Sunt sanatos si ma bucur de viata!

Tratarea herpesului - remedii naturale

Tratarea herpesului - remedii naturale


Medicina alopata (chiar si ramurile care beneficiaza de cele mai noi descoperiri stiintifice) nu are inca niciun tratament eficient impotriva virusului herpetic, dar sansele de a controla eruptia lui cresc surprinzator cand sunt folosite anumite combinatii specifice de metode naturale.
mojar2

Va propunem cateva remedii care, pe cat sunt de simple, pe atat sunt de eficiente. Acestea includ plante, unele alimente, eliminarea anumitor stari emotionale negative care preced aparitia herpesului si realizarea a patru exercitii psiho-fizice de Hatha Yoga considerate a fi regenerante.

Cuvantul "herpes" deriva din grecescul herpein si inseamna "a se tari" sau "a se scurge incet". Nu se poate estima cati oameni sufera in toata lumea de eruptiile herpetice faciale sau genitale, dar anumite studii vorbesc de peste 55 de milioane. Tratamentul medical standard nu ofera ameliorari semnificative in timpul unei eruptii (cu exceptia Aciclovirului care are insa, efecte limitate), dar care poate determina, in schimb, cresterea rezistentei virusului la medicamentele utilizate in mod obisnuit. Abia in anul 1960 cercetatorii in domeniul medical au dezvaluit cate ceva din misterele acestui virus, descoperind doua forme ale sale (la ora actuala se cunosc mai multe tipuri). Infectarea cu unul dintre ele face, de obicei, mult mai putin probabila infectia cu celelalte.

Fiecare tip de virus se mentine in stare latenta in tesutul nervos (si nu la suprafata pielii), adesea neproducand nici un simptom, pana ce anumite conjuncturi il reactiveaza. Aceasta caracteristica a sa de "a hiberna" dupa infectia si manifestarea initiala face ca virusul herpetic sa fie dificil de eliminat. In general este "trezit" din "adormire" de slabirea sau suprimarea activitatii sistemului imun.

Cele doua tipuri de virus care determina majoritatea eruptiilor herpetice, au fost denumite pe scurt: HSV1 (Herpes Simplex Varietatea 1), responsabil de leziunile ce apar in general de la talie in sus (desi pot aparea oriunde pe corp) si HSV2 (Herpes Simplex Varietatea 2), virusul care ataca de obicei de la brau in jos, (herpesul genital).

La om, herpesul se manifesta cel mai frecvent pe mucoase si pe pielea adiacenta acestora, zonele cele mai vizate fiind, de aceea, buzele si vaginul. Oricum, eruptia sub forma de basicute sau inflamatii reci (cazul bolii "zona Zoster") poate aparea in aproape orice parte a corpului. Pielea prea umeda sau a carei protectie naturala a fost compromisa prin ranire sau prin traumatizari diverse este un mediu ideal pentru transmiterea si proliferarea herpesului.

Starile emotionale stresante pot precede eruptia

Gura este locul predilect pentru eruptiile herpetice. Deoarece pielea din jurul buzelor este mai expusa mediului decat cea genitala, basicutele apar aici mai frecvent. Inflamatiile reci, in mod obisnuit, apar la nivelul liniei de bordura a buzelor - punctul unde membrana mucoasa a gurii intalneste pielea fetei. In unele cazuri senzatiile de furnicaturi sau mancarime sunt semnalul pentru o eruptie herpetica iminenta. Inflamatiile ulcerate care apar in gura pot fi herpes, dar mai probabil sunt ulceratii aftoase. Crapaturile deschise inflamate (ragade) care apar la coltul gurii pot fi mai degraba semnul unei deficiente de vitamina B2 (riboflavina), decat o eruptie herpetica.

Sistemul imun reprezinta prima linie defensiva impotriva virusului herpetic.

