facebook suntsanatos.ro    pinterest suntsanatos.ro    googleplus suntsanatos.ro    rss suntsanatos.ro

Gutuia - "Marul de aur" al toamnei

Fructe

Adunând parcă tot soarele verii, galben-aurie şi cu un parfum inconfundabil, gutuia are aproape aceleaşi calităţi ca şi mărul, neîntâmplător făcând parte din aceeaşi familie. Specialiştii în medicina naturistă au atribuit gutuilor 100 de proprietăţi şi extraordinare valenţe terapeutice, ceea ce le face să fie cel puţin la fel de valoroase ca şi suratele lor, merele.

Gutuile au un conţinut foarte bogat în vitamine – B1, B2, B6, C, E, PP, provitamina A – şi minerale – calciu, fosfor, fier, cupru, sulf, potasiu şi sodiu – la care mai adăugăm tanin, protide, acizi organici. Graţie acestor substanţe active, prezintă proprietăţi antiinflamatorii, imunomodulatoare, antispastice, analgezice, astringente, emoliente, digestive, expectorante, diuretice, tonice. În plus, conţinutul ridicat de substanţe pectice contribuie la reducerea colesterolului şi implicit a riscului de apariţie a bolilor cardiovasculare, şi le conferă gutuilor proprietăţi detoxifiante, favorizând în special eliminarea metalelor grele.

Consumate ca atare sau uscate, sub formă de suc, nectar, compot sau dulceaţă, gutuile constituie mereu un desert delicios. Acum, când este sezonul lor, merită din plin să ne delectăm cu fructele aurii! Cu atât mai mult cu cât doctorul toamnei – gutuia, este un leac miraculos pentru o multitudine de afecţiuni.

gutui

Afecţiuni respiratorii

În plină toamnă, când se coc îmbietoarele gutui, este momentul să ne punem la punct sistemul imunitar, pentru a face faţă provocărilor iernii ce se apropie. Cu ajutorul acestor fructe parfumate vom putea să ţinem la distanţă infecţiile respiratorii specifice anotimpului rece. Datorită conţinutului bogat în principii active, ele sunt excelente tonice ale imunităţii (stimulează formarea anticorpilor şi ajută organismul împotriva infecţiilor) şi în plus favorizează refacerea organismului, atunci când este slăbit.

Specialiştii ne recomandă să le consumăm în stare proaspătă (fructul ajuns la maturitate şi bine copt), căci sunt eficiente în răceli, tuse (datorită proprietăţilor expectorante şi calmante) cât şi în alte afecţiuni respiratorii precum: faringite, bronşite, rinite, traheite, astm. Gutuile sunt indicate şi ca tratament adjuvant în pneumonii şi tuberculoza, caz în care se vor consuma şi seminţele. (Atenţie, însă, în cantităţi mari seminţele devin toxice!)

Din fructele ajunse la maturitate, bine coapte, se prepară tonice pentru afecţiuni respiratorii sau digestive.

Sucul de gutuie este recomandat cardiacilor, astenicilor, persoanelor cu probleme respiratorii şi celor care au frecvent indigestii. Se consuma, zilnic, câte un pahar, înainte de masă, vreme de 30 de zile.

Afecţiuni digestive

Gutuile sunt tonice digestive, facilitând motilitatea intestinală şi digestia, scăzând riscul apariţiei afecţiunilor inflamatorii intestinale şi a bolilor parazitare. Datorită conţinutului ridicat de taninuri, care le conferă proprietăţi astringente, ele sunt indicate în bolile diareice şi dizenterie.

Fiind puţin mai acide decât alte fructe, este posibil ca persoanele cu hiperaciditate gastrică să nu tolereze gutuile crude. În aceste situații, se pot consuma uscate sau sub formă de nectar (recomandat celor care suferă de ulcer gastric), compot sau dulceaţă. Spre deosebire de alte fructe, gutuile îşi păstrează majoritatea proprietăţilor terapeutice chiar şi atunci când au fost preparate termic. Altfel spus, dulceaţa şi compotul de gutui au aceleaşi efecte benefice în afecţiunile digestive ca şi fructele crude. Prin preparare termică însă sunt distruse unele vitamine, printre care şi vitamina C.

Datorită acidităţii sale, gutuia stimulează digestia şi poate fi adăugată în salatele de legume şi de fructe, înlăturând senzaţia de greutate în stomac ce apare după masă la persoanele cu o digestie înceată.

