Creierul indragostit - Documentare | SuntSanatos.ro
facebook suntsanatos.ro    pinterest suntsanatos.ro    googleplus suntsanatos.ro    rss suntsanatos.ro

Creierul indragostit

Documentare


De ce ne dorim dragostea cu atâta înfocare, chiar până în punctul în care am fi dispuşi să ne pierdem viaţa pentru asta? Pentru a afla mai multe despre nevoia noastră reală, fizică pentru dragostea romantică, Helen Fisher şi echipa sa de cercetare au studiat, cu ajutorul RMN-ului funcţional, oameni îndrăgostiţi -- şi oameni care tocmai fuseseră părăsiţi.
creierul-indragostit

Împreună cu colegii mei, Art Aron şi Lucy Brown, precum şi cu alţi colegi,  am studiat 37 de oameni, îndrăgostiţi nebuneşte ,  cu ajutorul RMN-ului funcţional.  17 care erau îndrăgostiţi şi fericiţi, 15 care tocmai fuseseră părăsiţi,  şi de-abia am început cel de-al 3-lea experiment:  studiul oamenilor care declară că sunt încă îndrăgostiţi de partenerul lor,  dupa 10 - 25 de ani de căsătorie.  Deci, aceasta este pe scurt povestea respectivului studiu.

În junglele din Guatemala, în Tikal, se află un templu. A fost construit de către marele rege Sun, al celui mai mare oraş-stat, al celei mai mari civilizaţii americane -- civilizaţia Maya. Numele său era Jasaw Chan K'awiil. Avea o înălţime de 1,80 m. A trăit până la 80 de ani şi a fost înmormântat în acest monument în anul 720 D.C. Inscripţiile mayaşe susţin că a fost profund îndrăgostit de soţia lui. Astfel că a construit un templu în onoarea ei, faţă în faţă cu propriul său templu. Şi în fiecare primăvară şi toamnă, exact la echinocţiu, soarele răsare în spatele templului său, şi acoperă perfect templul soţiei cu umbra sa. Şi în timp ce soarele apune în spatele templului soţiei, scaldă perfect templul lui cu umbra ei. Dupa 1300 de ani, aceşti doi îndrăgostiţi încă se ating şi se sarută din mormintele lor.

Oamenii iubesc oriunde în lume. Cântă din dragoste, dansează din dragoste, compun poeme şi poveşti de dragoste. Spun mituri şi legende despre dragoste. Tânjesc după dragoste, trăiesc pentru dragoste, omoară din dragoste şi mor din dragoste. Precum Walt Whitman spunea odată: "Aş risca totul pentru tine." Antropologii au găsit dovada existenţei dragostei romantice în 170 de societăţi. Nu au găsit încă o societate care să nu fi experimentat dragostea.

Dar dragostea nu este întotdeauna o experienţă fericită. Într-unul dintre cursurile elevilor de colegiu, aceştia au pus mai multe întrebări despre dragoste, dar primele două care mi-au atras atenţia au fost următoarele: "Ai fost vreodată respins de către cineva pe care îl iubeai cu adevărat?" Şi cea de-a doua întrebare a fost, "Ai părăsit vreodată pe cineva care te iubea cu adevărat?" Şi aproape 95%, dintre bărbaţi şi femei deopotrivă, au răspuns afirmativ la ambele întrebări. Aproape nimeni nu iese teafăr dintr-o poveste de dragoste.

Deci, înainte de a începe să vă povestesc despre creierul uman, aş vrea să vă citesc ceea ce cred că este cel mai puternic poem de dragoste de pe acest pământ. Mai sunt şi alte poeme de dragoste, care sunt la fel de bune, bineînţeles, dar nu cred că acesta poate fi întrecut. A fost spus de un indian Kwakutl anonim, din sudul Alaskăi, unui misionar în 1896 şi iată-l! Nu am mai avut niciodată oportunitatea de a-l spune. "Foc îmi aleargă prin trup cu durerea de a te iubi, durerea îmi aleargă prin trup cu focul dragostei mele pentru tine. Durere ca un vulcan gata să erupă cu dragostea mea pentru tine, consumată de focul dragostei mele pentru tine, Îmi amintesc ce mi-ai spus. Mă gândesc la dragostea ta pentru mine, Sunt sfâşiat de dragostea ta pentru mine. Durere şi mai multă durere, unde pleci cu dragostea mea? Mi se spune că vei pleca de aici. Mi se spune că mă vei lăsa aici. Trupul îmi este amorţit de durere. Aminteşte-ţi ce ţi-am spus, dragostea mea. Adio, dragostea mea, adio." Emily Dickinson scria cândva: "Despărţirea este tot ceea ce avem nevoie pentru a cunoaşte iadul." Câţi oameni au suferit de-a lungul milioanelor de ani de civilizaţie umană? Câţi oameni din jurul lumii dansează euforic în chiar această clipă? Dragostea romantică este una dintre cele mai puternice senzaţii de pe planetă.

