justin, are 12 ani. Are aproape 160 kg. El e afectat fără să vrea, pentru numele lui Dumnezeu. Fiica, de exemplu, Katie, are doar patru ani. E obeză chiar înainte de a începe şcoala primară. Marissa. Ea e în regulă. Ea e ca şi voi. Dar ştiţi ce? Tatăl ei, care a fost obez, a murit în braţele ei. Şi al doilea bărbat ca importanţă din viaţa ei, unchiul ei, a murit de obezitate. Iar acum tatăl ei vitreg e obez. Vedeţi, ideea e că obezitatea şi bolile cauzate de alimentaţie nu-i rănesc doar pe oamenii care le au, ci şi pe prietenii lor, familiile lor, fraţi, surori.

Pastorul Steve. Un om inspiraţional. Unul din primi mei aliaţi din Huntington, West Virginia. El are de-a face cu latura dureroasă a problemei. El trebuie să-i îngroape pe oameni, OK? Şi s-a săturat. S-a săturat să-şi îngroape prietenii, şi familia, comunitatea. Iarna, mor de trei ori mai mulţi oameni. Şi s-a săturat. Această boală poate fi evitată. Această irosire de vieţi. Apropo, iată în ce sunt înmormântaţi. Nu avem echipamentele necesare ca sa facem asta. Nu pot nici să-i scoată pe uşă, şi nu glumesc. Nici nu pot fi transportaţi. Macara.

OK, eu o văd ca pe un triunghi, ok? Iată peisajul alimentaţiei. Trebuie să-l înţelegeţi. Probabil aţi auzit toate astea înainte, dar haideţi să reluăm. În ultimii 30 de ani, ce s-a întâmplat de s-a distrus ţara? Haideţi să fim sinceri şi cinstiţi. Ei bine. Stilul de viaţă modern.

Haideţi să începem cu strada principală. Fast-food-ul a cucerit întreaga ţară. Toţi ştim asta. Brandurile mari sunt printre cele mai importante, cele mai mari puteri din această ţară. Supermarket-urile de asemenea. Companii mari. Companii mari. Acum 30 de ani, marea majoritate a mâncării era din împrejurimi şi proaspătă. Acum marea majoritate este procesată şi plină de tot felul de aditivi, ingrediente suplimentare, iar restul poveştii îl ştiţi. Dimensiunea porţiei este evident o mare, mare problemă. Etichetarea este o mare problemă. Etichetarea în această ţară este o ruşine. Vor să fie auto ... Vor să se auto-reglementeze. Industria vrea să facă ea singură ordine în propria curte. Cum, în acest tip de climat? Ei nu merită aşa ceva. Cum poţi spune despre ceva că e cu un conţinut redus de grăsimi, când de fapt are foarte mult zahăr?

Acasă. Marea problemă cu casa e că obişnuia să fie locul unde se transmiteau mai departe obiceiurile alimentare, lucruri care ne-au clădit societatea. Lucrul acesta nu se mai întâmplă acum. Şi voi ştiţi, în timp ce mergem la servici iar viaţa se schimbă, şi cum viaţa întotdeauna evoluează, trebuie sa o abordăm holistic -- îndepărtaţi-vă pentru o clipă, şi re-aranjaţi balanţa. Nu se mai întâmplă. Nu s-a mai întâmplat de 30 de ani. Vreau să vă arăt o situaţie ce e foarte normală acum. Familia Edwards.

(clip) Jamie Oliver: Haide să vorbim. Chestiile astea trec prin corpurile tale şi ale familiei în fiecare săptămână. Şi vreau ca tu să ştii că acest lucru o să-ţi omoare copii prematur. Cum te simţi?

Stacy: Mă simt foarte tristă şi deprimată acum. Dar ştii, eu vreau ca copiii mei să reușească în viaţă, iar lucrul ăsta nu-i va ajuta să ajungă acolo. De fapt eu îi ucid.

JO: Da, asta faci. Da. Dar putem opri asta. Normal. Să trecem la şcoli, ceva la care sunt specialist. OK. Şcoala. Ce e şcoala? Cine a inventat-o? Care e scopul şcolii? Şcoala a fost dintotdeauna inventată ca să ne dea instrumentele cu ajutorul cărora să fim creativi, să facem lucruri minunate, să ne câştigăm existenţa, etc, etc, etc. Ştiţi, a fost de fapt aproape încorsetată aşa de multă vreme. OK? Dar de fapt n-am ajutat-o să evolueze ca să facă faţă catastrofelor sănătăţii din America, ok? Mâncarea de la şcoală e ceva ce marea majoritate a copiilor -- 31 de milioane zilnic, de fapt -- o mănâncă de două ori pe zi, cel mai adesea, micul dejun şi prânzul, 180 de zile pe an. Deci aţi putea spune ca mâncarea de la şcoală e chiar importantă, într-adevăr, judecând după circumstanţe.

