Incursiune in consultatia ayurvedica | SuntSanatos.ro
facebook suntsanatos.ro    pinterest suntsanatos.ro    googleplus suntsanatos.ro    rss suntsanatos.ro

Incursiune in consultatia ayurvedica

Ayurveda

Ati avut vreodata experienta unei consultatii ayurvedice?

Medicul ii pune pacientului fel de fel de intrebari care aparent nu au nici o legatura cu problema pe care acesta tocmai i-a prezentat-o, odata intrat  in cabinet. Pacientul ii spune medicului: "am ulcer" sau "am probleme cu rinichii" sau "ma inteapa inima".
condimente9

Si peste cateva momente se trezeste antrenat intr-o discutie relaxanta despre cat de adanc doarme noaptea, ce viseaza, daca vorbeste taraganat sau daca a incaruntit prematur. Se destinde si aproape uita ca venise la medic sa se planga ca uneori are dureri insuportabile care il ard in stomac sau prin zona rinichilor.

E relaxat si simte ca a se abandona un pic in aceasta discutie placuta nu e nici un pacat… pur si simplu uita pentru o clipa de grijile cotidiene... Cineva spunea odata ca venise la un medic ayurvedist doar pentru a-si face o consultatie si cu rezultatele de acolo intentiona sa mearga la un homeopat. Dar i-a placut asa de mult consultatia ca a ramas sa se trateze la acelasi medic... si era bine, era multumit...

De ce sunt consultatiile ayurvedice atat de atragatoare? Cum reuseste medicul ca, asemenea unui magician sa-si ademeneasca pacientul din atitudinea negativista in care il tintuise durerea, despre care n-ar fi zis nici in ruptul capului pana atunci ca nu era cat se poate de reala, pentru a-l purta int-o alta perspectiva, de unde sa-si poata privi detasat propria suferinta, ca pe ecranul unui televizor, si sa invete cum sa si-o trateze singur ?

Ati zice ca medicul il inseala, ca se eschiveaza de propria-i datorie? Depinde de viziune. In trecutul indepartat, de pilda, in China, medicii erau platiti doar atat cat pacientul era sanatos...

Telecomanda din mana ta

Secretul e simplu… medicul urmareste sa-l invete pe pacient sa se situeze el insusi intr-o perspectiva ayurvedica. Privind semnele bolii, in acest joc magic al dialogului cu pacientul, el face de fapt o analiza foarte detaliata si riguroasa a proportiilor dosha-urilor in structura acestuia.

El stie sa vada ceva ce la inceput pacientul nu vede: doshele, invizibile pentru ochiul necunoscator… El ii arata acestuia "imaginea de pe ecranul televizorului", vorbeste cu el despre ce fac actorii, poate despre caracterele lor si despre fel si fel de alte lucruri… Apoi il apropie din ce in ce mai mult de ecran, mai mult, tot mai mult, pana cand pacientul incepe sa vada ca imaginile acelea cu culori schimbatoare si vii nu sunt in esenta decat o urzeala de mici triplete de puncte, rosii, bleu si verzi, a caror distributie se schimba in fiecare secunda pentru a forma noi si noi imagini.

Daca televizorul incepe sa faca dungi, el nu trebuie decat sa regleze un buton si punctele revin iarasi, cuminti, la distributia corecta pe ecran, astfel ca imaginile sa fie clare.

Tot astfel se petrece si cu dosha-urile. Din punct de vedere ayurvedic, la un anumit nivel al fiintei noastre, dar cu rezonante adanci, cauzale, noi suntem o compozitie fascinanta a celor trei dosha-uri: Kapha, Pita si Vata. si telecomada este chiar in mana noastra.

Medicul magician doar ne invata cum sa o folosim. Daca avem arsuri la stomac si suntem cam iuti la manie, "dam pita mai incet", daca nu putem dormi, "dam kapha mai tare" si "facem vata mai mica". Si tot asa, acordam butonul balans pana obtinem rezultatul dorit, cum zicea vocea unei crainice de radio, la emisiunile stereofonice din copilaria noastra.

Organismul, oricine a putut-o remarca macar o data in viata, are propria lui inteligenta si tot ce trebuie sa facem este sa-l observam cu atentie si sa-i cercetam legile.

Cum se face ca desi doua persoane pot avea slabiciune pentru acelasi fel de inghetata de ciocolata, reactioneaza diferit la o aceeasi cantitate introdusa in organism? In timp ce unul le transforma in tesut adipos, celalalt le transforma in energie…

Am mai auzit persoane zicand indignate, mai ales femei: "Niciodata nu i-am inteles pe cei care spun ca nu se pot ingrasa, oricat ar manca. Eu trebuie sa fiu atenta sa nu ma ingras, chiar daca nu mananc prea mult!…" Ayurveda ne poate da raspunsul: fiinta cu o constitutie preponderent kapha, desi nu mananca neaparat mai mult decat cea cu predominanta constitutionala Vata, va transforma caloriile in grasimi, in timp ce cealalta le va transforma intr-o forma mai subtila a materiei, in energie.