In concordanta cu cercetarile dr. Wayne Diamond, naturopat si psihoterapeut din Finlanda, exista doua feluri de stari stresante emotional si care preced, aproape intotdeauna, in mod specific, eruptiile herpetice. Unul cuprinde sentimentele de manie sau teama, celalalt cuprinde nesiguranta sau teama de infrangere. Aceste trairi emotionale se manifesta in exterior in variate moduri, afectand functionarea sistemului glandular ce guverneaza sistemul imun. "Daca intelegem cum ne afecteaza stresul - explica dr Diamond - vom urmari sa-i reducem efectele si sa mentinem astfel rezonanta cu starea de sanatate a mintii si a corpului".

Cand oamenii se confrunta cu stresul ori cu anxietatea, in organismul lor apar modificari teribile. Temperatura corpului creste si interfereaza cu mecanismele normale de absorbtie a alimentelor, mari cantitati de acid fiind secretate in stomac si absorbite apoi in circuitul sanguin. Aciditatea crescuta a sangelui provoaca iritatii la nivelul tesuturilor unde stationeaza virusul herpetic, ceea ce poate creste ingrijorator probabilitatea declansarii eruptiei in zona fetei sau a organelor sexuale, iar, in cazul zonei Zoster, oriunde pe suprafata corpului. Solutia oferita de dr. Diamond este mentinerea unui mediu intern alcalin (vezi mai jos).

Primul lucru ce trebuie facut este eliminarea stresului din viata de zi cu zi. Somnul, de exemplu, ajuta la refacerea zilnica a corpului psihic si mental. Asigurand organismului nostru necesarul de somn, ne va fi mai usor sa rezolvam problemele zilei ce urmeaza si vom reduce sau chiar vom evita iritabilitatea si anxietatea. Petrecand zilnic si cu regularitate un anumit timp in meditatie sau numai relaxandu-ne, dam corpului sansa de a orienta energiile spre interior, pentru a se revitaliza si reface singur. In multe cazuri, realizarea acestor aspecte simple va fi suficienta pentru a controla reaparitia eruptiilor herpetice.

Cele mai eficiente remedii

Din punct de vedere terapeutic, Yoga ofera cateva excelente metode practice, posturi (asana-e) care calmeaza si echilibreaza sistemul nervos. Practicandu-le in mod regulat si cu perseverenta dobandim un extraordinar suport pentru orice alt demers profilactic mentionat anterior aici.

Apreciate pentru capacitatea de a calma, energiza, echilibra si odihni mintea si corpul, aceste asana-e sunt considerate regenerative.
Pentru a va face mai comoda practica urmatoarelor patru posturi, puteti utiliza paturi sau saltelute.
Sarvangasana (Stand pe umeri)
Halasana (Postura plugului)
Shirshasana (Stand pe cap)
Shavasana (Relaxarea completa)

Ceai anti stres
4 parti urzica (Urtica Dioica)
3 parti paie de ovaz (Avena Satina)
3 parti musetel (Matricaria Chamomilla)
1 parte frunze de tataneasa (Symphytum officinalis)
1 parte sunatoare (Hypericum perforatum)
1 parte gura lupului (Scutellaria altissima)
1 parte floarea suferintei (Passiflora incorieda)

Folositi 4-6 linguri de amestec la 1 litru de apa. Puneti plantele in apa rece si lasati la foc mic pana se incalzeste putin. Tineti oala acoperita. Luati oala de pe foc si lasati-o 20 de minute. Strecurati maceratul. Eventual il puteti raci. Consumati zilnic, timp de cateva saptamani, dar si ori de cate ori va simtiti mai stresat.

Tratament extern cu aloe

O crema protectoare sau putina pudra de oxid de zinc aplicata pe zonele unde au avut loc eruptiile herpetice protejeaza pielea sensibila de efectele daunatoare ale razelor ultraviolete. Uleiuri precum cel de muscata (Pelargonium odoratissimum solami) sau cel de eucalipt (Eucalyptus) si tinctura de mirt (Commiphora myrrha), aplicate direct pe inflamatiile reci la fiecare cateva ore, reduc durerea si grabesc vindecarea.

