facebook suntsanatos.ro    pinterest suntsanatos.ro    googleplus suntsanatos.ro    rss suntsanatos.ro

In fiecare dintre noi exista o forta mai presus decat orice boala

Spiritualitate

 

În fiecare dintre noi există o forţă mai presus decât orice boală.
Ar fi de un folos uriaş să învăţăm să o folosim, pentru a ne recâştiga sănătatea
Organismul nostru a fost creat pentru a se menţine sănătos de la sine, cu propriile-i puteri. În fiecare dintre noi există un doctor care ne tratează cu aceeaşi grijă şi bunăvoinţă, indiferent dacă avem sau nu card de sănătate. Şi care este gata să ne sară în ajutor zi şi noapte, la sfârşit de săptămână ori în zilele de sărbătoare. Numele lui? "Doctor Ego", adică propriul nostru organism, poziţionat, de la natură, pe autoreglare şi capabil să vindece, cu propriile-i puteri, peste jumătate din totalitatea afecţiunilor acute cu care ne confruntăm. Dacă în urmă cu doar un deceniu, afirmaţiile acestea păreau poveşti, acum ele au fost dovedite.

autovindecare

"Da", afirmă specialiştii, "vindecătorul" dinăuntrul nostru ştie să lipească oasele rupte, să regenereze celulele din piele, din sânge sau din ficat, să înlăture, cu ajutorul enzimelor reparatorii, defectele din ADN (substanţa ereditară). Adeseori, toate acestea funcţionează fără un ajutor activ. Sistemul imunitar învinge fără probleme o răceală sau o infecţie intestinală, atâta vreme cât noi îi oferim organismului odihna necesară.
Dar lucrurile stau cu totul altfel, în cazul problemelor acute de sănătate. Cei ce se luptă cu un colon iritabil, migrene, reumatism, alergii sau dureri de spate persistente ar face bine să-şi activeze ţintit forţele vindecătoare, respectând cele 5 strategii pe care vi le prezentăm mai jos:

1. Eliberaţi drumul vindecării

Pentru a ne activa forţele de autovindecare pe care le avem de la naştere fiecare din noi, e nevoie, înainte de toate, să dăm la o parte blocajele pe care singuri ni le punem în drum. Este vorba despre deprinderile greşite ale vieţii de zi cu zi, pe care nu le mai simţim ca nocive: fast-food-ul, lipsa de somn, fumatul sau excesul de alcool. Cei ce dorm prea puţin, mănâncă în exces burgeri şi cartofi prăjiţi şi îşi menţin nivelul de stres ridicat anihilează complet capacitatea organismului de a se apăra, şi autovindecarea este blocată. Printre recomandări, mai ales pentru supraponderali, se află şi porţiile mai mici în farfurie. Reducerea caloriilor este una dintre cele mai eficiente măsuri, capabile să activeze vindecarea, mai ales în cazul afecţiunilor cronice.
După cum arată studiile, reducerea caloriilor atenuează artroza, hipertensiunea, diabetul şi migrenele, permiţând mecanismelor reparatorii genetice să funcţioneze mai bine.

2. Găsiţi-vă propria cale medicală

Experienţa arată că drumul spre vindecare nu este nici drept şi nici previzibil. Este nevoie, adeseori, de răbdare şi de flexibilitate. Pentru că bolile grave nu pot fi eradicate doar prin puterea plantelor, a luminii sau a gândirii. Celor ce combină inteligent medicina alopată cu metode complementare, tratamente cu plante, medicina tradiţională chineză sau indiană, acupunctură, homeopatie, mişcare şi sport, li se deschid noi perspective. În multe cazuri, chiar şi simpla decizie de a lua frâiele vindecării în propriile mâini produce primii paşi spre vindecare.
Recomandare: Întrebaţi medicul de familie ce metode alternative aţi putea folosi şi profitaţi de experienţa altor pacienţi.