Împotriva greţii, arsurilor şi durerilor de stomac se bea dimineaţa, pe stomacul gol, un pahar cu suc de gutui. Opreşte imediat vărsăturile, alunga greaţa şi, în timp, ajuta stomacul să-şi refacă mucoasa.

Tot sucul de gutui, fiind un excelent tonic al intestinelor, cu efect antiinflamator, se recomandă să fie consumat câte 500 ml zilnic, dacă suferi de hemoroizi sau colon iritabil.

În caz de enterită sau enterocolită se indică să se bea zilnic un litru de decoct de gutui. Decoctul se prepară din două gutui la un litru de apă; se fierbe cinci minute şi se bea călduţ.

Pentru combaterea colitei de fermentaţie se amestecă o jumătate de kilogram de gutui cu miere şi se consumă pe parcursul unei zile.

Pentru copiii anemici, gutuia este un remediu foarte bun, deoarece fructul dulce-acrişor le stimulează pofta de mâncare. Un mic dejun hrănitor le poate fi pregătit din pulpa unei gutui dată pe răzătoare, două linguriţe de brânză de vaci şi două linguriţe de miere. Se va consuma imediat.

Afecţiuni hepatice

Gutuile stimulează buna funcţionare a ficatului şi totodată sunt un leac excelent în afecţiunile acestui organ. În perioada toamnei, în cazurile de hepatită cronică se recomandă cure de gutui. Cel mai indicat este sucul proaspăt, însă se pot consuma şi coapte sau sub formă de compot. Cura cu nectar de gutui, din care se bea câte un litru, timp de o lună, stimulează activitatea hepatică şi readuce gradat pofta de mâncare.
Recent, în coaja gutuilor au fost descoperite anumite substanţe antivirale care inhibă dezvoltarea virusurilor hepatice de tip A, B şi C.

Afecţiuni pancreatice

Principiile active prezente în gutui au efecte benefice şi asupra activităţii pancreasului. Sucul proaspăt face minuni în vindecarea pancreatitei, fiind o alternativă excelentă a medicaţiei clasice. În aceste cazuri, se recomandă cure de minim trei săptămâni de suc de gutui combinat în proporţii egale cu suc de mere – se bea câte un pahar din acest suc de trei ori pe zi.

Boli canceroase

Nivelul ridicat de fenoli și flavonide din pulpa fructului plasează gutuia în topul celor mai puternice arme împotriva radicalilor liberi. Substanțele antioxidante și în special vitamina B17, ce se găseşte cu precădere în seminţe, ajută organismul să distrugă celulele maligne, fără a le afecta pe cele sănătoase. Pentru aceasta se recomandă consumul de gutui proaspete și de suc sau nectar (preparat cu tot cu coajă), câte unu - două pahare zilnic.

Împotriva depresiei

Toate soiurile de gutui au o influenţă favorabilă asupra psihicului, îmbunătăţind starea de spirit. Consumate zilnic, gutuile contribuie la eliminarea depresiei, datorită substanţelor eterice cu proprietăţi antidepresive ce se găsesc în pulpa fructului.

Afecţiuni cardio-vasculare

Acidul citric și pectina din gutuie contribuie la scăderea colesterolului și la eliminarea substanțelor toxice din organism, protejând în acest fel sănătatea inimii și a vaselor de sânge. Dintre toate fructele care se coc toamna, gutuia are cel mai ridicat conținut de pectină, fiind recomandat să se consume cu regularitate.

Sucul de gutui sau gutuile proaspete sunt indicate cardiacilor și datorită conținutului ridicat de potasiu, ce contribuie la normalizarea tensiunii arteriale. În plus, prezența vitaminei C ajută la scăderea riscului de producere a accidentelor vasculare.

În curele de slăbire

Gutuia contribuie semnificativ la arderea rapidă a grăsimilor, astfel că nutriționiștii o recomandă persoanelor supraponderale pentru a-și normaliza greutatea. Deși are puține calorii, ea asigură starea de sațietate, iar conținutul bogat în fibre alimentare împiedică asimilarea grăsimilor. În plus, datorită proprietăților diuretice şi depurative, gutuile stimulează eliminarea toxinelor.
Pentru a elimina kilogramele în plus, este indicat să se consume două sau trei gutui în fiecare zi.

În plan psiho-mental

Pe lângă proprietățile antidepresive, gutuile elimină stresul și anxietatea, favorizând apariția unei stări de calm. Totodată, ele sunt foarte bune tonice cerebrale. Consumate mai ales în perioadele de suprasolicitare intelectuală, previn epuizarea nervoasă.