Aşa că, acum câţiva ani, am decis să aprofundez creierul uman pentru a studia această nebunie. Primul nostru studiu, asupra oamenilor care erau îndrăgostiţi şi fericiţi, a fost publicat la scară largă, aşa că o să spun foarte puţine lucruri despre acesta. Am înregistrat activitate într-o micuţă fabrică de la baza creierului numită aria tegmentară ventrală. Am înregistrat activitate în nişte celule numite celulele ApEn. Sunt celulele care produc de fapt dopamina, un stimulent natural, şi îl distribuie către mai multe regiuni din creier. Într-adevăr, aceasta regiune, aria tegmentară ventrală, este parte a sistemului cerebral de recompensare. Este sub procesul de gândire cognitiv. Sub emoţii. Este ceea ce numim miezul reptilian al creierului, asociat cu dorinţa, motivaţia, concentrarea şi pofta. De fapt, aceeaşi regiune cerebrală în care am înregistrat activitate devine activă şi în momentul în care simţiţi efectul de agitaţie al cocainei.

Dar dragostea romantică este mult mai mult decât un nivel ridicat de cocaină -- cel puţin din cocaină îţi revii. Dragostea romantică este o obsesie. Te domină. Îţi pierzi simţul de apreciere a sinelui. Nu poţi să nu te gândeşti la o altă persoană. Cineva s-a instalat pur şi simplu în capul tău. După cum un poet japonez din secolul al VIII-lea spunea: "Dorul meu nu încetează niciodată." Dragostea este de neîmblânzit. Şi obsesia se poate agrava atunci când eşti respins.

Chiar acum, împreună cu Lucy Brown, neurocercetătorul proiectului nostru, ne uităm la datele oamenilor care au fost studiaţi cu ajutorul RMN-ului funcţional după ce tocmai fuseseră părăsiţi. A fost foarte dificil de fapt să punem aceşti oameni în aparatul de studiu datorită stării foarte proaste în care se aflau. (Râset) Am înregistrat activitate în trei regiuni cerebrale. Am găsit activitate în exact aceeaşi regiune cerebrală asociată cu dragostea romantică intensă. Ce târg prost. Ştii, când ai fost părăsit, primul lucru pe care doreşti să-l faci este să uiţi de acea fiinţă umană, şi apoi să-ţi continui viaţa, dar nu, din contra, o iubeşti şi mai mult. După cum spunea poetul roman Terence, "Cu cât mai slabă mi-e speranţa, cu atât mai fierbinte mi-e dragostea." Şi într-adevăr, acum ştim şi de ce. 2000 de ani mai târziu, putem explica cum se reflectă asta în creierul uman. Sistemul cerebral, sistemul de recompensare pentru dorinţă, motivaţie, poftă, concentrare, devine mai activ atunci când nu poţi obţine ceea ce îţi doreşti. În acest caz, premiul cel mare al vieţii este un partener de viaţă potrivit.

Am înregistrat activitate şi în alte regiuni ale creierului -- într-o arie asociată cu calculul câştigurilor şi pierderilor. Ştii, când stai întins acolo, te uiţi la imagine, eşti în acea maşinărie şi analizezi ceea ce nu a mers bine. Ce şi cum am pierdut? De fapt, Lucy şi cu mine avem o mică glumă despre asta. Vine dintr-o piesă a lui David Mamet, unde sunt doi artişti care se contrează şi femeia îl contrazice pe bărbat, iar bărbatul o priveşte şi îi spune: "Oh, eşti un ponei cam rău, nu o să pariez pe tine." Şi într-adevăr, este acea porţiune a creierului, miezul nucleilor accumbens, care devine activă în timp ce-ţi calculezi câştigurile şi pierderile. Este de asemenea acea regiune a creierului care devine activă atunci când eşti dispus să-ţi asumi un risc enorm pentru pierderi şi câştiguri uriaşe.

Şi nu în ultimul rând, am înregistrat activitate într-o regiune cerebrală asociată cu ataşamentul profund faţă de o altă persoană. Nu-i de mirare deci că oamenii suferă peste tot în jurul lumii şi că există atâtea crime pasionale. Când ai fost respins în dragoste, nu numai că eşti acaparat de sentimente de iubire romantică, dar te simţi şi profund ataşat de acel individ. Mai mult, acest circuit cerebral de recompensare funcţionează şi simţi energie intensă, concentrare maximă, motivaţie puternică şi dorinţa de a risca tot pentru a câştiga premiul cel mare al vieţii.

