Cele trei cerinte fundamentale pentru a avea o viata | SuntSanatos.ro
facebook suntsanatos.ro    pinterest suntsanatos.ro    googleplus suntsanatos.ro    rss suntsanatos.ro

Cele trei cerinte fundamentale pentru a avea o viata sanatoasa

Ayurveda

Stiinta milenara a vietii - AYURVEDA - ne indica faptul ca pentru atingerea si mentinerea unei cat mai bune stari de sanatate si armonie este necesar ca omul sa respecte trei cerinte fundamentale:

spirit31

1. o alimentatie naturala sanatoasa,
2. o odihna regeneratoare corespunzatoare,
3. controlul deplin asupra potentialului creator-sexual.  


Daca aceste trei cerinte vitale esentiale sunt in mod constant indeplinite, fiinta umana poate atinge si mentine apoi o excelenta stare de sanatate si poate astfel avea o viata lunga si fericita.
Intocmai cum un trepied nu poate ramane in pozitie verticala daca nu are cele trei picioare de spirijin intacte, la fel si starea de sanatate a omului se bazeaza pe respectarea acestor trei cerinte vitale esentiale. Aceasta viziune ayurvedica este foarte practica si este deosebit de utila tuturor fiintele umane, indiferent de varsta sau sex, indiferent de tara sau de nivelul lor intelectual.

In mod natural, pentru a-si putea mentine nealterata starea de sanatate si pentru a putea trai o viata lunga si fericita, omul intelept trebuie intotdeauna sa urmareasca sa cunoasca foarte bine si totodata sa respecte TOATE aceste trei cerinte esentiale ale unei vieti fericite. Daca doar una dintre aceste cerinte este neglijata, ea va tinde sa slabeasca si vigilenta noastra de a respecta celelalte doua.

Daca noua nu ne pasa ce mancam, daca mancam haotic, orice si oricum, fara sa tinem cont de principiile unei alimentatii sanatoase, dupa aceea, in scurt timp, vom constata ca nici odihna nu mai este satisfacatoare sau vom vedea ca nu vom mai putea avea un somn linistit, ori vom constata ca ne este mult mai dificila exercitarea controlului asupra dorintelor si a potentialului sexual.

In mod similar, daca noi nu avem un somn odihnitor sau daca neglijam in mod constant necesitatea de a ne odihni atunci cand avem nevoie, aceasta va conduce gradat la dereglarea obisnuintelor alimentare sanatoase si la diminuarea capacitatii de control asupra potentialului sexual.

De asemenea, de fiecare data cand starea mentala de autocontrol se altereaza, aceasta ne face sa intampinam dupa aceea dificultati in realizarea continetei sexuale si apoi, in consecinta vom tinde sa ne confruntam cu dezechilibre atat in ceea ce priveste hrana sanatoasa, cat si odihna corespunzatoare.

Este prin urmare important sa retinem ca daca atunci cand simtim ca ne este foame (si daca stim ca avem un sistem digestiv sanatos) noi ne vom hrani intr-un mod echilibrat si natural, sau daca dupa o munca grea (fie ea fizica sau mentala) noi ne vom odihni suficient cat pentru a ne regenera, si de asemenea, daca in mod constant vom urmari sa ne controlam simturile, avand totodata o activitate sexuala controlata si sanatoasa, toate acestea vor reprezenta pentru noi o baza puternica pentru atingerea si mentinerea unei stari de sanatate perfecta, cat mai mult timp.

Acest subiect este dezvoltat pe larg in cadrul "Programului National de promovare a stiintei milenare a vietii - AYURVEDA" initiat si sustinut de Asociatia Nationala pentru promovarea Medicinelor Neconventionale - AMN

sursa: ayurvedaromania.ro

Articole despre


Articole din Ayurveda