Înainte să încep să vorbesc din nou expresiv, ceea ce sunt sigur ca abia aşteptaţi ...

Trebuie să spun ceva şi este foarte important cu speranţa că magicul se va produce în următoarele trei luni. Bucătăresele şi bucătarii prânzului din America ... mă ofer să le fiu ambasador. Nu vreau să îi acuz. Ei fac tot ceea ce pot. Îşi dau silinţa. Dar ei fac ceea ce li s-a spus să facă, iar ceea ce li s-a spus este atât de greşit. Sistemul este în principal condus de contabili. Nu sunt destui, sau deloc, specialişti în alimentaţie implicaţi în proces. Asta este o problemă. Daca nu eşti un expert într-ale alimentaţiei şi ai bugete reduse şi ţi se cere sa economiseşti tot mai mult, atunci nu poţi să fii creativ, nu poţi să experimentezi şi să scriimulte lucruri noi. Dacă eşti contabil, un executant foarte bun, singurul lucru pe care îl poți face în aceste circumstanţe este să cumperi marfă de proastă calitate, tot mai ieftină.

Acum, realitatea este că măncarea ce-o primesc copii voştri zilnic este de tip fast-food, foarte procesată, nu este suficientă hrană proaspătă, aproape deloc. Ştiţi şi voi, cu o grămadă de aditivi, E-uri, abia vă vine să credeţi ce ingrediente ... Nici pe departe nu sunt suficiente legume. Cartofii prăjiţi sunt consideraţi o legumă. Pizza pentru micul dejun. Nici măcar nu primesc veselă. Cuţite şi furculiţe? Nu, sunt prea periculoase. Ei au foarfeci în sala de clasă dar cuţite şi furculiţe, nu. Şi din punctul meu de vedere, dacă nu ai tacâmuri în şcoală, de fapt susţii, de la nivel de stat, mâncarea fast-food. Pentru că nu are nevoie de tacâmuri. Şi da, apropo, este fast food. Gen sloppy joes (un tip de burger), hamburgeri, cârnaţi, pizza, toate de felul acesta. 10 procente din ce cheltuim pentru sănătate, cum am spus şi mai devreme, cheltuim pentru obezitate. Şi suma se va dubla. Nu ne educăm copiii. Nu există nicio obligație legală de a învăţa copii despre alimentaţie, în şcoala primară sau gimnaziu. OK? Nu-i învăţăm pe copii despre mâncare. Corect? Iată un filmuleţ dintr-o şcoală primară, cu o situaţie des întâlnită în Anglia.

Video: Cine ştie ce sunt astea?

Copil: Cartofi. Jamie Oliver: Cartofi? Deci crezi că aceştia sunt cartofi? Ştiţi ce este asta? Ştiţi ce este asta? Copil: Brocoli?

JO: Dar asta? Prietenul nostru vechi. Ştii ce este asta drăguţo? Copil: Ţelină.

JO: Nu. Ce crezi tu că e? Copil: Ceapă. JO: Ceapă? Nu.

Jamie Oliver: Imediat începi să-ţi dai seama dacă copiii au habar de unde vine hrana.

Video: JO: Cine ştie ce e asta? Copil: Ăăă, pară. JO: Ce crezi că este asta? Copil: Nu ştiu. JO: Dacă copiii nu le cunosc, atunci nu le vor mânca niciodată.

(Râsete)

JO: Normal. Anglia şi America, Anglia şi America, Ghiciţi cum am remediat situaţia. Ghiciţi. Două lecţii a câte o oră fiecare. Trebuie să începem să ne învăţăm copiii despre hrană, în şcoli, şi cu asta basta.

(Aplauze)

Vreau să vă povestesc despre ceva, ceva care într-un fel rezumă halul în care am ajuns. OK? Vreau să vă povestesc despre ceva de bază precum laptele. Fiecare copil are dreptul la lapte în şcoală. Copiii voştri beau lapte la şcoală, la micul dejun şi la prânz. Corect? Beau două sticle. Ok? Marea majoritate a copiilor o fac. Dar laptele simplu nu mai e îndeajuns. Pentru că cineva din comisia laptelui, şi vă rog nu mă înţelegeţi greşit, eu încurajez consumul de lapte, dar cineva din comisia laptelui, probabil a plătit un caraghios să vină cu ideea că dacă pui arome şi coloranţi şi zahăr în lapte, nu-i așa, or să-l bea mai mulţi copii. Da.

