Sunt sanatos si ma bucur de viata!

Kombucha - Utilizare si contraindicatii

Kombucha - Utilizare si contraindicatii

In jurul anilor 220 I.Hr., în China, în timpul dinastiei Tsin, ciupercile erau considerate a avea efecte magice. Una era însă preţuită şi apreciată, mai presus de celelalte, şi anume `Divina Che` (Ganoderma japonicus Lloyd), cunoscută chinezilor ca `Ling-tsche`. în 414, impăratul japonez Inkyo a fost tratat de problemele sale digestive de către medicul Kombu care probabil că a folosit în acest scop `Divina Che`, Impăratul nu numai că s-a vindecat ca prin farmec, dar s-a simţit şi mai tanăr şi mai viguros ca niciodată. Entuziasmat, el a numit ciuperca dupa numele medicului care a adus-o - Kombucha. Era o vieţuitoare stranie: creştea numai în ceai negru îndulcit, se dezvolta rapid ca o masă gelatinoasă şi nu prea plăcută la vedere, iar lichidul gălbui obţinut prin filtrarea sa avea un gust foarte plăcut şi înviorător.
kombucha

Istoricii consideră că ceaiul obţinut prin fermentarea acestei ciuperci a fost folosit la început pentru efectele ei curative în estul îndepărtat - în principal în Japonia, China şi Coreea. Din extremul Orient, ciuperca a fost adusă apoi de negustori în Rusia, unde a căpătat o mare popularitate, fiind cunoscută sub numele de "ceaiul kwas". Nu se ştie exact când a ajuns acest elixir în Europa, însă cert este că în mănăstirile benedictine el era folosit intensiv de călugări, încă din secolul al XVIII-lea. Consumul ceaiului fermentat a devenit destul de răspândit de-a lungul întregii Europe, până când au intervenit probleme în ceea ce priveşte ceaiul şi zahărul din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ceea ce a împiedicat multe gospodării să continue fermentarea ceaiului datorită raţiilor impuse acestor produse. Este cunoscut de asemenea, că spre jumătatea secolului, Kombucha a ajuns în Germania, prin intermediul rutelor comerciale din Rusia. Incă din 1915, au început studii sistematice, făcute mai ales în Rusia, în Germania şi în Tările Baltice, despre acest remediu pe cât de straniu, pe atât de eficient într-o sumedenie de boli, considerat a fi un fel de panaceu.

Alte nume
Ciuperca cu aspect gelatinos, are diverse nume printre care:
- 'Olinka' în regiunea unde a fost cultivată de călugarii moravieni şi în toată regiunea Boemiei. Există dovezi de necontestat că mănăstirile au tinut Olika un secret bine-păzit, din moment ce călugarii consumau ceai fermentat cu mult timp inainte ca aşezările din imprejurimi să afle despre proprietăţile sale terapeutice excepţionale.;
- Surse cehe se referă la ciupercă cu numele sau comun -Kombucha, dar ea este deseori numită Mo-Gu sau Fungojapon.
- în "Lehrgang fur Drogistenfachschule" (Instructions for Druggists' School), de Hans Irion, ciuperca cunoaşte mai multe nume alternative: Fungus japonicus, ciuperca de ceai, Fungojapon Kombucha, ciuperca Indo-Japoneza de ceai.
- Mai este numită şi: Tschambucco, izvorul Volgăi, Kwassan, Pichia fermentans, Cembuya orientalis, Combuchu, Champignon de longue vie (ciuperca de viaţă lungă), Tea Kvas sau TeaKwass, Kwassan, Spumonto, T'Chai from the Sea, Kargasok Tea, Manchurian Fungus, Manchurian mushroom.

Cercetari legate de Kombucha
Demersul cercetării ştiinţifice a ciupercii a început în 1950 la Moscow Bacteriological Institute (Institutul bacteriologic din Moscova) ca o parte a proiectului lor de investigare a cancerului în ţară. Ei au descoperit că nu e ceea ce se credea iniţial, un organism singular, ci o colonie de microorganisme, care convieţuiesc în simbioză, alcătuind un sistem biologic fascinant prin complexitatea şi organizarea sa. în principal, colonia este compusa din bacterii "prietenoase" si ciuperci (drojdii), care transformă zaharul în care cresc, precum şi principiile active ale ceaiului negru, în substanţe cu efecte vindecătoare remarcabile.

