facebook suntsanatos.ro    pinterest suntsanatos.ro    googleplus suntsanatos.ro    rss suntsanatos.ro

Iertarea nu are nimic de-a face cu celalalt

Spiritualitate

Există în viaţa voastră trei oameni pe care trebuie să-i iertaţi, pentru a vă elibera de sentimentele negative de vinovăţie, inferioritate, insuficienţă, faptul că nu sunteţi vrednici, de resentimente si mânie. Când veţi ierta si uita de aceste trei persoane, veţi avea un sentiment de eliberare si bucurie, iar viaţa va începe să se deschidă pentru voi, într-un mod minunat.

Primele două persoane pe care trebuie să le iertaţi sunt părinţii voştri.Indiferent dacă ei mai trăiesc sau nu, trebuie să vă hotărâţi, chiar astăzi, să-i iertaţi pentru fiecare lucru pe care l-au făcut şi care v-a rănit. Trebuie să-i iertaţi pentru fiecare nedreptate si pentru fiecare gest urât sau act de cruzime pe care aţi simţit că le-au făcut faţă de voi. Trebuie să vă ridicaţi deasupra tuturor suferinţelor din copilărie si să vă eliberaţi de ele, acceptând faptul că părinţii au făcut tot ce au putut ei mai bine cu ceea ce aveau.

iertare


Aproape toţi suntem încă supăraţi sau trişti pentru ceva ce unul dintre părinţii noştri, sau ambii, au făcut în copilăria noastră. Multe persoane în jur de 40-50 de ani au încă o stare de disconfort emoţional, pentru că nu şi-au iertat părinţii. O viaţă plină de resentimente este un preţ cumplit de plătit pentru ceva care, oricum, nu mai poate fi reparat. În multe cazuri, părinţii noştri nici nu conştientizează ce anume au făcut pentru ca noi să fim încă supăraţi. De obicei, nu-şi amintesc absolut nimic. Dacă le spunem de ce suntem încă supăraţi, ei vor fi adesea surprinşi, deoarece nici măcar nu-şi mai amintesc de evenimentul respectiv.

Numai atunci când vă iertaţi complet părinţii, deveniţi pe deplin şi în totalitate adulţi. Până atunci, în interiorul vostru sunteţi încă un copil, încă depindeţi emoţional de ei. Numai atunci când eliberaţi experienţele nefericite, trăite în copilărie si adolescenţă, puteţi avea o relaţie matură cu părinţii voştri. Pentru majoritatea oamenilor, cei mai buni ani din viaţă alături de părinţi încep în ziua în care îi iartă şi lasă în urmă toate experienţele negative acumulate în perioada cât au stat în casa lor.

A doua persoană pe care trebuie să o iertaţi poate fi oricine altcineva.
Trebuie să iertaţi necondiţionat fiecare persoană din viaţa voastră, care v-a rănit vreodată, într-un fel sau altul. Trebuie să iertaţi – fără excepţie – fiecare lucru rău, fără sens, negândit sau crud pe care cineva vi l-a spus sau l-a făcut. Refuzul de a ierta chiar şi o singură persoană poate fi, în sine, suficient pentru a submina, sau chiar distruge, fericirea voastră viitoare. Nu trebuie să vă placă acea persoană. Trebuie doar s-o iertaţi.
Iertarea este un act perfect egoist: nu are nimic de-a face cu celălalt, are de-a face doar cu pacea voastră interioară, cu fericirea voastră, cu propriul vostru succes şi propriul vostru viitor.
Poate cel mai stupid lucru cu putinţă este să fiţi încă supăraţi şi plini de resentimente faţă de o persoană căreia nu-i pasă deloc de voi. După cum a zis cineva: "N-am purtat ranchiună niciodată; în timp ce tu porţi ranchiuna, duşmanii tăi dansează".
Oricare ar fi situaţia, e sigur că v-aţi băgat singuri în ea. Indiferent dacă a fost o afacere, o investiţie, o slujbă sau o relaţie, voi aţi ales şi aţi luat deciziile care au făcut-o posibilă încă de la început şi e mai mult ca sigur că n-ar fi putut avea loc fără participarea voastră activă. Aţi fi putut-o opri. Aţi fost responsabili. Aţi fost liberi să alegeţi şi, din nefericire, aţi ales în mod greşit. Acum, lăsaţi-o să plece.

Chiar dacă nu aţi avut nimic de făcut în privinţa ei, chiar dacă aţi fost o terţă persoană total nevinovată, sunteţi, totuşi, responsabili pentru modul în care reacţionaţi. Sunteţi responsabili pentru voi si sentimentele voastre. Sunteţi liberi să decideţi ce faceţi începând cu acest moment – iar cea mai bună tactică dintre toate este să iertaţi.

A treia persoană pe care trebuie să o iertaţi este voi înşivă.
Trebuie să vă iertaţi pentru fiecare lucru prostesc sau grav pe care l-aţi spus sau făcut vreodată. Amintiţi-vă că nu sunteţi perfecţi. Faceţi greşeli. Faceţi şi spuneţi o mulţime de lucruri prosteşti, în timpul în care creşteţi şi vă maturizaţi. Dacă ar fi să mai faceţi odată acele lucruri, le-aţi face altfel, însă remuşcările şi regretele pentru greşelile din trecut nu servesc la nimic. Ele sunt semnul unui caracter slab. Remuşcarea este deseori folosită ca o scuză pentru a nu merge înainte. Toţi oamenii înţelepţi au făcut greşeli stupide, prosteşti. Aşa au devenit ei înţelepţi şi maturi. Acum trebuie să vă iertaţi pentru tot.
Iertarea este cheia dezvoltării mentale şi spirituale. Când începeţi să o practicaţi, deveniţi o persoană iertătoare, dovediţi trăsăturile de caracter ale celor mai mari personalităţi care au fost vreodată pe Pământ. Astfel, vă alăturaţi îngerilor.

Actul iertării începe cu procesul îndepărtării tuturor rezidurilor acumulate de vinovăţie, furie şi resentimente, care hrănesc sentimentele negative din subconştient. Practicarea regulată a iertării de bunăvoie a tuturor, pentru absolut orice greşeală, vă face mai calmi, mai buni, mai plini de compasiune şi mai optimişti.

BINE PENTRU SUFLET
În final, dacă aţi făcut ceva care a rănit pe cineva şi încă vă mai simţiţi prost pentru aceasta, cereţi-i scuze. Spuneţi: "iarta-ma".
Căinţa este bună pentru suflet. Ea vă eliberează de sentimentul că sunteţi de vină şi că nu meritaţi nimic bun, care însoţeşte senzaţia că aţi făcut ceva incompatibil cu idealurile voastre cele mai înalte. Nu contează cum reacţionează cealaltă persoană. Tot ceea ce contează este să aveţi curajul şi caracterul să vă asumaţi responsabilitatea pentru acţiunile voastre, să vă cereţi scuze şi să spuneţi că vă pare rău. Apoi, vă puteţi vedea de viaţă - lăsându-i şi pe ceilalţi să facă la fel.
BRIAN TRACY – SUCCESUL IN VIATA

Articole despre iertare