Cunoscandu-ne astfel bine pe noi insine, putem actiona in conformitate cu adevaratele necesitati ale organismului nostru si putem ajunge sa constatam destul de repede ca armonia e usor de restabilit din momentul in care intelegem cum stau lucrurile. Iar echilibrul e pe termen lung si suntem liberi sa ne luam adio de la lungile si chinuitoarele cure de slabire. Sau, le-am putea numi fara sa gresim prea mult, cure de infometare fara rost, caci de regula se termina cu mese copioase si asimilari ulterioare inca si mai zdravene…

O tanara avea o inflamatie la genunchi, care ii atacase usor articulatia. Ea a remarcat la un moment dat ca, de fiecare data cand manca lactate fermentate si acide, inflamatia se acutiza uneori intr-atat de mult incat o imobiliza la pat. Si vinovatul era un simplu borcan cu iaurt!

Cercetand cauzele, interesata fiind ea insasi sa prinda secretul vederii doshelor, si-a dat seama ca iaurtul, un aliment acid si fermentat, nu facea decat sa amplifice excesul de pita care ii cauza inflamatia la genunchi. De atunci a invatat sa-si urmareasca mai atent modul de alimentatie care, iata, desi recomandat in unele afectiuni, pentru altele poate constitui o problema.

Descopera inteligenta naturala a organismului tau

Pe pachetele de tigari este scris, conform normelor internationale intrate de curand in vigoare: Tutunul dauneaza grav sanatatii. De fapt nu tutunul este vinovat pentru cancerele frecvente la plamani, ci dependenta unora de acest drog… Iar aceasta dependenta nu este decat o stare agravata de dezechilibru a lui Vata dosha din fiinta celui care nu se poate abtine de la fumat.

Cam la acest nivel priveste medicul ayurvedist cand ne consulta si, mai mult decat atat, el poate vedea chiar si in timp si ne poate avertiza cu privire  la obiceiuri si atitudini gresite, inainte ca acestea sa ia o forma de dizarmonie fizica. Caci doshele caracterizeaza totul: de la atitudinile, comportamentele si starile noastre, pana la ceea ce mancam, modul cum stim sa ne relaxam si asa mai departe.

Parafrazand o afirmatie bine cunoscuta, doshele confirma si ele ca, intr-adevar: Nu doar ceea ce introducem in gura ne otraveste, ci si ceea ce scoatem pe gura. O data ce am inteles acest lucru temeinic, stim ca de aici incepe sarcina noastra, care se alatura celei a medicului caci decizia si efortul de a ne schimba ne apartine intru totul.

Daca la un moment dat corpul ne da semne de oboseala intr-o anumita zona, e bine sa stim ca acestea semnaleaza in primul rand niste dezechilibre ale dosha-urilor, dupa cum urmeaza:

- daca dezechilibrul e la nivelul colonului, probabil ca avem de-a face cu un dezechilibru Vata: constipatie, gaze, dureri intestinale, blocaje abdominale etc.
- daca avem arsuri sau buseuri de caldura in partea superioara a abdomenului, probabil ca Pita este in exces si ne vom confrunta mai devreme sau mai tarziu cu gastrite, ulcere etc.
- daca racim des sau facem o congestie pulmonara, e semn ca dosha dezechilibrata e foarte probabil sa fie Kapha

Dar, ca oriunde, avem si aici exceptii care intaresc regulile: de exemplu, o durere menstruala sau durerile lombare tin de dezechilibrul lui Vata dosha. Si ca sa stim bine atat regulile cat si exceptiile, ca sa devenim proprii nostri terapeuti, nutritionisti etc, si nu in cele din urma proprii nostri stapani, nu trebuie decat sa vrem sa pornim in fascinanta calatorie de recunoastere a propriei noastre constitutii, cu punctele ei tari sau slabe.

Si nu ne va fi greu sa le observam dupa o perioada, caci se repeta destul de frecvent, in acelasi mod, sau in orice caz, foarte asemanator.

Astfel ajungem sa ne pastram nu doar un perfect echilibru al doshelor, ci, totodata, si o calitate exceptionala a vietii noastre fizice, mentale si emotionale. Cunoasterea este putere. Neinhiband inteligenta naturala a organismului, putem ameliora orice boala si o putem chiar vindeca. Suntem creatorii propriului nostru univers...
sursa: www.venus.org.ro

Articole despre ayurveda


Articole din Ayurveda