S-au izolat următoarele bacterii: Bacterium xylinum, Bacterium xylinoides, Bacterium gluconicum, Saccharomyces ludwigii, Saccharomyces apiculatus varieties, Schizosaccaromyces pombe, Acetobacter ketogenum, Torula varieties, Pichia fermantans si alte drojdii. Acest grup de organisme arată clar un efect antibiotic prin prezenţa acidului usnic care este prezent în unii licheni. Mai este cunoscut faptul că acest acid dezactivează anumite grupe de viruşi.

Care este secretul puterii vindecatoare a acestui remediu?
Deşi analiza chimică a ciupercii nu a fost elucidată complet, se ştie deja că ea conţine cantităţi însemnate de vitamina C, precum şi vitamine din complexul B (B1, B2, B3, B6, B12), ceea ce justifică în bună măsură proprietăţile sale reîntineritoare şi de stimulare a rezistenţei naturale a organismului. Apoi, în acest elixir au fost descoperite substanţe antibiotice şi antivirale foarte puternice, care explică folosirea sa cu succes contra bolilor infecţioase.

Poate cea mai importantă proprietate a sa este cea detoxifiantă, de unde şi utilizările sale în tratarea reumatismului, a gutei, precum şi a bolilor de piele. De asemenea, conţine şi substanţe cu efecte hormonale, motiv pentru care este recomandat ca remediu pentru vârsta a treia, dar şi pentru copiii aflaţi în creştere, pentru cei aflaţi la pubertate şi care se confruntă cu fenomenele neplăcute specifice acestei perioade.
 

Cum se obtine Kombucha?
Obtinerea acestei băuturi este destul de laborioasa, insa se poate face şi casnic, astfel:

*intr-un vas cu un litru de apă clocotită se pun 3-4 pliculete de ceai negru, se acoperă şi se lasă sa infuzeze vreme de 30 de minute, după care se strecoară şi se amestecă bine cu 100 g zahăr.
*ceaiul astfel obţinut se lasă să se răceasca complet, pană ajunge la temperatura camerei, după care se pune intr-un borcan cu gura largă.
*se adaugă în borcan un strat gelatinos de Kombucha şi cateva drojdii (adica depuneri de pe fundul vasului) dintr-o cultură veche, după care se acoperă gura borcanului cu un tifon.
*ceaiul cu zahăr va fermenta imediat, dar se lasă să stea 7-12 zile, după care se filtrează. Acest timp este necesar pentru ca microorganismele prietenoase din aceasta colonie sa aibă timp să consume zaharul şi să-l transforme în substante cu efecte vindecătoare.
*după trecerea celor 12 zile, se face filtrarea prin tifon, iar lichidul obţinut se trage în sticlute, care se tin la rece (termenul de valabilitate este de 15 zile), în timp ce masa gelatinoasă ramasă se foloseste pentru noi culturi.

Atunci cand preparăm Kombucha, trebuie să avem în vedere cateva lucruri esenţiale: în primul rand, toate vasele în care se face prepararea trebuie sa fie foarte curate, fără urma de hrană, care ar putea strica aceasta cultură.

De asemenea, macerarea nu trebuie făcută în locuri neigienice, cu mirosuri grele (cum ar fi cel de prăjeală) sau cu mult abur, intrucat alterează calitatea preparatului. Este recomandat a se folosi numai ceaiul negru (Thea sinensis), intrucat aceasta ciupercă creste cel mai bine în acest ceai. Se poate totuşi (desi neindicat) să se utilizeze si alte tipuri de ceaiuri, evitandu-se totusi ceaiurile puternic aromatizate precum cel de salvie sau mentă.