Alte indicații terapeutice ale gutuilor

Gutuia este recomandată și în tratamentul cistitei. În acest scop se folosește sucul de gutuie, până la 100 de ml zilnic, ca diuretic și dezinfectant.

Hemoragiile uterine pot fi ameliorate consumând câte un pahar de decoct de gutui uscate, de 2-3 ori pe zi.

În caz de intoxicații alimentare, medicamentoase sau cu alcool, pentru eliminarea cât mai rapidă a toxinelor din organism, se vor consuma gutui proaspete sau două - trei pahare de ceai verde îndulcit cu dulceață de gutui.

Beneficiile gutuii în uz extern

Extern, gutuile au o acțiune astringentă și tonică. Compresele cu suc de gutuie se folosesc pentru ameliorarea hemoroizilor și a fisurilor anale.

Fructul se poate aplica direct ca o compresă sau cataplasmă pe leziuni, pe articulații umflate și dureroase sau ȋn caz de dureri la nivelul mamelonului.

În cazul muşcăturilor de insecte se pune local o bucată de pânză îmbibată în suc de gutuie; compresa va înlătura substanțele iritante și rana se va vindeca rapid.

Sucul de gutuie este indicat și în tratamentul leucoreei. Se fac spălături vaginale și pe cât posibil se urmărește să se mențină sucul pentru trei ore în interiorul vaginului.

Maceratul din semințe de gutui (obținut din macerarea timp de 6 ore a unei lingurițe de semințe de gutui într-o cană cu apă rece) se poate folosi cu succes în tratarea diferitelor iritații ale pielii, a degerăturilor, hemoroizilor, a crăpăturilor apărute la nivelul sânilor și a arsurilor.

Compresele cu macerat din semințe sunt indicate și pentru unele afecțiuni de la nivelul ochilor, cum sunt blefaritele și conjunctivitele.

Igiena cavității bucale

O gutuie mâncată dimineata, pe stomacul gol, este un mijloc natural și eficient de a ne întări gingiile și remineraliza dinții. În plus, ne ajută să eliminăm ușor toxinele din organism și să ne redobândim tonusul. Iar câteva bucățele de gutuie mestecate după masă elimină mirosul neplăcut al respirației.

Sucul de gutuie este un medicament natural împotriva aftelor, ulcerelor bucale și a inflamațiilor gingivale.

În cosmetică

Pentru îngrijirea părului
Încă din antichitate, semințele de gutui erau recunoscute pentru beneficiile lor în menținerea frumuseții și sănătății părului. Utilizarea lor este recomandată în special pentru tratarea părului fragil, cu fire foarte subțiri și a celui gras, întrucât combate seboreea. De asemenea, sunt indicate pentru îndepărtarea mătreții.

Se folosește maceratul din semințe de gutui sau un gel de gutui, pe care îl aplicăm pe păr și pe pielea capului, masând ușor. Gelul se prepară dintr-o linguriță de semnițe pe care o fierbem în 250 de ml de apă, timp de 15 minute. Când lichidul dobândește un aspect gelatinos, oprim focul și îl filtrăm pentru a îndepărta semințele.
Acest remediu natural, utilizat cu regularitate, elimină totodată iritabilitatea pielii capului.

Pentru îngrijirea pielii
Sucul de gutuie are efecte miraculoase asupra pielii aspre, a ridurilor, a iritațiilor, îndepărtând senzația de uscăciune.

Maceratul din semințe de gutui este o loțiune eficientă pentru tenul obosit sau ușor iritat. Este indicat și pentru tratarea acneei, folosit de două ori pe zi, dimineața și seara. Împotriva coșurilor putem folosi și felii de gutui proaspăt tăiate, cu care ne ștergem zonele afectate.

Gutuile sunt utilizate în cosmetică și pentru evitarea apariției ridurilor sau pentru reducerea lor. Un excelent unguent antirid se poate obține din semințe de gutui măcinate foarte fin, peste care se adaugă puțin ulei de migdale sau de cocos.

Pielea aspră și petele inestetice de pe față pot fi îndepărtate cu ajutorul unei loțiuni obținute din coji de gutui (cojile de gutui se țin la macerat în alcool tare timp de 15 zile). Cu acest preparat tamponăm zilnic, de preferință seara, zonele afectate, pe tenul proaspăt spălat.

În încheiere, vă invităm încă o dată să profitați de acest dar minunat al toamnei: gutuia. Bucuria de a trăi izvorăște dintr-o viață sănătoasă, iar natura ne sprijină din plin să o avem.
Sursa: http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=8164

Articole despre fructe, gutui