Andreea Marin imbratiseaza dieta Raw Vegan | SuntSanatos.ro
facebook suntsanatos.ro    pinterest suntsanatos.ro    googleplus suntsanatos.ro    rss suntsanatos.ro

Andreea Marin imbratiseaza dieta Raw Vegan

Stil de viata

Dupa ce a urmat o cura de detoxifiere la centrul Gardens of Babylon din Bodrum, Andreea Marin continua pe aceeasi linie cu dieta vegana. Consumand hrana vie, neprocesata, vedeta se pare ca intinereste pe zi ce trece si, mai mult, cu ajutorul antrenamentelor in doar cateva luni a trecut de la marimea L la haine la marimea S.

andreeamarin

Andreea Marin se alimenteaza natural si sanatos. Un mic dejun al vedetei arata cam asa “grau, nuci, migdale, stafide, miere, lamaie, mar si apa alcalina si sucul satios si nutritiv din mar verde, patrunjel, orz, spirulina”. La mesele principale, Andreea consuma guacamole, bors de legume cu smantana de caju, branzica de caju, painici cu seminte, salata din vlastari si dulciuri neprocesate termic (cozonac raw si tort de fructe de padure).
Daca iti imaginezi ca o astfel de dieta te-ar putea costa o avere, Andreea Marin ne linisteste:
“Diferentele sunt nesemnificative, daca va alegeti piata potrivita sau daca plantati anumite plante verzi, asa cum fac eu, in coltul vostru de gradina sau chiar tavite asezate in balcon sau pe pervaz”, afirma Andreea.

Una dintre retetele invatate la Centrul de Sanatate din Turcia este si supa thai ce ajuta la buna functionare a organismului. Ingredientele nu sunt prea usor de gasit insa, cu un mic efort, se pot procura din magazine de specialitate.

Ingrediente: 1 lingura de coriandru, 1 lingura de ceapa verde, 1 lingura de patrunjel tocat, 1/3 pahar cu suc de morcovi, 1+1/2 pahar de lapte de cocos, 1/2 avocado, 1/2 lingurita de praf de ardei iute, 2 linguri cu suc de lamaie verde, 1 lingurita de sare himalayana.
Mod de preparare: Toate ingredientele se pun intr-un blender si se amesteca. Inainte de a fi servita, se pot adauga cubulete de rosii, daca se doreste acest lucru. De asemenea, preparatul poate fi folosit si ca sos pentru salate.

"Cisem Cakir, specialista in nutritie si raw food a centrului, si-a schimbat total viata si e un exemplu de urmat pentru mine, a plecat in SUA si a devenit Raw Food Chef la o scoala prestigioasa din New York, apoi a studiat la Institutul Hippocrates din Florida, asta dupa ce a citit enorm despre toxinele care ne invadeaza corpul cu voia noastra, pentru ca mancam chimicale pe paine zi de zi, bem cele mai nocive racoritoare care creaza si dependenta din pricina substantelor pe care le contin, adica exact ceea ce isi doresc cei ce conduc aceste industrii.

Mai mult, prin ceea ce consumam facem loc in corpul nostru depozitelor de reziduuri care devin un mediu propice bolilor si cancerului, in special.

La Bodrum am invatat o multime de lucruri bune, de la retete care sa inlocuiasca mancarurile nocive, cu prea mult zahar sau cu chimicale, pana la felul in care imi pot planta singura, in pamant organic, anumite legume sau verdeturi din care gatesc apoi sau fac sucuri cu un continut bogat in minerale, enzime, vitamine. Am invatat sa gasesc inlocuitori, de exemplu beau lapte de migdale pe care il fac singura in cateva minute, e atat de gustos si nu ai nevoie de nimic altceva decat de un pahar mare de migdale proaspete tinute in apa o noapte, de un blender si eventual sirop de agave, daca il vrei indulcit natural.

Daca nu stii sa gatesti gustos doar pe baza de legume, verdeturi si fructe, e aproape imposibil sa rezisti.
Am vazut un film la unul dintre seminariile de la Bodrum despre efectele nocive ale zaharului si ale chimicalelor, zaharul fiind numit si "cocaina produselor alimentare", si am inteles clar cate beneficii aduce inlocuirea acestuia cu siropul de agave sau mierea bio, de exemplu.

Apoi, am inteles ce inseamna sa bei apa alcalina, cu un PH aproape de 10 ca valoare, necesar corpului tau pentru purificare si pentru a contrabalansa agresiunea atator produse acide pe care le consumam.

Si e simplu: obtii apa alcalina punand sucul stors dintr-o jumatate de lamaie intr-un litru si jumatate de apa plata cu un PH cat mai bun, ce trebuie verificat pe eticheta, dar atentie – apa ramane alcalina daca e tinuta in sticla, nu in recipient de plastic.

In loc de lamaie mai poti folosi fie o lingurita de bicarbonat, fie picaturi alcaline de la farmacie ce contin multe minerale, fie otet de mere. Bea de exemplu un pahar mare dimineata cu minim 15 minute inainte de micul dejun si vei vedea efectul imediat.

Daca 75 la suta din dieta este alcalina si doar 25 la suta acida – exista o lista a alimentelor din ambele "tabere"- schimbarea starii generale de sanatate este majora. Ce mai poti inlocui in bucatarie: de pilda sarea, cauta sa folosesti sare de Himalaya, mult mai bogata in elementele nutritive de care corpul nostru are nevoie.

Pentru ca sunt multe de spus si e greu sa sintetizezi totul intr-un interviu, va dau cateva cuvinte cheie si va invit sa cautati informatii despre ele, important e sa stiti ca beneficiile folosirii lor in alimentatie sunt uriase: iarba de grau, psyllium, spirulina, goji, semintele de in, polenul, rice paper.

Am mancat recent cele mai bune sarmale raw numite durum, invelite in foile rice paper tinute 2 minute in apa, iar continutul era un amestec de avocado, patrunjel, marar, rosii, ceapa rosie, toate taiate marunt si legate cu ulei de masline, amestecate cu sare himalayana, piper rosu, negru si galben – atat, fara a fi necesara nici o procesare, totul natural, o bunatate!", declara Andreea Marin in cadrul unui interviu.

Articole despre andreea marin, alimentatia raw vegan, alimentatie raw vegan, regim vegan andreea marin


Articole din Stil de viata