3. Ieşiţi din zona de confort

O mare parte din forţele de autovindecare funcţionează după o schemă pe care medicii o numesc "principiul reacţiei la stimuli": un impuls din exterior, primit de organism, îi repune acestuia, încet-încet, în funcţiune forţa destabilizată. Acest impuls (de obicei este vorba de ceva care irită) este folosit de o mulţime de metode terapeutice: de la tratamentele cu apă caldă şi rece ale lui Kneipp, la acele înfipte în piele de acupunctori şi până la masajele musculare.
Şi puterea vindecătoare a mişcării funcţionează, parţial, după acest model. Activitatea fizică "împinge" dozat organismul să iasă din zona sa de confort. Succesele sunt, uneori, senzaţionale. Astmaticii "antrenaţi" fizic fac mai rar crize de sufocare, diabeticilor de tip 2 le scade nivelul glicemiei şi nevoia de insulină, iar persoanele cu depresii îşi recâştigă încrederea. Mişcarea ca medicament acţionează cu succes chiar şi în terapia anti-cancer. Mai ales în cazul cancerului intestinal, sportul reduce rata de mortalitate cu 30 de procente. Este mai mult decât s-ar putea spera de la chimioterapie.

4. Făceţi-vă aliaţi de nădejde

Relaţiile cu familia şi prietenii reduc numărul îmbolnăvirilor şi grăbesc regenerarea. Este o observaţie pe care o fac tot mai mulţi medici în legătură cu pacienţii lor. Persoanele cu forţe de autovindecare puternice se află, de regulă, într-un echilibru psihic şi social. Explicaţia o oferă psihoneuroimunologia, care se ocupă cu "colaborarea" dintre psihic şi imunitate. "Implicat în relaţiile sociale şi neapăsat de spaime sau de stresul cronic, sistemul imunitar al organismului funcţionează, în mod evident, mai bine", spun experţii.
Sprijinul vine şi din partea unor "susţinători" din alte "lumi": Dumnezeu, Iisus, Maica Domnului. Sute de studii ajung la concluzia că oamenii care urmează regulat o practică spirituală au nevoie de mai puţine calmante după o operaţie, depăşesc mai repede o depresie sau se vindecă mai uşor după un atac de cord. Faptul că spiritualitatea acţionează ca un medicament are multe cauze. Stresul dăunător poate fi, de pildă, redus, dacă ne putem "delega" grijile, către o instanţă superioară. Şi trăirea transcendentală din timpul meditaţiei sau al rugăciunii reprimă neliniştile lumeşti şi durerile.

5. Acordaţi-vă pauze regulate de odihnă (refacere)

Medicul dinăuntrul nostru atinge forma maximă atunci când organismul îşi găseşte odihna. Relaxarea stimulează procese extrem de importante din trup. Irigarea cu sânge se ameliorează, iar procesele inflamatorii cedează. Şi pentru că infecţiile produc numeroase boli, de la arterioscleroză, infarct miocardic şi reumatism, până la intestinul iritabil, odihna şi relaxarea acţionează ca un remediu universal. Practicaţi consecvent respiraţiile urmărite mental şi luaţi-vă mai multe pauze de relaxare pe zi.

Atenţie! 4 simptome care cer intervenţia medicului

Autovindecarea îşi are şi ea limitele ei. În cazurile următoare, trebuie consultat medicul:
* Febră: Dacă scade şi creşte brusc sau dacă ţine mai multe zile.
* Scăderea în greutate: Dacă se pierd peste 5% din totalul de kilograme în 3 luni (involuntar).
* Dureri de spate: Dacă apar însoţite de febră şi paralizie (la picioare).
* Dureri de cap: Dacă sunt puternice, însoţite de febră, ceafă înţepenită sau de simptome neurologice (de ex. dereglarea vederii).
Sursa: formula-as.ro

Articole despre autovindecare, vindecare naturala