(aplaudă)

Şi bineînţeles că ideea o să prindă. Iar comisia merelor o să vină cu ideea că dacă o să facă din mere caramele, o să mănânce mai multe mere. Mă înţelegeţi? Din punctul meu de vedere, nu e nevoie să aromatizăm laptele. Ok? Zahăr există în orice. Ştiu toate proprietățile acelor ingrediente. Le găsim în orice. Nici măcar laptele nu a scăpat de problemele cu care ne confruntăm acum. Iată laptele nostru. Iată cutia. Într-o cutie este aproape la fel de mult zahăr ca într-o doză din băutura voastră carbogazoasă preferată. Şi copiii beau două pe zi. Deci, lăsaţi-mă să vă arăt. De exemplu, un copil mănâncă opt linguri de zahăr pe zi. Atât într-o săptămână. Atât într-o lună. Şi mi-am permis să vă arăt cât zahăr consumă în cinci ani de şcoală primară, doar din lapte. Nu ştiu ce credeţi voi, dar judecând circumstanţele orice judecător din lume s-ar uita la statistici şi la probe şi ar găsi vinovat orice guvern din trecut de abuz împotriva copilului. Asta e ceea ce cred eu.

(Aplauze).

Acum, dacă aș veni aici, și mi-aș dori să vin astăzi să vă prezint un leac pentru SIDA sau cancer, v-aţi îmbulzi şi încăiera să ajungeţi la mine. Tot, toate veștile acestea rele, pot fi prevenite. Asta este vestea bună. Într-adevăr pot fi prevenite. Deci, haideţi să ne gândim puţin, avem o problemă, trebuie s-o tratăm de la origini. OK, deci, din punctul meu de vedere, ce ar trebui să facem? Uite cum stă treaba. Nu putem să rezolvăm abordând-o dintr-o singură parte. S-o luăm de la rădăcini şi într-adevăr să facem schimbări majore, schimbări reale, ca să vă pot privi în ochi şi să spun, "Peste 10 ani, istoria vieţilor copiilor noştri, fericirea -- şi să nu uităm, eşti deștept dacă mănânci corect, şi ştii c-o să trăieşti mai mult, şi toate lucrurile acelea, vor arăta altfel. Ok?"

Deci, supermarket-urile. Unde altundeva faceţi cumpărături atât de des? În fiecare săptămână. Câţi bani cheltuiţi într-o viaţă, într-un supermarket? Le iubim. Ele doar ne vând ce vrem. În regulă. Ne sunt datoare să pună un "ambasador alimentar" în fiecare supermarket important. Trebuie să ne ajute când facem cumpărături. Trebuie să ne înveţe să gătim mâncăruri rapide, gustoase, în funcţie de sezon pentru oamenii ocupaţi. Lucrul acesta nu este scump. În câteva locuri deja e realizat. Şi trebuie făcut peste tot în America cât mai curând şi rapid. Marile branduri, ştiţi, brandurile alimentare, trebuie să pună educaţia alimentară în centrul afacerii lor. Ştiu, uşor de zis, greu de făcut. Acesta este viitorul, şi e singura variantă.

Fast food-ul. Industria fast-food ştiţi, e foarte competitivă. Am văzut o mulţime de documente secrete şi acorduri de-ale restaurantelor fast-food. Ştiu ce fac ele. De fapt ne-au învăţat cu cu aceste doze de zahăr, sare şi grăsime şi x, y şi z. Şi toată lumea le iubeşte. Corect? Deci şi ei vor fi parte din soluţie. Dar trebuie să facem guvernele să muncească alături de furnizorii industriei fast-food şi industria restaurantelor. Pentru ca peste cinci, şase, sau şapte ani să ne dezveţe de marile cantităţi de grăsimi, zahăr și toate celelalte ingrediente non-alimentare.

Acum, de asemenea, revenind la etichetarea făcută de marile branduri, am spus mai devreme, este o batjocură. şi trebuie să fie îndreptată. OK, şcoala. Evident, în şcoli le suntem datori copiilor să ne asigurăm că-n cele 180 de zile ale anului, de la cel mic drăgălaş de 4 ani, până la 18, 20, 24 de ani, oricât ar fi, trebuie să li se gătească mâncare proaspătă şi adecvată provenind de la producători locali. ok? E nevoie de un nou standard în ceea ce priveşte mâncarea proaspătă adecvată pentru copiii voştri. Da?

(Aplauze)

În aceste condiţii, e foarte important ca fiecare copil american să părăsească şcoala ştiind să gătească 10 reţete care îi vor salva viaţa. Deprinderi pe viaţă.