Ce am învăţat din acest experiment şi aş vrea să împărtăşesc lumii întregi? În primul rând, am ajuns la concluzia că dragostea romantică este un instinct, instinctul fundamental de reproducere. Nu instinctul sexual -- instinctul sexual te face să-ţi cauţi o serie întreagă de parteneri. Dragostea romantică îţi permite în schimb să-ţi focusezi energia reproductivă catre un singur partener odata, sa-ti conservi aceasta energie, si sa incepi procesul de imperechere doar cu acel partener. Cred ca din toata literatura poetica pe care am citit-o despre iubirea romantica, poezia care sumarizeaza iubirea romantica cel mai bine ii apartine lui Platon si dateaza de mai bine de 2000 de ani. El spunea "Zeul iubirii traieste intr-o stare de necesitate. Este o nevoie. Este o dorinta puternica. Este un dezechilibru homeostatic. Asemeni foamei si setei, este aproape imposibil sa te sustragi." De asemenea, am ajuns sa cred ca iubirea romantica este un viciu: un viciu minunat atunci cand totul merge bine, si un viciu oribil atunci cand nu merge bine.

Si intr-adevar, are toate caracteristicile unui viciu. Te concentrezi asupra personaei, te gandesti obsesiv la aceasta, o doresti cu infocare, distorsionezi realitatea, esti dispus sa risti enorm pentru a cuceri aceasta persoana. Are, de asemenea, principalele trei caracteristici ale dependentei. Toleranta -- doresti sa vezi persoana respectiva mai mult, din ce in ce mai mult -- retragere, si in cele din urma, revenire. Am o prietena care este in proces de revenire dupa o poveste amoroasa teribila; trecusera aproximativ 8 luni, incepuse sa se simta mai bine. Si alaltaieri, in timp ce conducea, a auzit dintr-o data la radio o melodie care i-a amintit de acel barbat. Si -- nu numai ca acea dorinta puternica a revenit, dar a fost nevoita sa traga pe dreapta ca sa poata plange. Deci, un lucru pe care as dori sa-l inteleaga comunitatea medicala, si comunitatea legala, si chiar si comunitatea universitara, e acela ca iubirea romantica este, intr-adevar, una dintre substantele care provoaca cea mai mare dependenta de pe Pamant.

As vrea sa mai spun lumii ca si animalele iubesc. Nu exista animal pe aceasta planeta care sa copuleze cu "orice". Prea batran, prea tanar, prea jegos, prea prost si nu o va face. Doar daca este inchis intr-o cusca de laborator -- si stii, daca iti petreci intreaga viata intr-o mica cusca, nu iti mai permiti sa fii la fel de pretentios in legatura cu partenerii de sex -- dar am studiat o suta de specii, si oriunde in salbaticie, animalele au favoriti. De fapt etologii stiu asta. Exista mai mult de 8 cuvinte pentru ceea ce ei numesc favoritism animal: selectivitate proceptiva, optiunea pentru un partener, optiunea femelei, optiune sexuala. Si intr-adevar, exista trei articole academice care au studiat aceasta atractie, ce poate dura doar o secunda, dar care este o atractie indubitabila, si fie aceeasi regiune cerebrala, acel sistem de recompensare, fie substantele chimice ale acelui sistem recompensator, erau implicate. De fapt, cred ca aceasta atractie animala se poate manifesta instant -- poti vedea un elefant repezindu-se practic spre un alt elefant. Si am convingerea ca aici se afla originea a ceea ce noi numim "dragoste la prima vedere."

Oamenii ma intreaba adesea daca ceea ce stiu despre dragoste m-a menajat in vreun fel. Si afirm modest ca prea putin. Poti cunoaste absolut toate ingredientele unei prajituri de ciocolata, dar cand stai jos si incepi sa mananci prajitura, inca te poti bucura de savoarea acesteia. Cu siguranta si eu fac aceleasi greseli pe care le face toata lumea, dar intr-adevar, aceste studii mi-au aprofundat intelegerea si compansiunea pentru intreaga omenire. De fapt, in New York, ma surprind adesea uitandu-ma catre carucioarele de copii si parandu-mi un pic rau pentru bebelusi, si uneori chiar imi pare un pic rau si pentru puiul ce mi-e servit drept cina, cand ma gandesc cat de intens este acest sistem cerebral. Cel mai recent experiment al nostru a fost pus la cale de catre colegul meu, Art Aron, care a studiat, cu ajutorul RMN-ului functional, oameni ce se aflau in relatii de lunga durata si care declarau ca sunt inca indragostiti de partenerul lor. Am studiat 5 persoane pana acum, si intr-adevar, am descoperit exact acelasi lucru. Aceste persoane nu mint. Regiunile cerebrale asociate cu dragostea romantica intensa, inca sunt active dupa 25 de ani de relatie.