Boli în care este folosită cu succes Kombucha

Intern:
Constipaţie, colită de putrefacţie - se ţin cure de lungă durată (minimum o lună) cu Kombucha, care reechilibrează flora intestinală şi astfel imbunătăţeşte tranzitul intestinal şi elimină microbii dăunători. Se beau minimum doua pahare pe zi, de regula pe stomacul gol. Este un remediu valabil şi contra candidozelor digestive, pentru atenuarea efectelor nocive ale administrarii antibioticelor, pentru stimularea digestiei.
Hemoroizi - în fiecare dimineată se beau două căni (aprox. 600 ml) de Kombucha. Pe langă eliminarea constipatiei, acest remediu are efecte antiinflamatoare şi tonice venoase, care vor fi de un real folos în aceasta afecţiune.
Reumatism, gută- o cură de două luni, în care se consumă zilnic jumătate de litru - un litru din acest preparat, are efecte de dezintoxicare remarcabile. Un anumit compus produs de aceasta ciupercă (acidul glucuronic) ajuta la inactivarea şi eliminarea din organism a substanţelor toxice, fiind un ajutor nepreţuit în tratarea acestei categorii de afecţiuni.
Prevenirea si combaterea aterosclerozei si hipertensiunii - pacienţii care sufereau de aceste boli şi care au fost trataţi intr-un spital din Riga (Lituania) cu acest remediu au prezentat o ameliorare certă a starii lor de sănătate. Se administrează 3 pahare de preparat pe zi, în cure cu o durată de minimum trei luni.
Durerile de cap de origine nervoasă- consumarea a 2-3 pahare de Kombucha poate opri din faşă migrenele care apar pe fondul stresului şi al suprasolicitării nervoase.
Gripa, guturai, boli epidemice în general - studii recente de laborator au pus în evidenţă faptul că anumite substanţe secretate de Kombucha au efecte de neutralizare a virusilor şi a majorităţtii bacteriilor. Mai mult, acest remediu este un stimulent puternic al imunitătii pe termen lung. De regulă, se fac cure de două săptamani pentru intărirea rezistenţei naturale a organismului, timp în care se consumă jumatate de litru pe zi de preparat.
Stările de anxietate, iritabilitate - se diminuează în timp, atunci cand se consumă regulat acest remediu. Incă nu se cunosc foarte clar substanţele care generează acest efect, dar este cert că băutura din Kombucha intr-adevăr linişteşte nervii, alungă tristeţea şi redă pofta de viaţă. Se consumă zilnic inainte de fiecare masă câte o jumătate de pahar de preparat.
Adjuvant în tratarea calculozei renale si biliare - se bea în fiecare zi câte un litru de Kombucha, de preferinţă dimineaţa. O cură durează 7 zile si se poate repeta lunar.
Adjuvant în tratamentul cancerului - în fosta U.R.S.S. s-au făcut cele mai multe studii referitoare la efectele acestei ciuperci în tratarea si mai ales în prevenirea cancerului. Inca din 1951, cand au început şi primele experimente nucleare, care au declanşat în unele zone o adevarata epidemie de cancer, Unitatea Centrala de Cercetări Oncologice si Academia din Moscova au început să cerceteze cum acţionează "ceaiul kwas" (cum este numit în aceasta tară) în boala canceroasă. S-a ajuns la concluzia că prin efectele sale intens depurative, de stimulare imunitară (intre altele, administrarea sa stimulează producţia de Interferon) si vitaminizante este un remediu excelent de protecţie impotriva cancerului. De asemenea, poate fi folosit cu succes în tratarea cancerului de colon în faze incipiente si a leucemiei. De regulă, se bea un litru din acest remediu pe zi, în locul apei de băut, în cure de lungă durată (minimum 45 de zile).
Atenuarea efectelor intoxicatiilor lente cu metale grele, gaze toxice, deseuri radioactive - tot savanţilor rusi le aparţin şi studiile facute în regiunile Solikamsk si Beresniki din vestul Muntilor Urali, unde se înregistrau foarte putine cazuri de cancer şi alte boli cronice, în ciuda poluarii intense din aceasta zonă cu deşeuri industriale cu mercur, plumb, materiale radioactive. Concluzia a fost că băutura de Kombucha utilizată în mod tradiţional de populatia din aceasta zona pur si simplu ajută la eliminarea acestor materii toxice din organism şi previne îmbolnăvirile. Se consumă un litru de preparat pe zi, în cure de 30 de zile, cu 7 zile de pauză intre ele.

Aplicatii externe:
Amigdalită, dureri de gat - se face gargară cu un pahar de băutură concentrată de Kombucha. în plus, se bea zilnic câte o jumatate de litru de remediu pana la însănătoşire.
Ten cu aspect incărcat - se curăţă în fiecare seară tenul cu un tampon de vată înmuiat în acest preparat. De asemenea, se consumă dimineaţa, pe stomacul gol, 1-2 pahare de Kombucha.

Precautii si contraindicatii
Intrucat este un stimulent destul de puternic al digestiei, Kombucha va fi administrată cu prudenţă în cazul gastritei hiperacide. De asemenea, va fi luată în doze mici la început de persoanele care suferă de colită de fermentatie, oprind administrarea imediat ce apar simptome neplăcute.
Desi are un procent scăzut de alcool (0,5%), acest remediu nu va fi consumat în cantităţi foarte mari de catre cei care trebuie să conducă maşina, care au activităţi ce necesită un inalt grad de precizie şi control.


Donatori de Kombucha: https://www.facebook.com/groups/kefir.romania/


Navigare rapida: Bauturi Kombucha - Utilizare si contraindicatii