(Aplauze)

Asta înseamnă că pot fi studenţi, sau tineri părinţi, şi să fie în stare să construiască, experimenteze în jurul noţiunilor elementare ale gătitului, indiferent de ce recesiune va fi să fie. Dacă ştii să găteşti te vei descurca cu banii şi în recesiune. Dacă ştii să găteşti, timpul nu contează. Locul de muncă. Nu prea am vorbit despre el. Ştiţi, acum e vremea şi pentru responsabilitatea corporatistă să abordeze felul în care companiile îşi hrănesc sau sau le oferă lucruri angajaţilor. Angajaţii sunt mamele şi taţii copiilor Americii. Marissa, tatăl ei i-a murit în braţe, cred că ar fi fericită dacă America corporatistă ar începe să-şi hrănească angajaţii corect. În mod sigur nici ei nu trebuie ignorați. Să ne întoarcem la cămin.

Ei, uite, dacă facem toate astea, şi chiar putem, este atât de realizabil. Se poate să-ţi pese şi să fii și comercial. Absolut. Dar casa trebuie să înceapă să transmită gătitul din nou din generație în generație, sigur. Sigur, transmiteţi-l ca pe o filozofie. Iar pentru mine e chiar romantic. Dar dacă o persoană învaţă trei persoane cum să gătească, iar cei trei învaţă fiecare trei amici de-ai lor, procesul trebuie să se repete doar de 25 de ori, şi am acoperi toată populaţia Americii. Romantic, într-adevăr, dar, cel mai important este să-i faci pe oameni să realizeze că fiecare efort individual contribuie cu ceva. Trebuie să aducem înapoi ceea ce s-a pierdut. Huntington Kitchen. Huntington, unde am făcut această emisiune, ştiţi, am făcut o emisiune la o oră de maximă audienţă care sperăm că va inspira oamenii să participe la această schimbare. Cred cu adevărat că această schimbare se va produce. Bucătăria Huntington. Lucrez cu o comunitate. Am lucrat cu şcolile. Am găsit fonduri locale susţinute pentru ca fiecare şcoală din zonă să treacă de la junk-food la mâncare proaspătă. 6500 de dolari per şcoală.

(Aplauze)

Doar de atăt e nevoie. 6500 mii de dolari per şcoală. Bucătăria pentru 25000 dolari pe lună. Ok? Asta pot să facă 5000 de oameni într-un an, ceea ce înseamnă 10 la sută din populaţia lor. Şi e vorba de oameni pentru oameni. Ştiţi, sunt bucătari locali ce îi învaţă pe localnici. Sunt lecţii gratuite de bucătărie, lecţii gratuite de bucătărie în stradă. Acesta e un lucru real, schimbare tangibilă, reală, schimbare tangibilă. În America, dacă ne uităm acum, se întâmplă o grămadă de lucruri minunate. O multitudine de lucruri minunate se întâmplă. Sunt îngeri prin America ce fac lucruri minunate în şcoli, grupuri fermă - şcoală, grupuri grădini - şcoală, educaţie. Există oameni extraordinari ce fac deja treaba asta. Problema e că toţi vor să propage lucrurile ce le fac la următoarea şcoală, apoi la următoarea. Dar nu sunt suficienţi bani. Trebuie să-i găsim pe specialişti şi pe îngeri rapid, să-i identificăm, iar apoi să le facilităm accesul la resurse să poată multiplica ceea ce deja fac şi o fac bine. Companiile din America trebuie s-o susţină pe doamna Obama în lucrurile pe care vrea să le întreprindă.

(Aplauze)

Şi uite, ştiu că e ciudat ca un englez să stea aici în faţa voastră vorbind despre toate astea. Tot ce pot să vă spun e că îmi pasă. Sunt tată. Şi iubesc ţara asta. Şi cred cu adevărat, că de fapt, că dacă schimbarea poate fi pusă în aplicare în această ţară, lucruri minunate se vor întămpla în jurul lumii. Dacă America o va face cred că alţii o vor urma. Este foarte important.

(Aplauze)

Când eram în Huntington, încercând să rezolv căteva lucruri când nu funcţionau, mă găndeam că dacă aş avea o baghetă magică ce aş face? Şi mi-am zis, ştii ce? Mi-ar plăcea să fiu în faţa unora dintre cei mai minunaţi formatori de opinie şi cutezători din America. Iar o lună mai târziu cei de la TED m-au sunat şi mi-au dat acest premiu. Iată-mă. Deci, dorinţa mea. Dislexic, deci sunt mai încet. Dorinţa mea este ca voi să ajutaţi această puternică și sustenabilă mişcare de a educa fiecare copil despre alimentaţie, să influenţați familiile să gătească din nou, şi a permite oamenilor de peste tot să lupte împotriva obezităţii.

Articole despre alimentatie