Mai sunt multe intrebari despre dragostea romantica care asteapta raspuns inca, ca si multe intrebari care mai trebuiesc formulate. Intrebarea care ma preocupa in chiar acest moment, si asupra careia nu o sa ma opresc decat pentru cateva momente si apoi o sa inchei, este urmatoarea "de ce anume ne indragostim de o anumita persoana, si nu de o alta?" Niciodata nu mi-ar fi preocupat acest lucru, daca situl de dating "Match.com", nu ar fi venit la mine acum 3 ani sa-mi puna aceasta intrebare. Si am recunoscut ca nu cunosc raspunsul. Stiu ceea ce se intampla in creier cand te indragostesti, dar nu stiu care este motivul pentru care te indragostesti de o anumita persoana mai degraba decat de o alta. Si uite cum mi-am petrecut ultimii trei ani studiind acest aspect. Exista multe motive pentru care te poti indragosti de o persoana anume mai degraba decat de o alta, o sa-ti spuna psihologii. Astfel, avem tendinta de a ne indragosti de o persoana cu un statut socio-economic asemanator, cu acelasi nivel general de inteligenta, cu acelasi nivel general de frumusete, cu aceleasi valori religioase. Copilaria joaca si ea un rol, fara indoiala, dar nimeni nu stie in ce mod. Si aceasta este cam tot ceea ce stiu psihologii. Nu, nu au descoperit inca calea prin care doua personalitati se potrivesc si fac o relatie sa mearga bine.

Asa ca mi-a trecut prin minte ca poate tocmai biologia este aceea care te face sa te simti atras de anumite persoane mai degraba decat de altele. Si am conceput un chestionar pentru a vedea in ce masura se manifesta urmatoarele substante chimice: dopamina, serotonina, estrogen si testosteron. Cred ca am descoperit patru tipuri largi de personalitati asociate cu proportia acestor patru substante chimice din creier. Si pe acest site de dating pe care l-am creat, numit Chemistry.com, am pus o serie de intrebari pentru a vedea gradul in care utilizatorii manifesta aceste substante chimice, si observ cine pe cine alege sa iubeasca. 3.7 milioane de oameni au completat chestionarul in America, si aproximativ 600.000 de oameni din 33 de alte tari. Adun datele in acest moment, si la un anumit punct -- o sa fie intotdeauna magie in dragoste, dar cred ca sunt mai aproape de a intelege de ce anume, atunci cand intri intr-o camera si toata lumea din jur are un statut asemanator tie, acelasi nivel general de inteligenta, acelasi nivel general de frumusete, nu te simti totusi atras de cei toti aflati in incapere. Cred ca biologia este explicatia. In cativa ani o sa ajungem sa intelegem toate tipurile de mecanisme cerebrale care ne fac sa ne simtim atrasi de o anumita persoana mai degraba decat de o alta.

Asa ca o sa inchei cu asta. Acestia sunt inaintasii mei. Faulkaner afirma odata "Trecutul nu este mort, nici macar nu este trecut." Intr-adevar, caram o groaza de bagaj, din trecut, in creierul uman. Astfel, exista un lucru care ma determina sa-mi continui studiile pentru intelegerea naturii umane, si aceasta imi aminteste de acest lucru. Este vorba despre relatia care se naste intre doua femei. Femeile tind sa dezvolte un soi de intimitate pe care barbatii nu o dezvolta. Femeile devin intime vorbindu-si fata in fata. Ne intoarcem una catre cealalta, ne privim prelung si vorbim. Aceasta este intimitatea pentru femei. Cred ca asta este consecinta milioanelor de ani in care femeile si-au tinut copilul in fata lor, mangaindu-l, mustruluindu-l, educandu-l cu vorbe. Barbatii tind sa devina intimi in timp ce fac lucruri stand alaturi. (Raset) Indata ce unul dintre barbati ridica privirea, celalalt isi va intoarce privirea in alta directie. (Raset) Cred ca asta este consecinta milioanelor de ani in care barbatii stand in spatele tufisurilor, priveau drept inainte, incercand sa tinteasca vreun bivol in cap cu o piatra. (Raset) Cred ca milioane de ani barbatii si-au infruntat dusmanii stand alaturi. Deci afirmatia mea finala este ca "dragostea exista in noi". Aceasta este profund incastrata in creierul nostru. Iar provocarea consta in a ne intelege unul pe celalalt.

Articole despre creier