De asemenea, Aloe vera gel calmeaza, usuca si ajuta efectiv in vindecarea inflamatiilor herpetice. Se aplica gelul direct pe regiunile inflamate. Se poate utiliza si sucul obtinut prin presare dintr-o frunza proaspata de aloe.

Alimente alcaline

Terapeutii holistici, atat occidentali cat si ayurvedici sau traditionali chinezi, cred ca o buna nutritie este esentiala pentru combaterea herpesului. Ca urmare, este necesara eliminarea alimentelor ce produc cresterea aciditatii in organism si inlocuirea lor cu alimente care determina un mediu intern alcalin. Alimentele foarte acide care trebuie sa fie evitate sunt: rosiile, vinetele, ardeiul gras, cartofii albi; citricele; zaharul, faina alba; alimentele prajite; preparatele din lapte si bauturile cofeinizate, toate lichidele acidulate, muraturile, otetul.

Pentru a creste alcalinitatea, se recomanda o dieta cu frunze de vegetale verzi, cereale si, in mod special, orez integral. Pentru aportul de proteine vegetale, introduceti in alimentatie fasolea, lintea, soia, nautul, bobul. Pentru a micsora sansa viitoarelor aparitii ale eruptiilor herpetice, evitati alimentele bogate in arginina (un aminoacid ce intra in compozitia unor alimente) - nuci, alune, seminte de cereale in exces si ciocolata.

Pentru fortificarea sistemului imun, includeti plante ca Echinaceea augustifolia, radacina de brusture (Arctium lappa) si usturoi proaspat. Puteti adauga si un supliment de zinc, dar numai in perioadele de vulnerabilitate, cum sunt menstruatia, boala, calatoriile lungi si perioadele de stres acut.

Cercetarile efectuate in ultima perioada in lume pentru a gasi remedii care sa produca usurarea episoadelor dureroase din timpul eruptiilor herpetice au pus in evidenta faptul ca posibilitatile cele mai eficiente de ameliorare pe termen lung le furnizeaza tot remediile naturale. Schimbarea dietei sau a modului de viata ori introducerea asana-elor regeneratoare in programul zilnic de yoga, au un efect benefic puternic la nivel general, influentand in mod pozitiv starea de sanatate, mult mai mult decat orice alta cura cunoscuta.

Fitoterapie

Asmatui (Herba Anthriscus cerefolium) - macerat de planta proaspata, 50 g/l, 4 cesti/zi
Iarba mare (Inula helenium) - macerat de radacini - 30 g/l, 4 cesti/zi
Lasnicior (Solanum dulcamara)
- intern: macerat din 50 g ramuri uscate si maruntite la un litru de apa, o cana pe zi
- extern: comprese cu infuzie 60 g/l

Levantica (Lavandula augustifolia) - tinctura (100 g flori la 500 ml alcool, macerate 30 de zile) - comprese sau badijonari
Pelin (Artemisia absinthium) - vin diuretic din 125 g cenusa de pelin bine arsa, macerata 5 ore cu vin alb, apoi strecurata (2 lingurite pe zi)
Sapunarita sau Ciuin rosu (Saponaria officinalis)
-intern: decoct de frunze (5 min) - 30 g/l, 4 pahare/zi
-extern: cataplasme cu frunze proaspete strivite sau comprese cu decoct de frunze (100 g/l)

Talpa ursului (Acanthus mollis) - bai
Trei-frati-patati (Viola tricolor), unghia gaii (Astragalus clyciphyllus), angelica (Angelica archangelica) - radacina, mesteacan (Betula verrucosa) - coaja, coada soricelului (Achillea millefolium), patlagina (Plantago lanceolata), roinita sau melisa (Melissa officinalis), salvie (Salvia officinalis), soc (Sambucus nigra), macinate fin si amestecate in parti egale, cate 1 g din amestec, sublingual, de 4 ori pe zi, timp de 20 zile.

Text dr. Savel Calinescu, Revista Yoga Magazin nr. 17



Navigare rapida: Fitoterapie Tratarea herpesului - remedii naturale